Trump, despre uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi: I-am „salvat pielea” prinţului moştenitor saudit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump expune o diagramă a vânzărilor de echipamente militare în timpul unei întâlniri cu prinţul Mohammed bin Salman FOTO Guliver/ Getty Images
Donald Trump expune o diagramă a vânzărilor de echipamente militare în timpul unei întâlniri cu prinţul Mohammed bin Salman FOTO Guliver/ Getty Images

Jurnalistul Bob Woodward a publicat noi extrase din interviurile sale cu Donald Trump care stau la baza cărţii „Furia”, care va fi publicată în curând. Într-o discuţie, preşedintele american s-a lăudat că i-a „salvat pielea” prinţului moştenitor în cazul Khashoggi.

„I-am salvat pielea”, i-a spus în ianuarie preşedintele american jurnalistului Bob Woodward, care îşi publică marţi noua sa carte „Furia”.

„Am reuşit să fac în aşa fel încât Congresul să-l lase în pace. Am reuşit să-i opresc”, a adăugat el, potrivit unor extrase difuzate joi de Business Insider şi preluate de AFP.

Analizând cazul uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi, Congresul american l-a arătat cu degetul pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman. Trump s-a arătat reticent să procedeze la fel.

Întrebat în legătură cu această crimă, liderul de la Casa Albă a încercat iniţial să creeze o diversiune: „Da, dar Iranul ucide 36 de oameni pe zi, deci...”.

Presat de Woodward, Trump a insistat apoi asupra negărilor prinţului moştenitor de la Riad. „El va spune întotdeauna că nu a făcut-o. Le spune tuturor şi, sincer, mă bucur că spune asta. Nu a spus niciodată că a făcut-o”, a subliniat el.

Colaborator al Washington Post şi critic al regimului de la Riad, Jamal Khashoggi a fost ucis şi tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în Consulatul saudit de la Istanbul. Rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Această crimă a plonjat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului Mohammed bin Salman, considerat atât la Ankara cât şi la Washington drept comanditarul asasinatului.

După ce în primă fază a negat asasinatul, apoi a avansat mai multe versiuni, Riadul a susţinut în cele din urmă că acesta a fost comis de agenţi saudiţi care ar fi acţionat de capul lor. 

Luni, un tribunal din Arabia Saudită a emis verdictul final în cazul uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi. Cinci persoane au primit condamnări de 20 de ani de închisoare, o persoană a fost condamnată la zece ani de închisoare, iar altele două au primit pedepse de câte şapte ani de închisoare.

În decembrie anul trecut, cinci persoane fuseseră condamnate la moarte, iar altele trei la câte de 20 de ani de închisoare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite