Brânză din lapte de scroafă: ce gust are şi cât costă un kilogram din cea mai scumpă brânză din lume

Brânză din lapte de scroafă: ce gust are şi cât costă un kilogram din cea mai scumpă brânză din lume

Brânza din lapte de scroafă este produsă la o singură fermă din Olanda/FOTO Vice.com

O mică fermă din Olanda este prima din lume care a început să producă brânză din lapte de scroafă. Noul produs de lux va costa mai mult decât brânza din lapte de măgăriţă, care era până acum cea mai scumpă din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ideea îi aparţine lui Erik Stenink, proprietarul fermei Piggy’s Palace, care a vrut la început să facă un experiment pentru a vedea cum este brânza de scroafă. Pentru că scroafele sunt foarte greu de muls, el a reuşit să producă iniţial doar jumătate de kilogram de brânză, care a fost vândută unui cumpărător anonim, iar banii au fost donaţi în scopuri caritabile.

Brânza obţinută din lapte de scroafă este mult mai bogată în proteine comparativ cu brânza de vacă, scrie Vice.com. Fiind un aliment complet nou, mulţi clienţi sunt interesaţi să-l guste, spune Erik. Dar, deoarece se obţine foarte greu, fermierul spune că va produce această brânză numai la comandă, dacă va primi o cerere fermă din partea cuiva şi suma de bani cuvenită.

Pentru a obţine 10 litri de lapte de scroafă, fermierii trebuie să muncească aproximativ 40 de ore. O scroafă produce lapte doar timp de 30 de secunde la fiecare două ore, de aceea colectarea laptelui necesar este extrem de complicată şi justifică preţul foarte piperat: 2.300 de dolari pe kilogram.

După mai multe încercări eşuate, fermierul a obţinut brânza folosind un amestec din doi litri de lapte de scroafă şi opt litri de lapte de vacă. Rezultatul: jumătate de kilogram de brânză.

Experţii care au fost invitaţi să încerce produsul s-au declarat încântaţi de gustul său unic. Cine nu ştie despre ce brânză este vorba o poate confunda destul de uşor cu o telemea de vacă semi-maturată, cu care seamănă la gust, doar că este mai sărată şi mai cremoasă.

La ferma Piggy’s Palace trăiesc în prezent 22 de scroafe cu puii lor, iar animalele sunt răsfăţate cu locuri de joacă în noroi şi alte facilităţi, ferma atrăgând astfel peste 2.000 de vizitatori în fiecare an. Datorită invenţiei îndrăzneţe a fermierului, numărul turiştilor va creşte probabil şi mai mult.

Până la producerea brânzei din lapte de scroafă, cea mai scumpă brânză din lume era una cea produsă din lapte de măgăriţă, la o fermă din Serbia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: