„Şamanul QAnon” este acuzat că l-a ameninţat pe Mike Pence. Câţi ani de închisoare riscă pentru capetele de acuzare formulate împotriva sa

„Şamanul QAnon” este acuzat că l-a ameninţat pe Mike Pence. Câţi ani de închisoare
riscă pentru capetele de acuzare formulate împotriva sa

FOTO AFP

Jake Angeli, alias „şamanul QAnon”, bărbatul care a intrat în clădirea Capitoliului la bustul gol, purtând o căciulă de blană cu coarne, riscă ani grei de închisoare pentru faptul că l-ar fi ameninţat pe vicepreşedintele în exerciţiu Mike Pence.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii americani îl acuză pe Jake Angeli - Jacob Anthony Chansley pe numele lui adevărat - că a lăsat un bilet cu ameninţări la adresa lui Mike Pence.

„E doar o chestiune de timp, se va face dreptate”, i-ar fi transmis „şamanul QAnon” vicepreşedintelui în exerciţiu, după ce acesta din urmă a refuzat să se opună validării alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, aşa cum i-a cerut preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

Jake Angeli riscă 46 de ani de închisoare. Bărbatul spune, însă, că bileţelul nu era o ameninţare directă, relatează AZ Central, citat de digi24.ro.

Potrivit procurorilor americani, Angeli şi ceilalţi protestatari care au luat cu asalt Capitoliul au reprezentat un pericol grav. „Dovezi clare, inclusiv cuvintele şi acţiunile lui (Angeli, n. red.) la Capitoliu, sprijină ipoteza că intenţia protestatarilor era să prindă şi să omoare oficiali aleşi ai Guvernului Statelor Unite”, notează partea acuzatoare.

Jake Angeli este vizat de şase capete de acuzare, dintre care două sunt infracţiuni federale, precizează sursa citată.

Albert Watkins, avocatul „şamanului QAnon”, l-a îndemnat pe Trump să-i ofere graţiere înainte de a pleca de la Casa Albă. „Clientul meu a auzit cuvintele repetate frecvent de preşedintele Trump şi a acţionat în consecinţă. Cuvintele şi invitaţia unui preşedinte ar trebui să însemne ceva”, a spus avocatul în apărarea lui Jake Angeli.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările