Proteste SUA. Raţiunea din mijlocul haosului: scene de fraternizare între poliţişti şi manifestanţi

Proteste SUA. Raţiunea din mijlocul haosului: scene de fraternizare
între poliţişti şi manifestanţi

Politişti din New York solidarizându-se cu victimele violenţei forţelor de ordine FOTO Twitter @DoubleA_Charged

La Camden, Newark, Atlanta sau Flint, reprezentanţi ai forţelor de ordine au dat dovadă de solidaritate cu manifestanţii, relatează „Slate”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din New York până în Los Angeles, trecând prin Louisville, Philadelphia şi Atlanta, majoritatea marilor oraşe din Statele Unite au cunoscut mai multe zile de confruntări violente între poliţie şi manifestanţi în urma morţii lui George Floyd în timpul unei arestări la 25 mai.

Scenele de haos au ţinut prima pagină. În faţa devastărilor şi incitării la dezordine, cu sute de maşini şi imobile incendiate, magazine jefuite şi autostrăzi blocate, poliţia a răspuns cu tiruri cu gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi lovituri de bastoane.

În mijlocul acestor violenţe, unele oraşe au făcut excepţie, cu imagini de fraternizare între forţele de ordine şi manifestanţi.

La Atlanta, Erika Shields, şefa poliţiei locale, a preferat să iasă în stradă şi să vorbească faţă în faţă cu manifestanţi.

La Camden, în New Jersey, un oraş cu 95% din populaţie de culoare sau hispanică, şeful poliţiei locale, Joseph Wysocki, a participat la manifestaţia locală şi a ţinut un banner împreună cu activişti.

La Newark, un alt oraş din New Jersey cu populaţie majoritar afro-americană, primarul oraşului s-a aflat în fruntea cortegiului.

La Flint, în Michigan, manifestanţii s-au dus revoltaţi către comisariatul oraşului, puternic păzit. Când s-au trezit faţă în faţă, cele două părţi au dialogat, iar şeriful Chris Swanson a renunţat la cască şi la baston şi s-a alăturat mulţimii (video mai jos).

Interacţiuni similare au avut loc la Norfolk, Virginia, unde şeful poliţiei locale a defilat sub bannerul mişcării Black Lives Matter sau la Santa Cruz, California, unde mai mulţi ofiţeri de poliţie s-au pus în genunchi în semn de omagiu faţă de victimele violenţelor forţelor de ordine.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările