Bill Cunningham: “Cel mai bun spectacol de modă este spectacolul străzii”

Când moda coboară de pe catwalk şi defilează în mijlocul străzii, atunci poţi face două lucruri: să fii parte din spectacol sau să fii unul dintre spectatori. Fotografii care documentează şi  surprind pulsul străzii sunt undeva la mijloc.

Dintre aceştia, Bill Cunningham, fotograf la The New York Times, este parte din spectacol de mai bine de cinci decenii. Prezent la toate evenimentele importante, a realizat adevărate arhive în care a captat portretele marilor personalităţi din lumea modei: Anna Wintour, Annette de la Renta, Brooke Astor, însă a realizat cu tot atât de multă graţie şi portretele necunoscuţilor excentrici şi ale tuturor acelora care se îmbracă, după cum afirmă el însuşi despre una dintre muzele sale, “de parcă ar purta un poem”.

“Am început să fotografiez oamenii pe stradă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Foloseam un mic Brownie. Nimic prea scump. Problema este că nu sunt un bun fotograf. Sincer să fiu, sunt prea timid. Nu sunt suficient de agresiv. Pur şi simplu îmi plăcea să văd femeile acelea îmbrăcate splendid şi încă îmi place. Asta e tot.”, povesteşte Cunningham într-unul din articolele sale, “Bill on Bill”, publicat în The New York Times.

În ceea ce priveşte stilul, Bill Cunningham este considerat a fi un adevărat vizionar. Nu doar că fotografiile sale anticipează adesea ceea ce se va purta în viitor, ci şi reflectă realitatea colorată a străzii. În plus, după cum povestesc şi apropiaţii săi, este extrem de subiectiv, astfel încât recunoaşte potenţialul ţinutelor prezentate la fiecare defilare şi, în funcţie de aprecierea personală, fie le aplaudă şi le fotografiază, fie le ignoră complet.

Oraşul New York nu este singura sa inspiraţie. După cum el însuşi afirmă, în documentarul lui Richard Press, “Bill Cunningham New York”, Parisul reprezintă una dintre sursele sale clasice de inspiraţie care, odată la şase luni, “educă ochiul”.

“Cu toţii ne îmbrăcăm pentru Bill. Dacă el te ignoră, nu exişti.”, susţine Anna Wintour, editorul Vogue US. De altfel, Wintour povesteşte că, în cariera de aproape cinzeci de ani a lui Cunningham, acesta i-a documentat majoritatea apariţiilor.

Când vine vorba despre munca lui, fotograful susţine că haina este tot ceea ce contează, elementul care face realitatea socială să fie tolerabilă. De altfel, Richard Press ilustrează în documentarul său această pasiune a lui Cunningham. Aflat la Paris Fashion Week, faţă în faţă cu actriţa Catherine Deneuve, artistul susţine că nu a vrut să îi facă portretul, deoarece era îmbrăcată banal. “Toţi ceilalţi  (n.r.: referindu-se la paparazzi) mă cred probabil nebun pentru că nu vreau să îi fac o fotografie, dar hainele ei nu sunt cu nimic spectaculoase. Iar pasiunea mea sunt hainele, nu celebrităţile”, povestea acesta într-una dintre secvenţele aceluiaşi documentar.

Rubrica din The New York Times este, uneori, o adevărată galerie de artă. Hainele purtate cu stil, pantofii excentrici, culoarea, pălăriile pe care le adoră, mantiile – toate acestea fac parte din spectacolul străzii şi pe toate acestea Cunningham le redă cu fidelitate. “Pentru a fi un bun fotograf de modă nu trebuie să captezi doar prezentarea de pe catwalk, ci şi pe aceea de pe stradă şi felul în care femeile combină hainele văzute în prezentare. Trebuie să le ştii pe amândouă”.

În ciuda pasiunii sale pentru modă şi pentru frumos, fotograful nu se îmbracă estetic, ci funcţional. O haină albastră despre care povesteşte că a achiziţionat-o cu douăzeci de dolari şi care îi place pentru că “are multe buzunare” este propria sa marcă stilistică. Ca accesorii, Nikonul şi bicicleta roşie Schwinn îi sunt suficiente.

Cu excepţia talentului şi felului admirabil în care s-a dedicat muncii sale, la fel de proverbială este şi modestia sa.

Întrebat despre sumele pe care le primeşte, răspunde fără să clipească: “Banii sunt ieftini”.

 Renumit deoarece munceşte în mare parte fără să primească bani, Cunningham afirmă că tot ceea ce face este pentru el: “Cele mai multe dintre fotografiile mele nu sunt niciodată publicate. Pur şi simplu documentez ceea ce mi se pare interesant. (…) Cred că, într-un fel ciudat, sunt un arhivar. Sau mai degrabă un colecţionar. (…) Ceea ce iubesc cel mai mult la fotografia de stradă este că găseşti răspunsuri care la prezentările de modă îţi sunt inaccesibile.” (Bill on Bill, The New York Times).