Cum să te comporţi cu copilul tău atunci când este agresiv

Copilul se dă cu capul de perete, se muşcă, îşi dă palme sau se trânteşte pe jos? Manifestările agresive sunt, până la un punct, parte componentă a unei dezvoltări normale, spune psihologul Daniela Gheorghe. Important este ca părinţii să ştie cum să reacţioneze în faţa unui astfel de comportament.

Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai evidente, de exemplu, mulţi copii de 2 sau 3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult cu cât se apropie de vârsta de 5 ani.

În astfel de situaţii, părinţii trebuie să abordeze o atitudine echilibrată, care să combine permisivitatea şi disciplina, explică psihologul Daniela Gheorghe: „Relaţia cu mama îi oferă copilului echilibrul afectiv şi siguranţa de care are atâta nevoie, iar relaţia cu tatăl îi răspunde în general nevoilor de sens, de ordonare a lumii, astfel încât copilul să poată face faţă evenimentelor vieţii.

Mulţi părinţi au o relaţie foarte bună cu propriul copil şi cu toate acestea observă la el unele comportamente „ciudate” sau „nelalocul lor”.  De exemplu, observă uneori cum copilul îşi dă o palmă. Asta n-ar fi nimic, dar unii copii tot repetă acest gest. Alţii se trântesc de pământ, unii se lovesc cu capul de perete. Cu siguranţă, dacă se întâmplă o singură dată părinţii nu observă, poate ignoră sau pur şi simplu nu consideră gestul ca fiind grav. Dar în momentul în care copilul repetă aceste gesturi, comportamnetul său devine îngrijorător şi părinţii se văd puşi în faţa unei probleme reale.

Mă lovesc, deci exist

Răspunsul nu poate fi simplu, el depinde de o serie de factori, de evenimente şi contexte, iar comportamentele amintite pot fi pot fi catalogate numai în funcţie de aceste aspecte, spune psihologul Daniela Gheorghe. 

„Poate fi vorba despre o modalitate de a atrage atenţia celor din jur asupra propriei persoane, de genul „mă lovesc, deci exist, aşa că daţi-mi atenţie că, altfel, mai fac o dată”. Poate reprezenta o formă de autoagresivitate, acest comportament fiind folosit pentru a atrage atenţia sau ca o metodă de autopedepsire, asta în cazul în care copilul este obişnuit cu pedepsele de acest gen. Nu de puţine ori, copilul mic îşi încearcă astfel limitele, „ce am voie să fac şi ce nu”, încearcă reacţiile celor din jur. De aceea, fiecare astfel de comportament va trebui analizat în contextul în care apare”, atenţionează psihologul. 

Trebuie avut în vedere că furtişagurile, distrugerile unor obiecte, agitaţia, micile accidente sunt, de fapt, transpuneri în fapte ale unor conflicte, dorinţe, nemulţumiri sau chemări ale copilului. De exemplu, furia manifestată atunci când un alt copil îi ia jucăria poate fi înţeleasă ca o apărare a proprietăţii. Nu uitaţi că pentru puştiii cu vârstă de până la patru ani, a da înseamnă a pierde, nu a dărui.

“Mai mult decât am putea crede, copilul simte nevoia de a-şi exercita stăpânirea asupra mediului din jurul său. Se spune că acesta imită comportamentul celor din jur, deci dacă este agresiv înseamnă că a văzut la cineva astfel de manifestări. Ei bine, uneori nu este aşa. Puştiul este agresiv, iar părinţii se întreabă de unde a învăţat. De fapt, copilul simte nevoia să modifice realitatea. De multe ori va încerca acest lucru doar prin joc, deoarece în realitate este mai greu. Pentru ca fiecare copil să poate experimenta astfel de situaţii prin care îşi descarcă agresivitatea, este bine ca jocul său să fie lăsat liber, să fie mai puţin dirijat de părinţi. Şi jocul dirijat are importanţa lui, dar jocul neconstrâns permite aceste inversări de roluri de care copilul are nevoie”, subliniază Daniela Gheorghe importanţa libertăţii pe care prăintele trebuie să o acorde copilului. 

„NU este voie” nu rezolvă problema, ci o adânceşte

Nu intraţi în panică dacă observaţi că cel mic are crize de furie sau reacţii agresive faţă de el sau faţă de cei din jur. Psihologii americani sunt de părere că un copil care nu este niciodată agresiv, ar trebui să vă îngrijoreze mai mult decât un copil care are din când în când crize de furie şi încalcă regulile.
Prin urmare, atunci când copilul îşi dă o palmă sau se trânteşte de pământ, încercaţi să nu vă faceţi mai multe probleme decât este cazul. Abia atunci când aceste lucruri se repetă, încercaţi să-i explicaţi că ceea ce face nu este bine. A-i spune copilului un simplu „NU este voie” nu rezolvă problema, ci o adânceşte.
Conform specialistului în psihologia copilului, „Nu” reprezintă pentru cei mici, de obicei, „De ce nu” sau „Şi ce dacă fac aşa?” „Ce mi se va întâmpla?”.

“Limitarea unui copil nu înseamnă pedepsirea lui, persecutarea sau anihilarea dorinţelor sau a curiozităţilor, ci reprezintă o aranjarea a spaţiului şi timpului, o înţelegere a lumii şi a realităţii exterioare. Este foarte important ca ceea ce-i veţi explica copilului să aibă sens pentru el, să fie pe înţelesul său şi, mai ales, este esenţial să înţeleagă că nu-i nevoie să-şi dea palme sau să se trântească pe jos pentru a atrage atenţia”, arată Daniela Gheorghe.

În situaţia în care avem de-a face cu o singură acţiune agresivă sau două, izolate, putem vorbi despre manifestări normale, întâlnite la orice copil. Agresiunile îndreptate către propria persoană, atunci când nu sunt foarte dese, oricât de paradoxal ar părea, sunt acţiuni care îi dau copilului sentimentul că există.

Manifestările agresive ale copilului pot avea loc în familie sau la grădiniţă, dar şi în alte medii, precum spaţii de joacă, magazine, pe stradă etc. Cauzele acestor comportamente sunt multiple, factorul educaţional ocupă, însă, un rol important.

Părinţii găsesc, de regulă, soluţiile la îndemână pentru a combate accesele de agresivitate:  pedepse, avertismente, mustrări, ignorare, ironie, ameninţări, şantaj. Dar trebuie să reţineţi că aceste “soluţii” duc la degradarea relaţiilor copil-părinte şi la creşterea agresivităţii.

Iată cum spune psihologul Daniela Gheorge că ar trebui să procedaţi, în aşa fel încât să vă ajutaţi în mod real copilul să depăşească această perioadă din viaţă:

1.Este bine să-i oferiţi copilului toată atenţia de care are nevoie, un punct de sprijin ferm şi binevoitor.

2.Nu ironizaţi şi nu ignoraţi acţiunile sau comportamentele copilului.

3.Este bine să vă implicaţi în jocul copilului, dar aveţi grijă să nu intraţi nepoftiţi în spaţiul pe care şi-l rezervă uneori pentru a evada în propria-i interioritate.

4.Câteodată vă este şi dumneavoastră tare greu să vă calmaţi. Puteţi folosi propriile tehnici de calmare, inspiraţi adânc de trei ori sau număraţi până la zece.

5.Pentru a calma o situaţie conflictuală, se recomandă ca puştiul să fie dus într-un loc în care se poate calma, într-o altă cameră sau chiar afară.

6.Unii părinţi încearcă să calmeze copilul când criza este la apogeu. Este practic inutil în acele momente să-i faceţi morală sau să încercaţi să-l liniştiţi.

7.Ar fi bine să apelaţi la ajutorul unui specialist, dacă momentele de furie se tot repetă.

8.Când copilul a reuşit să se calmeze, puteţi discuta cu el, lăudaţi-l pentru faptul că puteţi discuta cu el.

9.Este important să nu-i oferiţi copilului tot felul de lucruri drept răsplată după aceste crize, astfel ar putea înţelege că este premiat pentru criză şi o va face ori de câte ori va căuta un beneficiu sau când va dori să facă numai ce şi cum vrea el.

10.Copilul nu are voie să obţină prin agresivitate sau crize de furie ceea ce altfel nu ar fi obţinut. A-l lăsa să se exprime astfel, înseamnă a-l lăsa să creadă că agresivitatea rezolvă orice problemă, că este un mod de viaţă.

11.Ascultaţi ce are de spus puştiul dumneavoastră chiar dacă sunteţi obosiţi sau supăraţi.

12.Este greşit ca în momentul în care copilul şi-a dat o palmă să-i spunem: „Vaai! Ce-ai făcut?” O simplă privire de uimire, disperare, îngrijorare l-ar putea face să creadă că aceasta este soluţia pentru toate problemele lui. La fel, un simplu zâmbet l-ar încuraja să facă din acest gest ceva obişnuit, în ideea „mă lovesc pentru că sunt haios aşa, ceilalţi râd de mine”.

13. Este foarte important ca întreaga familie să aibă aceeaşi atitudine vizavi de aceste comportamente, tocmai pentru ca cel mic să înţeleagă corect ce implică aceste gesturi. Dacă unii membrii se vor comporta într-un fel şi alţii în alt fel, copilul va fi derutat, dezorientat.