Stil de viață
Cât de riscant este să mănânci stridii crude. Cazuri încheiate cu amputarea unor membre sau chiar cu moartea
0
În ciuda avertismentelor cu privire la riscul contaminării cu norovirus, salmonella și Vibrio parahaemolyticus, stridiile continuă să fie o delicatesă culinară populară și un afrodiziac preferat de multă lume.
Integrala dramaturgiei lui Eugène Ionesco, publicată la Nemira, va fi lansată în prezența fiicei lui
0
Editura Nemira anunță un eveniment editorial cu totul special, lansarea în două volume, în traducerea lui Vlad Russo și a lui Vlad Zografi, a tuturor pieselor de teatru ale dramaturgului, pe 20 mai, de la ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din România.
Ultimele știri din Stil de viață
Întotdeauna în pas cu moda, cei din generația Z au ajuns în centrul unei controverse. De această dată este vorba de șosete. Se pare că milenialii preferă șosetele mai scurte, iar cei din generația Z au ajuns să poarte șosete mai lungi.
Memoriile Angelei Merkel, publicate în România de Editura Litera simultan cu ediţiile internaţionale
„LIBERTATE.Amintiri 1954–2021“, reflecțiile asupra parcursului personal și public al Angelei Merkel, fost cancelar federal al Republicii Federale Germania, volum așteptat cu entuziasm de cititorii din întreaga lume, urmează să apară în peste 30 de țări.
Cele mai vechi virusuri umane, inclusiv herpesul, au fost descoperite în oase de Neanderthal vechi de 50.000 de ani, relatează Daily Mail.
Un specialist atrage atenția asupra unei băuturi care ar putea să îți distrugă somnul - și nu este vorba de o ceașcă de ceai sau de cafea, relatează Express.co.uk.
Conform unui studiu, încorporarea făinii obținute din insecte în alimentele procesate i-ar putea face pe oameni să renunțe la reticența față de consumul acestora, relatează Independent.
Articol susținut de
De cele mai multe ori, atunci când mergem la medic, avem în minte imaginea persoanei pe care o întâlnim, cu care stăm de vorbă, care ne consultă.
articol publicitar
Anvelopele de vară sunt un element crucial al mașinii tale, garantându-ți siguranța și confortul în timpul călătoriilor pe drumurile fierbinți și uscate ale sezonului estival.
Ziua de marți vine cu schimbări pentru Lei, iar Gemenii se pare că au parte de întâlniri cât se poate de dubioase. Lorina, astrologul Click!, are predicții complete pentru toate cele 12 semne zodiacale.
Cazurile de cancer colorectal apar din ce în ce mai des la adulții tineri, însă datele arată că numărul cazurilor este în creștere și la copii, potrivit Yahoo Life. Constatările sunt alarmante.
articol publicitar
Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova oferă prilejul perfect de a redescoperi magia scenei și a deveni parte dintr-o poveste care te va purta prin emoții și cultură autentică.
Pentru a gestiona aglomerația și impactul negativ al turismului de masă, autoritățile japoneze vor să introducă un sistem de rezervare online pentru accesul pe traseul principal de vizitare al Muntelui Fuji.
Arabia Saudită avansează cu planurile sale ambițioase pentru Neom, o metropolă futuristă care se întinde pe o suprafață de 26.500 km pătrați în regiunea Tabuk din nord-vestul țării.
Ceea ce a fost cândva un lot gol, folosit ca grădină de un vecin, este acum o casă de 143 de metri pătrați în Jacksonville Beach, Florida, cu o lățime de numai 3 metri.
Într-o lume tot mai dominată de digitalizare şi inteligenţa artificială, un pilon al sensibilităţii umane rămâne dorul, acel sentiment de deplină iubire împletită cu suferinţa profundă, tăcută şi care nu poate fi auzit decât prin strigătul îndurerat al doinelor.
Pentru luni, 13 mai, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. Un nativ este sfătuit să asculte de sfaturile persoanelor mai experimentate, în timp ce o altă zodie acordă atenție aspectului fizic.
Indiferent de cât timp ai un iPhone, există întotdeauna funcții noi sau încă nedescoperite de tine. Specialiştii au întocmit o listă cu 15 sfaturi şi trucuri.
Bucureștiul, numit și Micul Paris, găzduiește o serie de cartiere cu povești cel puțin interesante. Iată cum au ajuns unele dintre cele mai cunoscute cartiere ale Capitalei să poarte numele pe care le știm în prezent, conform B365.
Oamenii au trei nevoi de bază pentru a supraviețui: hrană, oxigen și somn. Odihna este esențială pentru ca creierul să se „organizeze”, ceea ce include fie eliminarea informațiilor nou învățate, fie memorarea pe termen lung.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” găzduiește joi, 16 mai, de la 18.30, vernisajul expoziției temporare de fotografie „emoții românești”, un proiect realizat în parteneriat cu artistul Rareș Beșliu.
Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România.
O zonă montană din România apare pe lista cu cele mai bune obiective cu trasee de drumeție pe distanțe lungi din Europa, potrivit unui material realizat de publicația americană CNN.
Unele deficite de nutrienți și starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de îmbătrânire. Schimbările în nutriție pot ajuta la încetinirea schimbării culorii dacă deficiențele de vitamine sunt cauza principală.
Deși consumul de fast-food poate părea mai degrabă un impediment decât un ajutor în lupta cu kilogramele în plus, nu trebuie să-ți fie teamă să mănânci un burger.
Alexandru Stermin a căutat răspunsuri la marile enigme care i-au bântuit pe oameni dintotdeauna – moartea, sensul vieții, libertatea, dragostea – în biologie, teologie, filozofie, psihologie. O parte din răspunsuri le-a găsit în știință, în cărți, iar o altă parte, în aventurile sale din junglă.
Primul imperiu din istorie s-a născut cu aproximativ 4000 de ani în urmă, în zona Irakului de astăzi. Condus de regi-zei cu forța armelor, acest imperiu a facilitat inovații fără precedent în istoria umanității, fiind punctul zero al civilizației.
Tezaurul României a fost predat spre păstrare Rusiei într-un moment delicat al existenței statului român. Decizia a fost luată de oamenii politici ai vremii, presați de oficialii ruși, care de altfel doreau ca inclusiv armata română să fie sub control rusesc.
Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, în cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sâmbătă seara, la Târgul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aşa cum îl consideră lumea, moldovean get-beget, ci are origini transilvănene.
Reunite sub același steag, țările Uniunii Europene, dar nu numai, celebrează în luna mai unitatea și pacea, deși războiul continuă pe vechiul continent.
Consumul de alimente ultraprocesate, precum chipsurile sau înghețata, crește riscul de a dezvolta zeci de afecțiuni medicale și de deces, potrivit unei analize care a vizat 10 milioane de persoane.
Nici politicienii de altădată nu erau feriți de acuzații de corupție. Zvonuri politice din anul 1888 vorbeau despre un prefect care a pierdut o sumă mare din banii necesari organizării alegerilor la jocurile de cărți.
Pe vremea când România era considerată „grânarul Europei“, se produceau filme de propagandă în care se vorbea de producțiile-record din agricultură.
De la începutul lunii mai, pe unul dintre cele mai căutate site-uri de vânzări automobile second-hand din Germania - mobile.de – a fost scoasă la vânzare o mașină Dacia 1300 de culoare crem, fabricată în august 1976 la uzina de la Mioveni.
Cele mai citite din Stil de viață
Ceea ce a fost cândva un lot gol, folosit ca grădină de un vecin, este acum o casă de 143 de metri pătrați în Jacksonville Beach, Florida, cu o lățime de numai 3 metri.
Unele deficite de nutrienți și starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de îmbătrânire. Schimbările în nutriție pot ajuta la încetinirea schimbării culorii dacă deficiențele de vitamine sunt cauza principală.
Rata cancerelor colorectale a crescut cu 500% la copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani în ultimii 20 de ani
0
Cazurile de cancer colorectal apar din ce în ce mai des la adulții tineri, însă datele arată că numărul cazurilor este în creștere și la copii, potrivit Yahoo Life. Constatările sunt alarmante.
Horoscop marți, 14 mai: o zodie are parte de întâlniri dubioase. Cui i se deschide ușa către un nou capitol
0
Ziua de marți vine cu schimbări pentru Lei, iar Gemenii se pare că au parte de întâlniri cât se poate de dubioase. Lorina, astrologul Click!, are predicții complete pentru toate cele 12 semne zodiacale.
Originea numelor cartierelor bucureștene. Povestea Oborului: de la loc de spânzurătoare, la zona unde se mănâncă mici
0
Bucureștiul, numit și Micul Paris, găzduiește o serie de cartiere cu povești cel puțin interesante. Iată cum au ajuns unele dintre cele mai cunoscute cartiere ale Capitalei să poarte numele pe care le știm în prezent, conform B365.
Aventurile unui biolog în jungla Amazonului. Alexandru Stermin, în căutarea sensului vieții: „Oamenii din trib trăiesc în Rai“
0
Alexandru Stermin a căutat răspunsuri la marile enigme care i-au bântuit pe oameni dintotdeauna – moartea, sensul vieții, libertatea, dragostea – în biologie, teologie, filozofie, psihologie. O parte din răspunsuri le-a găsit în știință, în cărți, iar o altă parte, în aventurile sale din junglă.