TEST Kia e-Soul – autonomie în oraş de peste 600 km. Cum se poate? VIDEO

TEST Kia e-Soul –
autonomie în oraş de peste 600 km. Cum se poate? VIDEO

Noua generaţie a lui Kia e-Soul poate fi considerată una dintre marile surprize ale maşinilor electrice pentru că înglobează tehnologie la cel mai înalt nivel, de la baterie şi motor şi până la sistemul de climatizare. Puse cap la cap, acestea permit o autonomie urbană record.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă pare o maşină mare, cu dimensiuni exterioare generoase, realitatea este că Kia e-Soul măsoară doar 4,19 m, ceea ce o încadrează în zona de jos a segmentului compact. Însă, surprinzător, la interior lucrurile stau foarte bine chiar şi atunci când călătoresc cinci pasageri. Totul este plăcut, tehnologia de ultimă oră, iar de pe scaunul şoferului se simte multă plăcere de a conduce. Cum reuşeşte Kia e-Soul să livreze atât de mult? Prin tehnologie avansată.

Pachetul de acumulatori litiu-ion este unul dintre cei mai avansaţi ca tehnologie din segment, capacitatea de 64 kWh fiind extrem de generoasă pentru dimensiunile maşinii. Astfel, corelat cu valori de consum extrem de bune, e-Soul reuşeşte să parcurgă distanţe impresionante cu un plin de energie.

Am testat pe larg noua Kia e-Soul şi avem date de consum, de autonomie şi vă prezentăm totul despre ce oferă această maşină şi de ce este una dintre cele mai bune maşini electrice aflate la vânzare. De asemenea, vă explicăm cât costă şi câte versiuni există la comercializare în România.

 VIDEO Kia e-Soul 2022

Fişă tehnică Kia e-Soul

Motor – electric, 204 CP, 395 Nm / Transmisie – cutie automată, tracţiune faţă / Performanţe – 167 km/h v. max (limitat), 0-100 km/h în 7,9 secunde / Portbagaj – 315-1339 litri / Capacitate baterie – 64 kWh / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4195/1800/1605, ampatament – 2600 / Consum mediu declarat – 15,7 kWh/100 km / Preţ de bază – 31.510 euro cu TVA (după Rabla şi Rabla Plus)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările