Reguli de bune maniere: când poate fi folosită poziţia regală „Crucea Cambridge“, trucul duceselor

Reguli de bune maniere: când poate fi folosită poziţia regală „Crucea Cambridge“, trucul duceselor

Reguli de bune maniere: când poate fi folosită poziţia regală „Crucea Cambridge“

Salutul, comunicarea şi modul în care ne comportăm reprezintă cartea de vizită a fiecărei persoane. Cunoaşterea codului bunelor maniere poate reprezenta primul pas spre formarea unei bune impresii şi trecerea testului judecăţii la care suntem supuşi cu toţii atunci când cunoaştem persoane noi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trăim în era vitezei. Timpul se scurge rapid, în unele zile servim micul dejun pe fugă, alteori rămânem toată ziua în pijamale sau bem ceai şi cafea din pahare de carton. Deşi suntem presaţi de timp, disciplina şi regulile privind bunele maniere nu ar trebui scăpate din vedere, scrie BrightSide.me

Cele mai importante regului de etichetă de care trebuie să ţinem cont vizează modul în care comunicăm sau ne comportăm.


Salutul

Prima impresie se bazează pe modul în care salutăm, de aceea este important de ştiut câteva reguli:

  • Strângeţi mâna unei persoane fără a o reţine prea mult timp sau să o trageţi spre dumneavoastră. Trebuie să respectaţi spaţiul personal al interlocutorului.
  • Salutând o femeie, un bărbat se poate pleca uşor.

Punctualitatea

  • Punctualitatea este definitorie atunci când vine vorba de imaginea unei persoane. Mai bine ajungeţi puţin mai devreme decât târziu.

Poziţia regală

Poziţia corectă a corpului este crucială. Dacă staţi într-un fotoliu, nu puneţi un picior peste celălalt. Ţineţi genunchii apropiaţi şi picioarele în paralel. Puteţi utiliza, de asemenea, un truc regal numit „Crucea Cambridge“ - puneţi un picior în spatele celuilalt, încrucişând gleznele. Această poziţie te ajută să păstrezi spatele drept, evitând sentimentul de disconfort.

Vestimentaţia

Hainele potrivite vă pot spori încrederea şi vă pot ajuta să faceţi o impresie bună celorlalţi. Nu înseamnă că trebuie să purtaţi haine scumpe. De exemplu, este foarte important ca un bărbat să aibă întotdeauna pantofii perfect curaţi şi o jachetă bine întreţinută.

Nu cumpăraţi haine cu lungimea necorespunzătoare. Toate părţile unui costum ar trebui să aibă acelaşi stil şi dimensiunea potrivită.

Sacoul  trebuie să acopere încheietura mâinii, dar nu trebuie să acopere articulaţia inferioară a degetului mare.

În conformitate cu regulile de etichetă, butonul inferior al jachetei trebuie lăsat descheiat.

  • În rândul femeilor este extrem de importantă alegerea bijuteriilor. Prea multe bijuterii în stiluri diferite este un semn al lipsei de gust al posesoarei.

La masă

Dacă sunteţi invitaţi la masă şi există persoane pe care nu le cunoaşteţi, nu vorbiţi cu acestea înainte de a face cunoştinţă, nu este politicos.

  • Nu ţineţi mâinile pe masă, este mai bine să le ţineţi în poală.
  • Punerea telefonului pe masă le transmite celor din jur că nu sunteţi interesat de conversaţie.

La restaurant

În fucţie de modul în care vă exprimaţi atunci când planificaţi ieşirea la restaurant se stabileşte cine ar trebui să plătească. Dacă folosiţi expresia „te invit“ înseamnă că ar trebui să plătiţi. În schimb, atunci când hotărâţi să „ieşiţi împreună la un restaurant“ înseamnă că fiecare îşi plăteşte consumaţia.

Există multe tipuri de tacâmuri şi pahare, nu trebuie să le cunoaşteţi pe toate. Cu toate acestea, există câteva elemente de bază pe care ar trebui să le memoraţi:

1 - Şerveţel (trebuie aşezat pe picior). 2 - Furculiţă de salată. 3 - Furculiţă. 4 - Farfurie. 5 -Farfurie de salată. 6 - Cuţit. 7 – Linguriţă. 8 - Lingură de supă. 9 - Ceaşcă şi o farfurie (desert). 10 - Pahar pentru vin alb. 11 - Pahar pentru vin roşu. 12 - Pahar de apă. 13 - Lingură de desert. 14 - Furculiţă de desert. 15 - Cuţit de desert. 16 - Farfurie pentru pâine.

Consumul băuturilor

Pentru femei, este important să vă asiguraţi că rujul nu lasă urme pe pahar. Uscaţi-vă buzele cu un şervet de hârtie înainte de a bea.

Înainte de a-şi umple paharul, domnii ar trebui să întrebe mai întâi doamnele dacă doresc să le servească o anumită băutură.

Se amestecă ceaiul sau cafeaua, fără a face zgomot cu linguriţa.

Nu lăsaţi linguriţa în ceaşcă. Aşezaţi-o pe marginea farfuriei.

Ceaşca trebuie ţinută cu o mână şi farfuria cu cealaltă. Este nepoliticos să ţineţi ceaşca în ambele mâini şi să laşi farfuria pe masă.

FOTO: BrightSide

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările