Butonul nuclear, puterea exorbitantă a preşedintelui Trump care provoacă teamă la Washington

Liderul de la Casa Albă este singurul împuternicit de Constituţia SUA să ordone un atac nuclear şi nu are nevoie de aprobarea militarilor pentru acest lucru, o putere exorbitantă care a stârnit dezbateri pasionante peste Atlantic după violenţele provocate de manifestanţi pro-Trump la Capitoliu.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, l-a contactat vineri pe şeful Statului Major, generalul Mark Milley, pentru a „discuta despre precauţiile disponibile în vederea evitării ca un preşedinte instabil să lanseze ostilităţi militare sau să acceadă la codurile de lansare şi să ordone un atac nuclear”, transmite AFP.

Armata americană a confirmat conversaţia dintre Pelosi şi Milley, indicând că generalul, în calitatea sa de şef al Statului Major şi prin urmare de principal consilier militar al preşedintelui SUA, a „răspuns la întrebările despre procesul autorităţii de comandă nucleară”.

Un responsabil american, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a precizat că orice lansare a unei arme nucleare este un proces foarte riguros, la care nu participă o singură persoană.

Potrivit unui document al Centrului de Informare al Congresului SUA, Trump deţine puterea de a ordona un atac nuclear în virtutea „rolului său constituţional de comandant şef”. „Decizia nu poate fi anulată de militari şi nici de Congres”, se arată în document.

„Preşedintele poate cere părerea lor (militarilor, n. red.), dar aceştia au, apoi, obligaţia să transmită şi să aplice ordinul de autorizare a folosirii armei nucleare”, precizează textul acestui document actualizat ultima dată la 3 decembrie 2020.

În cursul audierii de confirmare în postul de şef al Comandamentului Strategic al Armatei Americane (Stratcom), generalul John Hayden, numărul doi al Statului Major, sublinia în septembrie 2016 că rolul său este pur consultativ.

Puterea declanşării unui atac nuclear se află la Casa Albă încă de când preşedintele Harry Truman a ordonat bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

O procedură expres

Preşedintele SUA poate avea acces oricând la elementele necesare lansării unui atac nuclear. Acestea se află într-o valiză, numită „mingea de fotbal”, care se află în permanenţă lângă preşedinte, fiind transportată de un asistent militar.

Dacă liderul de la Casa Albă ia în calcul să lanseze un astfel de atac, el trebuie iniţial să-şi reunească consilierii civili şi militarii de rang înalt într-o şedinţă menită evaluării situaţiei. Această şedinţă se ţine în mod tradiţional în „situation room” de la Casa Albă, dar poate avea loc şi printr-o linie securizată dacă preşedintele se află într-o deplasare. Printre participanţi trebuie să figureze mai ales subdirectorul de operaţiuni al Pentagonului, pentru că el este cel care coordonează celula de criză şi transmite ordinul final al preşedintelui. Directorul Forţei Strategice Nucleare, al cărui sediu se află la Omaha, este consultat în legătură cu posibilele opţiuni militare. Durata şedinţei de consultare este la latitudinea preşedintelui, dar se poate încheia şi în 30 de secunde. Dacă o rachetă nucleară inamică este deja lansată către Statele Unitele, această reuniune trebuie să dureze cel mult un minut.

Odată ce decizia a fost luată, nimeni nu mai poate reveni asupra ei. Indiferent de opiniile şefilor de la Pentagon, militarii sunt obligaţi să se supună procedurii de declanşare a atacului nuclear.

Ofiţerul superior al Pentagonului prezent în centrul de criză trebuie să îl identifice în mod oficial pe cel care dă ordinul şi să se asigure că acesta este preşedintele SUA. Ordinul este confirmat de preşedinte prin transmiterea unor coduri strict secrete care se află pe un card aflat permanent la el, card cunoscut sub numele de „biscuit”.

Centrul de criză pregăteşte atunci codul de lansare, un mesaj criptat care conţine ţinta, ora iniţierii atacului, codurile de autentificare şi codurile necesare pentru deblocarea rachetelor. Acest mesaj, de cel mult 150 de caractere, este transmis direct echipajelor militare responsabile de lansarea ogivelor. Acestea se pot afla într-o bază subterană, la bordul unui submarin sau al unui portavion.

Echipajele respective utilizează codurile primite pentru a debloca cheia lansării şi, în funcţie de locul din care este propulsată racheta, tot protocolul poate dura de la 5 minute, în cazul unui siloz, până la 15 minute, în cazul unui submarin.

Procedura a fost stabilită încă din perioada Războiului Rece, când iniţierea unui atac nuclear din partea Uniunii Sovietice ar fi distrus SUA în mai puţin de 30 de minute de la lansarea rachetelor, notează „Time”.

Acest interval de timp extrem de scurt, de câteva zeci de minute, rămas la dispoziţia preşedintelui SUA pentru ordonarea unui contraatac, a dus, printre altele, la apariţia asistentului militar responsabil de valiză.

Chestiune de legalitate

Într-un interviu acordat în 2017 postului de televiziune CNN, fostul şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, James Clapper, a declarat că dacă liderul de la Casa Albă decide să lanseze un atac nuclear, puţine lucruri mai rămân de făcut pentru a-l face să se răzgândească. „Evident, consilierii din jurul său pot încerca să-l ia cu binişorul, dacă nu sunt de acord cu decizia, dar tot sistemul nostru e în aşa fel construit încât să certifice autenticitatea unui ordin de lansare venit din partea preşedintelui SUA. Există un sistem secret de coduri de comunicare între preşedinte şi persoana care execută ordinul de lansare, astfel încât acea persoană să ştie sigur că la celălalt capăt al firului chiar e comandantul său suprem. Dar nu există un sistem de reglaj instituţional care se certifice dacă e nevoie să începem un război nuclear”, a declarat Clapper.

Sistemul este „conceput pentru a fi rapid şi decisiv. Nu este conceput pentru a dezbate asupra deciziilor”, nota, în august 2016, la NBC, fostul şef al CIA Michael Hayden.

Singura împotrivire faţă de această putere poate ţine de aspectul legalităţii. Ori legile privind războiul îi permit unui militar să refuze un ordin ilegal, notează documentul Congresului. Totuşi, având în vedere că preşedintele îşi exercită legal funcţiile, atunci şi ordinul său este legal.

„Oameni din lanţul de comandă pot tehnic să refuze să se supună unui ordin, dar un ordin autentificat este considerat drept legal”, spune pentru AFP Derek Johnson, de la organizaţia antinucleară Global Zero. „Şi presiunea pentru supunere faţă de ordin este imensă”, adaugă el.

Potrivit publicaţiei „Time”, C. Robert Kehler, fost comandant al Forţelor Aeriene Strategice ale SUA, a declarat acum trei ani în faţa unei comisii de anchetă a Congresului că armata a instituit sisteme de siguranţă în cazul lansării unilaterale a unui atac nuclear, adică în scenariul în care SUA nu se confruntă cu o ameninţare. „Dacă armata primeşte un ordin ilegal, armata e obligată să-l refuze”, a spus Kehler. Întrebat cum s-ar putea întâmpla acest lucru, fostul comandant a strâns din umeri: „Ei bine, nu ştiu exact”. „Din fericire, nu ne-am confruntat încă cu astfel de scenarii”, a precizat el.

Biden, îndemnat să renunţe la controlul exclusiv al codurilor nucleare

Într-un editorial publicat pe portalul Politico, William Perry, care a condus Pentagonul între 1994 şi 1997, în timpul mandatului preşedintelui democrat Bill Clinton, avertizează asupra faptului că Donald Trump „încă are degetul pe butonul nuclear”.

„Este timpul să li se retragă «mingea de fotbal» nucleară acestui preşedinte şi tuturor preşedinţilor care îi vor succeda. Acest lucru nu mai este necesar şi însăşi existenţa sa reprezintă un pericol pentru securitatea noastră naţională”, a subliniat el în contextul violenţelor produse la Capitoliu.

Sistemul actual este „antidemocratic, depăşit, inutil şi extrem de periculos”, insistă fostul şef al Pentagonului, citat de AFP.

Vocea lui Perry este una dintre multe altele care cer includerea Pentagonului şi/sau a Congresului în lanţul de decizie privind lansarea unui atac nuclear.

În 2017, democraţii au elaborat un proiect de lege prin care solicitau ca preşedintele să obţină o declaraţie de război din partea Congresului înainte de lansarea unei ogive. Iniţiativa nu a avut sprijin bipartid şi s-a împotmolit. Totuşi, a fost prima dezbatere referitoare la butonul nuclear după cea din 1976, ca urmare a destituirii preşedintelui republican Richard Nixon.

Cazul Nixon

În ultimele zile de mandat ale lui Nixon, scrie CNN, secretarul său al Apărării, James Schlesinger, a încercat să-l scoată în afara lanţului de decizie cu privire la autorizarea unui atac nuclear. La acea vreme, consilierii prezidenţiali se temeau că Nixon ar putea recurge la o acţiune necugetată, deoarece devenise depresiv pe fondul consumului de alcool. La un moment dat, preşedintele chiar ar fi ameninţat ]n fa'a unor congresmeni că ar putea iniţia un război atomic. În ultimele ore de mandat ale lui Nixon, staff-ul de la Casă Albă a ferit pur şi simplu valiza nucleară de ochii săi.