Acestea fiind zise, să trecem totuşi la actualitatea mondială, mereu atât de departe de noi şi, ca atare, chiar în condiţiile dezbaterilor încrâncenate de azi, nu aduce niciun fel de norişor de atitudine polemică sau precizări teologice din partea ierarhilor noştri.

Uite un exemplu, pe cât de surprinzător, pe atât de relevant deoarece arată cât de intens este dezbătută natura reparaţiilor morale şi sociale care trebuie să fie aduse minorităţilor de culoare, în special în fostele ţări coloniale şi care şi-au bazat dezvoltarea economică pe sclavie, începând cu SUA ca beneficiar şi Anglia ca operator internaţional major al comerţului infamant cu sclavi. În acest sens, totul a început cum ştiţi, odată cu mişcarea de protest Black Lives Matter, devenită rapid revoltă socială identitară. Dar, extrem de rapid, revolta asta s-a extins pe totate continentele şi a căpătat cele mai diverse forme, în principal asociată cu „decapitarea statuilor”, începând cu cele înfăţişând personaje asociate comerţului cu sclavi . Iată însă că, oarecum suprinzător pentru lentoarea schimbărilor din lumea religioasă, acum se trece rapid în sacrosantul domeniu al reprezentărilor personajelor biblice, în frunte cu Isus din Nazaret.

În acest sens, ieri, Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury şi şeful Bisericii Anglicane, a declarat că instituţia pe care o conduce ar trebui să regândească reprezentarea exclusivă a lui Isus ca un om alb. Întrebat de reporterul de la BBC4 dacă, în contextul mişcării Black Lives Matter biserica ar trebui  să regândească modul tradiţional occidental de reprezentare a Fiului lui Dumnezeu ca un bărbat de rasă caucaziană, înaltul prelat a răspuns:

"Sigur că aşa trebuie să facă în privinţa reprezentării lui Isus ca un om alb...Te duci în biserici din întreaga lume şi nu vezi un Isus alb...Veţi vedea un Isus negru, un Isus chinez, un Isus din Orientul Apropiat - ceea ce, desigur, este reprezentarea cea mai potrivită - , apoi poţi vedea chiar un Isus din Insulele Fiji...Isus este portretizat în tot atâtea feluri câte culturi, limbi şi mentalităţi există...".  A mai spus şeful Biserii Anglicane că ar trebui începută o analiză comprehensivă a monumenteleor religioase care ar trebui să fie soase de la locul lor actual deoarece „doar să vă duceţi în Catedrala Caterbury, e plină de asemenea statui, sau la Westminster, uitaţi-vă la ele şi unele vor trebui să dispară... Nu poate exista iertare, sper şi mă rog să fim împreună, dar numai dacă există dreptate” şi a cerut credincioşilor să ierte „păcatele” unora dintre personajele care încă au statui în catedralele respective.

Şi, în locul acestora, de ce nu, să fie puse noi statui ale unei noi mentalităţi cu adevărat revoluţionare? Cât de departe poate merge schimbarea? Se va deschide şi dincolo de mişcarea BLM?

Poate că da, integrând feminismul militant în dimensiunile sale extreme, chiar în sensul iconoclast propus în 2016 prin expunerea unei statui a unui Crist feminin nud, Christa (foto), în biserica episcopală din New York, operă în bronz creată în urmă cu 30 de ani de Edwina Sandys despre care Andrew M.L.Dietsche, episocpul diocezei respective spunea: „Într-o biserică în evoluţie, în dezvoltare şi în perioadă de ucenicie, poate suntem gata să vedem Christa nu numai ca pe o operă de artă, dar şi ca pe un obiect al credinţei pus pe altar, cu toate provocările pe care asta le reprezintă pentru mulţi dintre vizitatorii catedralei şi poate pentru toţi dintre noi”. Sau, cum a fost cazul în acest an la Rio, în noaptea de 23 februarie, când Evalyn Bastos reprezentând celebra şcoală de samba de la Mangueira, a defilat cu o coroană însângertă de spini şi cu mâinile legate cu lanţuri de tipul celor purtate odată de sclavi (foto) sau  cu un alt personaj feminin ridicat pe o cruce având deasupra capului inscripţia „Negru” în loc de INRI (foto).

Poate va fi vorba doar despre o extindere a reprezentărilor lui Isus şi Fecioarei Maria ca membri ai comunităţii de culoare sau o formă de protest care tinde să preia şi să extindă - cu noi formule de expresie lăudate sau contestate cu aceeaşi violenţă - un mai vechi mesaj de egalitate şi justiţe socială în numele unui demult uitat Isus care vorbea săracilor, acea teologie a eliberării a lui Don Helder Camara devenită simbol al spiritualităţii continentului sud-american. Mesaj suprapus acum pe memoria „Fecioarelor Negre” ale Evului Mediu european, opere de artă care au marct evoluţia creştinismului occidental mergând până departe înspre est, cu exemplul celebru al icoanei poloneze de la Jasna Gora, sau aceasta din sanctuarul de la Daurade.

Este însă numai o chestiune legată de dezbaterea de acum şi datul jos de statui de pe soclu? Nicidecum. Ba chiar dimpotrivă, este un pretext perfect pentru a reintroduce pe piaţa dezbaterii publice o temă care a născut nenumărate dezbateri intelectuale dar şi bătăi în toată regula între enoriaşii mai puţin culţi care şi-au dat cu sârg în cap cu blasfemii, scaune şi alte obiecte din locaşurile de cult.

De ce s-au înjurat cu atâta sârg ca între adevărţi credincioşi?  Problema esenţială a fost de a şti, cu oarece argumente valabile, care a fost rasa lui Isus. De aici, în funcţie de preferinţe şi starea de spirit, aveţi de ales dintr-o ofertă siderant de mare.

Astfel, puteţi fi de acord cu scriitorul englez Godfrey Higgins care, în 1863, în cartea sa Anacalypsis spunea că Isus ar fi fost un indian cu pielea închisă la culoare. Da, avea pielea închisă la culoare, replica Delbertt Bruckett în cartea „The Black Christ”, dar asta pentru că era negru, aşa cum argumenta Albert Cleage. Greşală totală, venea apoi să explice Huston Stewart Chamberlain pentru care Isus era de rasă germano-armorită, intrând în teoria complicată (dar preluată cu tot sufletul de unii simpatizanţi ai nazismului, parţial şi de Otto Rahn pentru a aborda mistica foarte subtilă a catharilor) cum că Isus, chiar dacă era practicant al credinţei ebraice, nu însemna neapărat că aparţinea acestei rase. Fie, pur şi simplu, cum suţinea Madison Grant, s-a zis că Isus era arian pur deoarece Galilea era o regiune ariană. La începutul secolului trecut au existat şi teorii care vorbeau despre linia genetică a Fecioarei Maria, descrisă ca descendentă directă dintrtr-un grup de evrei negri. Pe asta şi-a bazat argumentaţia Martin Luther King care a vorbit despre un „Crist negru” şi a făcut o paralelă între lupta dusă de Isus împotriva autorităţilor din timpul său cu lupta afro-americanilor din sudul Statelor Unite.

Aici s-ar putea ca lucrurile să se complice foarte rapid, în măsura în care „recuperarea” religioasă de acum, în paralel cu Black Lives Matter, va fi continuată exact pe linia militantă a mului Martin Luther King şi va cere din nou, după multe deceni, ridicarea la luptă a unor comunităţi care-şi vor recunoscut locul ce li se cuvine în construcţia ţărilor în care trăiesc acum şi, ca atare, acordarea drepturilor depline de locuitori ai unei cetăţi care s-ar putea să nu mai fi doar albă, cu păr blond şi ochi albaştri. Care va fi oare amplitudinea schimbării finale? Cred că nimeni nu ştie altceva decât că, în mod absolut sigur, într-adevăr vom trăi în termenii unei noi normalităţi.

Fie că ne place, fie că înspăimântă dimensiunile şi implicaţiile sale.