Ultima măsură a devotamentului pentru patrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama privea, pe 24 mai, caschetele aruncate în aer, de absolvenţii Academiei Navale din Annapolis, marinari şi infanterişti marini. Foto: Pete Souza.
Barack Obama privea, pe 24 mai, caschetele aruncate în aer, de absolvenţii Academiei Navale din Annapolis, marinari şi infanterişti marini. Foto: Pete Souza.

Luni, 27 mai, în Statele Unite se celebrează Memorial Day/Ziua Comemorării. Una în care americanii vor fi cu familiile lor şi alături de prieteni, înainte de a reveni la muncă. Dar îşi vor face timp şi pentru cei care au căzut la datorie. Pentru ţară. Cuvinte deloc mari. La ei.

În mesajul său săptămânal, către naţiunea americană, din 25 mai 2013, preşedintele Statelor Unite a reamintit, compatrioţilor săi, trecutul, prezentul şi viitorul securităţii naţionale.

De altfel, o alocuţiune mai amplă a avut, anterior, pe 23 mai, focalizată pe combaterea terorismului, în raport cu ameninţările actuale şi modalităţile prin care acestea vor fi contracarate.

Obama a evocat şi prezenţa sa, pe 24 mai, la Academia Navală, de la Annapolis, pentru a fi alături de absolvenţii din acest an, marinari şi infanterişti marini, care nu numai că vor conduce lupta contra terorismului, ci şi vor participa la conducerea ţării, în deceniile care vin.

Luni, 27 mai, în Statele Unite se va celebra Memorial Day/Ziua Comemorării.

Una în care americanii vor fi cu familiile lor şi alături de prieteni, înainte de a reveni la muncă. Dar în care îşi vor face timp şi pentru a onora pe cei care şi-au dat viaţa, pe timpul serviciului militar, pentru – afirma Obama – „această ţară pe care o iubim.”

Preşedintele SUA a mai precizat că: “Ei sunt eroi, fiecare în parte. Au dat Americii cel mai preţios lucru pe care l-au avut - ultima măsură a devotamentului. Şi pentru că au făcut-o, noi suntem ceea ce suntem azi - o naţiune liberă şi prosperă, cea mai mare din lume.”

Obama a observat că, într-un moment în care doar aproximativ 1%, dintre americani au sarcina apărării naţionale, serviciul militar şi sacrificiul făcut de bărbaţii şi femeile în uniformă, de peste Ocean, nu este întotdeauna evident. Lucru valabil şi în România.

Asta doar parţial, pentru că – susţine preşedintele şi comandantul şef al armatei americane - soldaţii, marinarii, aviatorii, puşcaşii marini şi membrii Gărzii de Coastă sunt atât de pricepuţi în ceea ce fac ei – caracteristică existentă şi pe plaiurile mioritice - încât au tendinţa de a face acest lucru în linişte. Deci nu caută lumina reflectoarelor.

Ei nu îşi servesc ţara pentru admiraţia sau chiar recunoştinţa conaţionalilor lor. Ei îşi riscă viaţa, şi mulţi îşi dau viaţa – a punctat Obama ceea ce politicieni autohtoni au lehamite, dezinteres şi rar reamintesc celor care i-au ales asta -, pentru ceva mai mare decât ei înşişi sau oricare dintre noi: idealurile de libertate şi justiţie.

Cele care fac din America, dixit preşedintele: “un far de speranţă pentru lume.” Asta a fost valabil de-a lungul istoriei americane, din primele zile, atunci când o trupă mică de revoluţionari s-a ridicat contra unui imperiu, până la generaţia marcată de atacurile teroriste din 11 septembrie 2011. De fiecare dată, când o ameninţare a apărut, americanii s-au ridicat la luptă, ca să o combată.

Şi pe baza acestui curaj, a dorinţei de a lupta, şi chiar de a muri pentru ţară, America rezistă. Afirmaţii pe care politicienii dâmboviţeni se jenează să le facă, privitor la cei care au avut aceeaşi voinţă şi temeritate, pentru soarta României de ieri şi de azi.

“Acesta este scopul Zilei Comemorării – afirma Obama. Pentru a ne reaminti, cu recunoştinţă, de nenumăraţi bărbaţi şi femei, care şi-au dat viaţa ca să putem avea pacea şi pentru a trăi în libertate. Şi noi trebuie să facem mai mult decât să ne reamintim. Trebuie să avem grijă de cei dragi celor căzuţi în luptă, rămaşi acasă” . Cum? 

Asigurând celor întorşi din teatrele de operaţiuni militare, tuturor veteranilor, îngrijirile de care au nevoie şi beneficiile pe care le-au câştigat, locuri de muncă şi oportunităţile pe care le merită. 

Locuri de muncă? Oportunităţile pe care le merită? Blasfemii în România. Bine întreţinute de cei interesaţi a menţine armata de ieri şi cea de azi, cu capul plecat. 

Barack Obama a reamintit cetăţenilor americani că trebuie să fie acolo unde au nevoie de ajutor familiile celor plecaţi în misiune departe de ţară.

Şi, mai presus de orice, să fie luate toate măsurile pentru ca membrii forţelor armate să aibă tot ce le este necesar, ca să îşi îndeplinească misiunile în siguranţă, atât pe teritoriul naţional, cât şi peste hotare.

Optimist, preşedintele SUA a afirmat că absolvenţii pe care i-a întâlnit, la Academia Navală, cunosc menirea profesiunii alese.

“Ei ştiu pe eroii istoriei noastre. Şi au ales să meargă pe urmele lor – stând de cart, acţionând pe o navă, conducând un pluton. Ei îşi fac meseria lor. Şi fiecare dintre noi a menţionat primul locatar de la Casa Albă - trebuie să o facem pe a noastră.”

Preşedintele american şi-a îndemnat compatrioţii să menţină vie, în inimile lor, memoria eroilor SUA. Ceea ce, la noi, ar părea o demagogie criptocomunistă. 

Şi în fiecare zi, să lucreze pentru a păstra ceea ce ei, prin jertfele lor, au realizat - pentru a face Statele Unite mai puternice, mai corecte, chiar mai libere.

Aceasta fiind misiunea, obligaţia şi privilegiul moştenitorilor celor care au fost înaintea generaţiei de azi, cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii.

O mentalitate tipică unui preşedinte ales pentru a învinge şi pentru a NU lăsa disperării, delăsării şi pesimismului, pe cei care trăiesc, la bine şi la rău, în ţara unde au văzut lumina zilei.

Americanii pot asta. Noi nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite