Thomas Graham, expert în relaţiile cu Rusia: „Problema fundamentală nu este Vladimir Putin, ci Rusia”

Thomas Graham, expert în relaţiile cu Rusia: „Problema fundamentală nu este Vladimir Putin, ci Rusia”

Ziua Aviaţiei Rusiei/ Foto:EPA

Thomas Graham, fost diplomat şi expert în relaţiile cu Rusia în cadrul Departamentului de Stat, susţine că actuala viziune ce domină discursul public în Statele Unite, ce tinde să vadă în politica impusă de Vladimir Putin sursa deteriorării relaţiilor cu Rusia, este nu doar greşită, dar ignoră atât realităţile istorice, cât şi cele strategice în care Rusia şi America au fost şi rămân două superputeri rivale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noile sancţiuni economice impuse de către Statele Unite Rusiei şi decizia acesteia din urmă de a impune reducerea personalului diplomatic american în Rusia au trimis relaţiile dintre cele două ţări la un nivel de neîncredere nemaivăzut din perioada Războiului Rece. În acest context, ambele state se învinovăţesc reciproc pentru deteriorarea relaţiilor, susţinând în schimb că încearcă îmbunătăţirea acestor relaţii - un comportament ce tratează actualul antagonism drept un episod nedorit, dar trecător al relaţiilor reciproce.
 
Însă, dacă „majoritatea opiniei publice din Statele Unite acuză deteriorarea relaţiilor cu Rusia pe deciziile preşedintelui Vladimir Putin, adevărul este că relaţiile dintre cele două ţări întotdeauna au fost dificile, iar perioadele de cooperare scurte. Statele Unite nu au doar o problemă cu Vladimir Putin, ci au o problemă cu Rusia”, scrie analistul american pentru Politico.
 
În opinia acestuia, actualele neînţelegeri cu Rusia nu reprezintă nimic nou - chiar şi interferenţa Rusiei în problemele interne ale Statelor Unite nu reprezintă o noutate, ele fiind persistente în toţi cei 74 de ani ai regimului comunist. În istoria relaţiilor dintre cele două ţări, zonele de neînţelegere au fost întotdeauna constante: valorile, zonele de interes, principiile ordinii mondiale.
 
Perioadele în care Washingtonul şi Moscova au cooperat sunt limitate, şi nu au fost niciodată atât de amiabile precum sunt uneori prezentate a fi fost. Chiar şi alianţa împotriva Germaniei naziste din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, pe care ruşii o văd ca pe un model de cooperare, a fost caracterizată de suspiciuni. Campaniile militare au fost conduse mai degrabă în paralel decât în comun, şi s-a încheiat cu împărţirea Europei în două tabere antagonice, aminteşte Thomas Graham.
 
În acelaşi fel, şi speranţele de cooperare după destrămarea Uniunii Sovietice s-au dovedit a fi iluzorii. Furate de o viziune lipsită de fundamente istorice, Statele Unite au crezut că victoria în Războiul Rece va însemna că şi Rusia, asemenea celorlalte ţări, nu va avea de ales în adoptarea modelului neo-liberal al pieţei libere ce a adus pace şi prosperitate în occident. Devastate de o acută criză socio-economică, iniţial Moscova nu a avut de ales şi a acceptat modelul propus de Washington. 
 
Însă în momentul în care economia Rusiei şi-a revenit şi tendinţele tradiţionale ale ţării au reapărut sub conducerea lui Putin, şi odată cu ele şi tensiunile istorice. Acestea au culminat cu criza din Ucraina de acum trei ani de zile.
 
Profesorul Graham susţine că liderii politicii externe a Statelor Unite „trebuie să pornească de la un adevăr dur: Rusia nu va deveni curând, dacă se va întâmpla vreodată, o democraţie liberală care să fie încadrată confortabil în structurile occidentale”.
 
În acelaşi timp, poziţia Rusiei de super-putere mondială nu va dispărea. Poziţia strategică în centru Euro-Asiei, arsenalul nuclear, bogăţiile naturale, armata modernă, corpul diplomatic excepţional, comunitatea ştiinţifică creativă ce poate dezvolta şi utiliza ultimele tehnologii în interesul naţional- aşa cum o demonstrează capacitatea Rusiei în spaţiul cibernetic - sunt atuuri ce garantează statutul global al Rusiei.
 
În acest context Statele Unite nu au de ales şi trebuie să se raporteze la imaginea reală a Rusiei şi să găsească un răspuns la această dilemă: „cum anume ar trebui să se raporteze la o ţară uriaşă, puternică şi care este fundamentală în orice aranjament de securitate stabil din Europa dar care ilustrează valori uneori străine şi reprezintă un concurent pentru influenţă în alte zone strategice ale lumii?”
 
În această situaţie, Statele Unite au două opţiuni. Prima dintre ele, cea preferată de actuala clasă politică, este una de constrângere, reîntărită de sancţiuni. Însă, consideră expertul american, „Washingtonul nu poate să izoleze eficient una dintre cele mai mari economii ale lumii, mai ales când alte puteri globale, precum India şi China, nu sunt dispuse să urmeze politica Americii”. În plus, din punct de vedere istoric, sancţiunile economice au puţine şanse de reuşită în a schimba politica unei mari puteri, în special atunci când în joc sunt interese de securitate, precum este cazul Ucrainei.
 
O opţiune mai bună, consideră Thomas Graham, este reluarea relaţiilor cu Moscova de pe o bază pragmatică prin care riscurile unui conflict direct să fie reduse la minim. Statele Unite trebuie să accepte că trebuie să facă unele compromisuri, în special în zonele ce nu privesc interesele sale esenţiale - de exemplu Ucraina, unde restaurarea integrităţii teritoriale poate fi obţinută prin acceptarea opoziţiei Rusiei la aderarea Ucrainei la NATO.
 
Pur şi simplu, atât Washingtonul cât şi Moscova „trebuie să realizeze că actuala ordine internaţională, caracterizată de un număr de probleme tot mai serioase, necesită o relaţie echilibrată între cele două super-puteri”, concluzionează profesorul american.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările