Pescuitul, arta răbdării

Pescuitul, arta răbdării

Pescuitul, un hobby răspandit

Una dintre cele mai răspândite pasiuni ale românilor este pescuitul, iar numărul mare de lacuri şi de ape curgătoare de la noi a ajutat la dezvoltarea acestui sport al răbdării şi al îndemânării. Mulţi pescari stau zile întregi „pe baltă“ pentru relaxare. Ei sunt dispuşi să cheltuiască sume importante de bani pentru pasiunea lor.  

Ştiri pe aceeaşi temă

Giani (53 de ani) este unul dintre pescarii amatori care aşteaptă cu nerăbdare fiecare sfârşit de săptămână călduros pentru a merge la pescuit. Găseşte în acest sport cea mai bună metodă de relaxare şi de evadare din cercul „serviciu-casă-serviciu". „Nu sunt genul care să stea câte trei-patru zile pe baltă cu cortul şi cu tot felul de provizii. Îmi place să-mi petrec dimineaţa lângă apă, în linişte, fără să mă gândesc la altceva decât la peşte şi cum să fac să-l prind. În zilele bune, când «muşcă», stau şi până seara", povesteşte omul.

Nu prea mănâncă peşte

Surprinzător, Giani, spune că peştele nu se află printre preferinţele lui gastronomice. „Îmi place să-l prind, să văd lanseta sau undiţa arcuită, să mă lupt cu el până să îl aduc aproape şi senzaţia pe care o am înainte să-l scot pe mal, atunci când este cel mai dezamăgitor să-l scapi. În schimb, nu prea «mă omor» cu mâncatul", recunoaşte bucureşteanul, care se ghidează după mai multe reguli atunci când merge la pescuit.

Una dintre ele este aceea că niciodată nu merge singur. „Prefer să merg cu un prieten, doi. Mai stăm de vorbă la o bere, mai glumim. Dacă mergi singur şi stai o zi întreagă pe apă şi nici nu prinzi nimic, înnebuneşti de plictiseală. Nici dacă prinzi ceva nu are farmec dacă eşti singur, mai ales dacă e o captură bună", explică Giani, care a fost la pescuit ultima oară chiar weekendul trecut, pe un lac privat din apropierea Capitalei. Pe bălţile particulare este permis pescuitul chiar şi în perioada de prohibiţie (4 aprilie - 2 iunie).

„Mereu uit câte ceva"

Ultima partidă de pescuit nu a decurs însă aşa cum îşi dorea. „A început prost ziua, am uitat ceva acasă, ca de obicei. De data asta am lăsat mămăliga lângă aragaz, dar am observat la timp şi am cumpărat una de la magazinul de momeli. Am ajuns pe lacul din Ştefăneşti pe la 7.30. A fost frig toată ziua şi n-am prins decât doi peşti: un cărăşel şi un ciortan, puţin mai mari ca palma", povesteşte Giani. Acum aşteaptă vremea caldă pentru a organiza partide mai dese.

„Vara merg chiar şi de patru ori pe lună, dacă am ocazia. Asta dacă îmi permite bugetul, pentru că intrarea pe o baltă bună costă 80-100 de lei. Nu mai pun şi celelalte cheltuieli cu benzina, mâncarea şi aşa mai departe. Oricum, ca să îmi fac plăcerea, mă duc şi pe bălţi sălbatice, fără plată, dar acolo e mai greu să ai parte de capturi mari", încheie Giani.    Răzvan (30 de ani) merge la pescuit de aproximativ şase ani din aceleaşi motive. „În cursul săptămânii sunt ocupat cu serviciul de dimineaţa până seara. Aşa că am găsit în pescuit cea mai relaxantă variantă pentru a uita de rutina zilnică. Vara merg cam de două ori pe săptămână, ca să scap de căldura insuportabilă din Bucureşti.

Câteodată facem şi partide de 24 de ore, pentru a prinde şi temperaturile mai scăzute din timpul nopţii", spune Răzvan, care lucrează în domeniul publicităţii. La fel ca Giani, Răzvan nu prea mănâncă peşte şi preferă să meargă cu grupul lui de prieteni le pescuit. „În cele mai multe cazuri merg cu unul sau doi prieteni, dar dacă e vreme frumoasă şi ei sunt ocupaţi cu alte lucruri, merg şi singur", afirmă tânărul, a cărui captură-record a fost un crap românesc de cinci kilograme, pe care l-a prins la a doua partidă de pescuit la care a mers.

Parteneriat fidel

Şi Cristi Popescu, ospătar de meserie, spune că a prins peştii cei mai mari la primele experienţe ale lui pe baltă. „Eu merg la pescuit doar cu prietenul meu, Cristi Voinea. Ne planificăm ieşirile din timp şi ne organizăm în aşa fel încât să ajungem de două-trei ori pe lună în timpul verii. Nu intervin discuţii şi, fiind doar noi doi, ne putem concentra. Am investit amândoi bani în instrumente.

Cea mai scumpă achiziţie este vaporaşul care plantează lansetele şi momeala, pe care am dat 2.400 de lei", explică Cristi. El spune că investiţia a meritat din plin pentru că altfel nu ajungea să prindă exemplarele de 15-18 kilograme cu care se mândreşte. „Cel mai mare crap românesc pe care l-am prins avea 8 kilograme, iar cea mai mare captură, un chinezesc, a avut 18 kilograme", povesteşte Cristi.

"Îmi place să-mi petrec dimineaţa lângă apă, în linişte, fără să mă gândesc la altceva decât la peşte şi cum să fac să-l prind.''
Giani
pescar amator  

„Poveste" pescărească

Pescarii sunt cunoscuţi pentru poveştile lor fantastice. Una dintre cele mai cunoscute sună aşa: „Mergând cu trenul, am lansat undiţa într-un râu. La a treia aruncare am simţit «un monstru», dar trăgând, mi-am dat seama că trenul începe să meargă înapoi, forţat de «balaurul» din undiţa mea! Dorind să evit o catastrofă feroviară, am tăiat firul".

„Fir întins" în loc de „baftă"

E bine cunoscut faptul că pescarilor nu le place să fie deranjaţi şi nu suportă ca cei din jur să facă gălăgie, pentru că „sperie peştii". Pe lângă aceste reguli pe care le impun tuturor celor care îi însoţesc, ei au o mulţime de ritualuri şi de superstiţii. Cel mai important este ca, atunci când pleacă la pescuit, să nu li se spună niciodată „baftă", fiind preferată urarea „fir întins".

Locul nu se schimbă

De asemenea, odată ajunşi pe malul lacului, îşi aleg un loc pe care, în general, nu îl mai schimbă decât dacă, după o perioadă lungă de timp, nu prind nimic. „După ce îţi pui lansetele pe suporturi, amestecurile de momeli, arcurile şi acele pe lângă scăunel şi berea la îndemână, nu-ţi mai vine să te muţi, să o iei de la început", spune Cristi.

Un alt obicei de-al pescarilor e acela de a pupa primul peşte prins, tot din supersiţie, în speranţa că vor prinde mai mulţi. Un pescar cheltuieşte mii de lei pe instrumente. Cele mai scumpe sunt accesoriile tehnice, care ajută la detectarea şi momirea peştilor, navomodelele de nădit şi plantat fiind cele mai costisitoare.

Cât costă „arsenalul pescăresc"

Instrument                                              Preţ (lei)
Navomodel (vaporaş) de nădit şi plantat    1.200-7.000
Sonar (detector de peşti)                         300-1.500
Lansetă                                                 50-1.500
Mulinetă                                                30-1.300
Trusă cu articole de pescuit                     75-300
Suport lansete                                        5-50
Avertizor acustic şi luminos                     20-200

Când nevoia bate pasiunea

Marin este un tată singur, în vârstă de 35 de ani. El pescuieşte din când în când, dar din alte motive decât cele sportive. Locuieşte într-un sat din judeţul Călăraşi, în apropierea lacului Mostiştea, în care „dă la peşte" aproape zilnic, dar nu neapărat pentru a se relaxa, ci din necesitate. Soţia l-a părăsit în urmă cu câţiva ani şi el a rămas cu cei doi copii pe care îi au împreună şi pe care îi îngrijeşte singur.

„Eu sunt faianţar şi prin zona asta e mai greu să găseşti un loc de muncă, mai ales în domeniul meu. Aşa că mai merg cu ziua pe la câmp ca să câştig un ban. Atunci când nu găsesc de lucru, merg la pescuit, ca să am ce le pune pe masă copiilor. Îmi şi place să stau pe baltă, să mă liniştesc şi să mă gândesc la ale mele, dar e important să şi prind ceva, să nu ajung acasă cu mâna goală", explică bărbatul.

El mai spune că, atunci când este plecat de acasă, mama lui are grijă de cei mici. Câteodată, când prinde mai mult peşte sau când merge mai multe zile le rând la pescuit şi are noroc, vinde peştele pentru a-şi plăti facturile. „Stau pe şosea, ţin peştele de urechi, să-l vadă orăşenii şi ei opresc maşinile lângă mine. Dacă le place, cumpără, dacă nu, pleacă mai departe. Nu câştig mare lucru, doar cât să plătesc lumina sau să fac mici cumpărături. Cât să câştigi, dacă pe un kil de caras iei trei-patru lei?", se întreabă Marin.

Bălţi după buzunar

Suma pe care un pasionat o scoate din buzunar la o partidă de pescuit variază în funcţie de balta aleasă, de drumul pe care îl are de făcut şi de perioada de timp pe care o petrece pe lac. „Preţurile bălţilor private pornesc de la 40 de lei şi ajung până la 200 de lei pentru 12 ore, cele mai scumpe având regim special. La această sumă, trebuie adăugaţi şi banii care se duc pe benzină şi pe momeli, ajungând astfel ca preţul unei partide de pescuit să se învârtă undeva în jurul a 200-300 de lei", explică Gheorghe Ion, administratorul celui mai vizitat site de gen, Pescuitul.ro.

Atunci când partida are loc pe Dunăre sau în Deltă, costurile cresc considerabil pentru că se stă mai mult de trei-patru zile. Cei mai mulţi pescari preferă să meargă la partide scurte, de o singură zi. „Un sondaj realizat acum un an a arătat că peste 80% din pescari preferă să meargă aproape de casă şi să nu stea mai mult de o zi şi o noapte pe baltă, 15% practică pescuitul pe ape libere şi stau trei-patru zile şi doar 5% sunt pescari de Deltă", a spus Gheorghe Ion.  

Părerea Expertului


„E mai important drumul până la trofeu decât trofeul în sine"
Elisabeta Ilie
psiholog

În primul rând trebuie să existe pasiunea pentru pescuit. În al doilea rând, pescarul are nevoie de câteva trăsături şi abilităţi bine dezvoltate, precum răbdarea, îndemânarea şi atenţia distributivă. Pentru a avea şi succes, îi trebuie rapiditate în reacţie şi spirit de observaţie. De asemnenea, orientarea spaţială şi percepţia formei sunt calităţi necesare pentru un pescar. Răbdarea este asociată cu pescuitul, dar nu este o calitate strict pescărească. Toţi avem o răbdare foarte mare în momentul în care ne face plăcere o activitate sau ne pasionează ceva.

În cele mai multe cazuri, pescuitul intră în categoria «hobby», fiind o modalitate de relaxare. Pasionaţii acestui sport sunt dispuşi să facă foarte multe sacrificii pentru a obţine ceea ce-şi doresc, şi anume marea captură, la care viseză nopţi în şir. Sigur, ar fi mai simplu să cumpere peştele din magazin, dar nu ar mai avea nicio satisfacţie. Ştim foarte bine că este mai important drumul până la comoară decât comoara în sine şi ne place să ştim că obţinem ceva valoros în urma unui drum greu şi anevoios.

De asemenea, există şi cazuri în care oamenii pescuiesc din necesitate. Atunci când coincide şi cu pasiunea, avem de-a face cu nişte cazuri fericite, dar sunt şi alte cazuri, în care pescuitul este doar o modalitate prin care omul îşi câştiga existenţa. Toţi avem răbdare în momentul în care ne face plăcere o activitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: