Mituri frecvente despre orgasm

Mituri frecvente despre orgasm

Punctul culminant al plăcerii sexuale, orgasmul sau „marele O” are şi câteva necunoscute sau aspecte mai puţin clare. Există numeroase mituri legate de orgasm şi este bine să ştii ce este adevărat sau fals în legătură cu acest subiect.

STUDIU Cum arată penisul perfect în viziunea femeilor

STUDIU Cum arată penisul perfect în viziunea femeilor

De la măsurătorile făcute pe ascuns, în vestiarul şcolii, până la comparaţia cu vreun star porno, adolescenţii şi bărbaţii par să aibă o obsesie comună: mărimea penisului. Ei bine, un studiu efectuat de la cercetători de la UCLA şi Universitatea din New Mexico vă poate face să răsuflaţi uşuraţi. Nu, femeile nu-şi doresc un penis enorm, dar au o idee destul de bună despre cum arată penisul perfect.

Pe măsură ce starea de izolare impusă se prelungeşte, resimţim cu toţii nevoia de spaţiu fizic şi psihic, din ce în ce mai mult. Dacă la începutul perioadei ne-am ocupat timpul cu activităţi la care visam de mult dar pe care nu am avut timp să le realizăm, acum ne aflăm într-o stare de saturare faţă de propriul cămin, spaţiu, rutină zilnică.

acum 2 luni · comentarii (6)

Fie că realizează sau nu, fiecare persoană are în minte o listă de criterii pe baza cărora se îndrăgosteşte. Nu ne place orice persoană, la întâmplare. Acolo, la un nivel profund, mintea noastră inconştientă face conexiuni mult mai rapid decât ne putem imagina. Un zâmbet, o replică, o atitudine, o acţiune sau combinaţia din toate acestea pot fi săgeata perfectă în arcul lui Cupidon îndreptat către inima noastră.

acum 4 luni · comentarii (4)

Noţiunea de compromis în relaţie este perceput ca având sens negativ, mai ales astăzi când majoritatea oamenilor apreciază şi pun mare accent pe independenţă şi libertate. Femeile sunt în mai mare măsură dispuse către compromis de dragul relaţiei, al stabilităţii, al familiei. Bărbaţii însă percep ideea de compromis ca un atac direct la propria independenţă.

acum 2 luni · comentarii (4)

De la comercialul Valentine’s Day la tradiţionalul Dragobete, de la love story-ul american la filmele franţuzeşti de artă, cu senzualitatea lor subtilă, dar intensă,  de la toamna târzie cu mănunchiuri de busuioc la vara încinsă cu nopţi răcoroase, de la trandafirii cu coadă lungă la ţigăncuşa cu ghiocei, totul ne predispune la romantism şi, de aici, la căutarea nerăbdătoare, asiduă a iubirii.

acum 5 luni · comentarii (3)

Am avut la un moment dat o discuţie intensă, aprinsă, o ceartă - ce mai încoace-încolo, cu soţul meu. După furtună, povestind sumar episodul unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni, am fost taxată prompt şi ironic pentru inconsecvenţă, în contextul unui material pe care îl scrisesem recent despre iubire. „Vai, dar nu se poate, tocmai tu?! Tu, cea care predică şi ne învaţă ce e iubirea?!

acum 8 luni · comentarii (2)

Douăştrei e un număr fain, unul prim, adică se împarte doar la el însuşi şi la unu. Ca o mică magie. Numărul lui David Beckham la Real Madris şi la Los Angeles Galaxy. Şi al lui Michael Jordan la Chicago Bulls. Prin 23 februarie, cîndva, pe la mijlocul zilei, în 2006, a început turnarea unui film a cărui premieră a avut loc în 2007. Fix pe 23 februarie. Numit chiar „The number 23”. Iar pe un 23 noiembrie am debutat la Gaudeamus cu prima carte.

acum 1 an · comentarii (0)

Femeia şi bărbatul au, de multe ori, aceeaşi durere în cuplu, doar că felul în care se exprimă este diferit. Poate ai observat că femeia tinde să vorbească mai mult despre ce o apasă. Iar bărbatul este mai înclinat să găsească rapid o soluţie. Când fiecare ajunge să creadă că propria strategie este cea mai bună, mai este doar un singur pas până la înstrăinarea dintre ei.

acum 2 ani · comentarii (17)

Cînd într-o zi în care, la fel ca-n ultimele săptămîni, ninge sau plouă, nu prea-i clar, pe la un prînz, cobori în pasaj, alergi puţin pe scări şi prinzi metroul în ultima secundă înainte de a se închide uşile cu zgomot şi clipit de bec roşu, intri, nu-i aglomerat şi din primul moment din spatele unor impetuoase picioare în roşu, Laura Baldini 50 den, vezi pe cineva citind din cartea ta...

acum 4 ani · comentarii (12)

El era însurat şi stătea într-o vilă drăguţă de prin Cotroceni: aer curat, clădiri vechi şi sănătate! Cum şi în sistemul nostru solar sînt rare planetele cu doar un singur satelit care să se rotească liniştit şi privind doar în pămînt prin jurul lor, orice muză care să graviteze prin preajma orbitei lui circumterestre avea acces liber pe propria-i poartă, frumoasă şi din fier forjat.

acum 4 ani · comentarii (2)

E bine să ai o soră, deşi eu prefer un frate. Bine, să fie ceva mai mare, ca să-ţi aducă markere furate de la şcoală, de la laboratorul proastei ăleia de chimie, bomboane, dacă e servit de colegii aniversaţi, şi pe care îl poţi striga din faţa blocului cînd eşti pe cale să o iei în barbă.

acum 4 ani · comentarii (1)

După ce „N-aveţi programare!” a devenit rapid ceva mai prietenos, şi cu gene lungi „Tocmai a venit un client”, în fond tocmai a sosit şi primăvara, iar lumea e mai binevoitoare, ba chiar, lăsînd întredeschise nişte portiţe, „E liber peste o oră”, am abordat cea mai ‘telectuală imagine disponibilă la mine - bine, eram cu bocancii ăia imenşi de la Decathlon, şireturile nelegate şi hanoracul de bicicleală, atît am putut atunci -,

acum 4 ani · comentarii (2)

Filme în engleză, cărţi în engleză, porn în engleză, sex în engleză. Clipul ăsta e făcut cu multă dragoste în primul rând pentru noi, pudicii americanizaţi din România, care la 16, 26 sau 36 de ani vorbesc mai mult în engleză decât în română despre sau când fac sex. Şi e în general pentru cei dintre noi care nu-şi găsesc cuvintele. Hai să vorbim despre cum trebuie să lucrăm colectiv la un vocabular neutru pentru sexualitate în limba română.

acum 4 ani · comentarii (7)

Lansare de carte.  ...În afară de faptul că încă mă doare căpăţîna, chiar dacă am luat două Sedatif PC, asta după ce am scos de trei ori tot ce aveam prin buzunare, am înşirat pe o balustradă şi am băgat la loc, ultima oară le-am şi găsit, apoi nişte Confort emoţional,

acum 4 ani · comentarii (1)

Pe-un picior de plai, într-o parcare cu alai, chiar în faţa blocului 38B, scara A, Mioriţa Calomfirescu, Mio, cum a descoperit că-i place să fie alintată, de profesie domnişoară, şi-a aflat în Ilie Moromete, brusc, într-o zi, pe  la doişpe fără un sfert şi la nici 48 de ani, prima iubire.

acum 4 ani · comentarii (3)

— Da, fratele meu, sînt ofticat rău de tot. Dai şi tu o bere? Stai să-ţi zic. Ştii că io n-am avut noroc în viaţă, doar mă ştii. Nici cu babaroasele, nici la gagici. Cel mai mult la viaţa mea, am găsit pe jos un portofel, acu’ vo cinşpe ani. Erau în el cam vo sută de «coco», bani buni, nu zic că nu.

acum 5 ani · comentarii (0)

E fain să scrii cărţi! Bine, corect, e doar una - prima. Da’ o să mai vină! Şi, oricum, începe să te bage lumea în seamă pe Facebook, vin cereri de prietenie şi aprecieri calde, devii persoană respectabilă, mai ales dacă ai pus şi poza cărţii pe profilul tău. Chiar simţi cum încep să-ţi crească laurii pe frunte: e ceva, tată!

acum 5 ani · comentarii (6)
Postari Recente