Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: 5 scenarii sexuale cu efecte incendiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocuri erotice pentru un preludiu perfect. FOTO Arhiva Adevărul
Jocuri erotice pentru un preludiu perfect. FOTO Arhiva Adevărul

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect. Pregătirile pentru o partidă de sex explozivă ar trebui să înceapă cu mult înainte de actul sexual propriu-zis. Scopul jocurilor erotice este tocmai acela de a trezi simţurile şi de a crea tensiunea sexuală în aşteptarea momentului culminant. Preludiul ar trebui să includă astfel de stimulente sexuale, necesare mai ales în cazul femeilor, ţinând cont de faptul că ajung mai greu la orgasm.

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: cât trebuie să dureze preludiul? 

Preludiul este esenţial pentru ca obţinerea satisfacţiei sexuale, mai ales în ceea ce le priveşte pe reprezentantele sexului feminin. Din păcate, prea puţine cupluri înţeleg importanţa preludiului pentru viaţa sexuală, după cum afirmă sexologul şi urologul american Jennifer Berman pentru publicaţia Mensjournal. Un studiu realizat recent a arătat că atât femeile, cât şi bărbaţii consideră că preludiul ar trebui să aibă o durată de aproximativ 18 minute, însă în realitate majoritatea cuplurilor raportează o durată medie cuprinsă între 5 şi 8 minute.

De asemenea, psihologii consideră că jocurile erotice pot contribui la creşterea intensităţii orgasmului, dar mai ales la menţinerea interesului sexual în cazul partenerilor care sunt împreună de ani de zile şi doresc să evite rutina intimă. Iată cinci propuneri de jocuri erotice pentru un preludiu perfect: 

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: seducţie şi flirt ca la început 

Încercaţi să organizaţi o ieşire în oraş, de preferinţă într-un bar, şi să vă comportaţi ca doi străini care se întâlnesc pentru prima dată. Flirtaţi şi încercaţi să vă seduceţi partenerul sau partenera, îndrăzniţi să faceţi propuneri indecente şi savuraţi această joacă de-a şoarecele şi pisica. Cu siguranţă, nu doar că vă veţi amuza copios şi vă veţi relaxa, dar dacă reuşiţi să vă intraţi în roluri, preludiul va fi cu adevărat incendiar. Dacă există această posibilitate, încercaţi să petreceţi noaptea la un hotel şi nu acasă. S-a demonstrat în urma unor studii că schimbarea locului în care facem sex ajută la revigorarea vieţii sexuale.

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: porunci sexuale

Încercaţi să vă jucaţi cu fanteziile. Imaginaţia este cel mai bun joc erotic la care puteţi apela. Scrieţi pe bucăţi de hârtie diverse porunci sexuale, de tipul „Lasă-te legat la ochi şi încearcă să ghiceşti cu ce parte a corpului îţi atinge buzele“ sau „Citeşte timp de 5 minute un pasaj dintr-o carte, fără să te întrerupi şi cât se poate de coerent, în timp ce îţi face sex oral“ sau “Prestează un număr de striptease pe melodia X„ etc. Puteţi să vă consultaţi în timp ce veţi scrie biletele cu porunci, iar tensiunea sexuală va începe deja să plutească în aer.

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect
Jocuri erotice pentru un preludiu perfect

FOTO allyoucanlove.com

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: poze „păcătoase“

Încercaţi să faceţi un concurs cu tema cine are curajul să facă cele mai sexy selfiuri în timp ce sunteţi la serviciu. Aveţi grijă să nu ajungă vreuna din imagini pe Facebook sau să o trimiteţi altcuiva decât partenerului. Însă această joacă va pregăti terenul pentru o noapte de neuitat.

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: legături periculoase

Lăsaţi-vă legat de pat şi la ochi, apoi partenerul vă va testa simţurile cu ajutorul unor cuburi de gheaţă, cu atingeri oferite cu ajutorul unor pene sau unor eşarfe mătăsoase, cu ulei de eucalipt sau cu frişcă sau miere curăţate cât mai încet cu limba.

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect
Jocuri erotice pentru un preludiu perfect

Jocuri erotice pentru un preludiu perfect: scenarii fierbinţi

Pentru cuplurile ceva mai îndrăzneţe, jocurile cu personaje (jocuri de rol) pot oferi senzaţii nebănuite. Alegeţi un scenariu care vă mulţumeşte pe amândoi şi încercaţi să faceţi rost şi de accesorii care să vă introducă mai bine în poveste, fie că este vorba despre stăpân şi sclav, poliţistul şi infractoarea obraznică sau profesorul timid şi studenta neruşinată.
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite