Se rupe Partidul Republican? Zeci de foşti oficiali republicani discută despre formarea unei a treia formaţiuni politice, anti-Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte SUA, Donald Trump
Fostul preşedinte SUA, Donald Trump

Zeci de foşti oficiali republicani, care consideră că partidul nu este dispus să i se opună fostului preşedinte Donald Trump şi încercărilor sale de subminare a democraţiei americane, poartă discuţii pentru a forma un nou partid de centru-dreapta, au declarat pentru Reuters patru persoane implicate în negocieri.

La primele etape ale discuţiilor iau parte foşti aleşi republicani, foşti oficiali din administraţiile republicane conduse de Ronald Reagan, George H.W. Bush, George W. Bush şi Donald Trump, foşti ambasadori republicani şi strategi republicani, potrivit persoanelor citate.

Peste 120 dintre ei au avut o întâlnire pe Zoom pentru a discuta despre noua formaţiune care s-ar desprinde din Partidul Republican şi care s-ar baza pe o platformă de "conservatorism principal", care să includă respectarea Constituţiei şi a statului de drept, idei despre care cei implicaţi spun că au fost încălcate de Trump.

Planul ar fi de a avea candidaţi la unele scrutine, dar şi de a susţine alţi candidaţi de centru-dreapta, fie ei republicani, independenţi sau democraţi, potrivit surselor.

Evan McMullin, care a fost directorul de politici pentru Conferinţa Republicană din Camera Reprezentanţilor şi candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2016, a declarat pentru Reuters că a fost unul dintre organizatorii discuţiei de pe Zoom cu foşti oficiali îngrijoraţi de controlul lui Trump asupra republicanilor şi de direcţia naţionalistă în care a luat-o partidul.

Alte trei persoane au confirmat pentru Reuters videoconferinţa şi discuţiile pentru crearea unui nou partid, dar au cerut să nu le fie dezvăluită identitatea.

Discuţiile evidenţiază disputele din rândul conservatorilor în legătură cu afirmaţiile nedovedite ale lui Trump privind fraudarea alegerilor şi asaltul asupra Capitoliului, soldat cu victime. Majoritatea republicanilor îi rămân fideli fostului preşedinte, dar alţii vor o nouă direcţie pentru partid.

Întrebat despre discuţiile în legătură cu un al treilea partid, Jason Miller, un purtător de cuvânt al lui Trump, a declarat: "Aceşti pierzători au părăsit Partidul Republican atunci când au votat pentru Joe Biden".

Impeachment-ul împotriva lui Donald Trump alimentează „trumpismul”

Cei mai mulţi republicani din Congresul Statelor Unite sunt fideli trumpismului, chiar dacă după asaltul asupra Capitoliului mai mulţi dintre aceştia i-au întors spatele fostului preşedinte – scrie The Washington Post, citat de rador. Republicanii însă au dat înapoi în chestiunea impeacment-ului, mai mult decât atât, organizaţiile locale ale Partidului Republican i-au sancţionat pe acei deputaţi care în Camera Deputaţilor au votat în favoarea demiterii. Cei care au crezut că după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă Partidul Republican va renunţa dintr-o dată la trumpism, nu au înţeles că nu Trump a fost cauza populismului autoritar, ci succesul lui a fost rezultatul unui proces mai profund – scrie în articolul său Pippa Norris, profesorul de politologie din Universitatea Harvard. 

Potrivit autorului, teoria ne învaţă că în mod normal cei mai mulţi votanţi sunt în centrul scalei politice, astfel după mari înfrângeri, partidele raţionale încearcă să-i orienteze pe simpatizanţii lor către centrul eşichierului politic. Dacă nu fac acest lucru şi preferă zona extremelor, atunci alegătorii lor „rămân în junglă”, adică se izolează şi devin incompatibili cu sistemele democratice. Sub conducerea lui Trump Partidul Republican a pierdut Congresul, Senatul şi Casa Albă. Orice partid raţional în această situaţie ar trebui să constate riscurile trumpismului şi ar trebui să se deplaseze pe zona centru-dreapta. Acest lucru însă nu se poate realiza repede. Reconstrucţia unui partid este un proces de durată şi de obicei începe după înfrângeri majore. Reformele rapide sunt împiedicate de patru factori:

- Partidul Republican şi-a asumat valori populiste, ceea ce înseamnă că în lupta pentru putere sunt gata să submineze principiile democratice, aşa cum fac cei din AfD în Germania, în Partidul Libertăţii Austriece şi în Fidesz din Ungaria. Valorile autoritarismului nu au fost asimilate doar de Trump, ci de întreg Partidul Republican.

- Pentru republicani diversitatea nu este o şansă, ci un pericol. De aceea cred că alegerile au fost fraudate, pentru că partidul şi-a pierdut treptat credinţa că respectând principiile democratice poate să câştige Casa Albă. În loc să se adapteze la situaţia creată, republicanii au considerat diversitatea etnică şi rasială crescândă un pericol, care ameninţă supravieţuirea partidului. De aceea nu s-au apropiat de centrul eşichierului politic, ci au încercat să controleze Congresul, modificând regulile în favoarea lor.

- Sistemul electoral american îi avantajează pe republicani (în 2016 Trump a câştigat Casa Albă, deşi a primit cu 3 milioane de voturi mai puţine decât Hillary Clinton). Acest lucru îi demotivează oarecum pe reprezentanţii partidului ca să-şi mărească popularitatea. Cu alte cuvinte, nu sunt obligaţi să ia în considerare opţiunile electoratului, pentru că se bazează pe avantajul structural al sistemului.

- Există şi o inerţie în ceea ce priveşte schimbarea orientării politice. Deputaţii şi majoritatea senatorilor au fost aleşi sub mandatul lui Trump şi nu văd de ce ar trebui acum să-şi nuanţeze mesajele politice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite