Americanii consideră Putin a fost mai eficient decât Obama în rezolvarea crizei armelor chimice din Siria

Americanii consideră Putin a fost mai eficient decât Obama în rezolvarea crizei armelor chimice din Siria

Preşedintele rus Vladmir Putin şi omologul său american, Barack Obama FOTO Reuters

Majoritatea americanilor consideră că preşedintele rus Vladimir Putin a fost cel mai eficient lider mondial în ceea ce priveşte soluţionarea crizei siriene, devansându-l pe omologul său american, Barack Obama, arată un sondaj realizat de thinktank-ul YouGov pentru „The Economist”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor sondajului, 49% dintre americani spun că Putin a fost cel mai eficient în problema siriană, fiind urmat de Obama care a adunat doar 25%. 9% dintre cei chestionaţi de YouGov au apreciat eficienţa liderului Bashar al-Assad, care s-a clasat pe locul trei, în faţa Secretarului General ONU, Ban Ki-moon, a premierului britanic David Cameron şi a preşedintelui Francois Hollande.

Întrebaţi dacă cred că Damascul negociază cu bună-credinţă distrugerea arsenalului său chimic, doar 14% dintre americani au răspuns pozitiv. Majoritatea, 60% dintre respondenţi, consideră că guvernul sirian doar trage de timp.

De asemenea, sondajul arată că 58% dintre americani se opun utilizării forţei militare în Siria, iar 54% dezaprobă acţiunile preşedintelui SUA în cazul conflictului sirian.

Sondajul YouGov a fost realizat în perioada 21-23 septembrie pe un eşantion de 1.000 de persoane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările