La 6 ani de ocupaţie rusă: Crimeea, deja militarizată, terorizată, depopulată, moare de sete

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În martie, când lumea era cuprinsă de teroarea noii crize a pandemiei de coronavirus, Crimeea ucraineană, Kievul şi refugiaţii în partea ucraineană au comemorat cei 6 ani de anexare la Rusia.

La mai bine de 6 ani de ocupaţie rusă, bilanţul este unul catastrofal (inclusiv la nivelul sondajelor de opinie ale populaţiei): Crimeea a fost profund militarizată, depopulată – oamenii s-au refugiat în nord, în Ucraina, au fost arestaţi şi mutaţi în închisori în Rusia, în timp ce trupe ruse şi colonişti ruşi cu familiile au fost aduşi în peninsula anexată pentru a compensa şi a schimba raportul demografic al peninsulei în defavoarea elementului autohton ucrainean şi tătar. Terorizată de reguli draconice la nivel local, depopulată, Crimeea se confruntă astăzi cu un alt fenomen: seceta şi lipsa apei potabile.

Rusificarea Crimeei în verticala puterii lui Putin

Anexarea Crimeei în februarie/martie 2014 a transformat peninsula Ucrainei într-o zonă din care au fost arestaţi şi expulzaţi toţi cetăţenii pro-ucraineni. Aşa s-a manifestat revizionismul şi revanşismul rus. Cea mai dramatică situaţie a fost cea a tătarilor crîmleni care s-au trezit deportaţi a doua oară din propria patrie după soluţia finală aplicată de Stalin pentru toţi tătarii din Crimeea după al Doilea Război Mondial. Preluarea controlului autoritar – direct şi prin intermediari – s-a soldat cu înlocuirea democraţiei ucrainene, inclusiv a autonomiei Republicii Crimeea şi Mejlisul tătarilor crîmleni cu verticala puterii lui Putin, cu cele două entităţi devenite subiecte ale Federaţiei Ruse în martie 2014, Crimeea şi Oraşul Sevastopol.

Represiunile care au avut loc şi schimburile de populaţie sunt masive. Potrivit ministrului de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, Ucraina nu acceptă anexarea Crimeei nici după ce referendumul recent al lui Putin care i-a consacrat regimul pe viaţă la Kremlin a avut ca punct şi inviolabilitatea frontierelor Rusiei, respectiv blocarea totală a oricărei forme de retrocedare a Crimeei către Ucraina – dezocupare, cum o numesc ucrainenii.

În schimb tot Kuleba insistă pe lucrurile fezabile astăzi. El recunoaşte că Rusia şi Putin nu vor accepta niciodată punerea în vreo agendă a retrocedării Crimeei către Ucraina, dar a insistat că există alte puncte ce merită urmărite şi care pot contribui la susţinerea realităţii juridice date de dreptul internaţional: politica verticală de nerecunoaştere a anexării Crimeei, politica de sancţiuni la adresa liderilor ruşi implicaţi în procesul de anexare, dar şi insistarea pe obligaţia respectării stricte – potrivit Convenţiei de la Geneva din 1949 despre puterea ocupantă – a responsabilităţilor ce decurg din dreptul internaţional – a drepturilor omului în Crimeea, ne-militarizarea Crimeei, neînrolarea sub arme a tinerilor din Crimeea – zonă ocupată – în Armata Rusă, libertatea de exprimare şi a media inclusiv funcţionarea celor care au alte opinii decât cele ale Kremlinului. Dacă Rusia ar respecta aceste obligaţii, ar fi o contribuţie majoră la procesul de dezocupare al Crimeei – susţine Kuleba.


Rachete antiaeriene FOTO Shutterstock

Rachete antiaeriene FOTO Shutterstock

Militarizarea Crimeei - A2AD şi armele nucleare

E adevărat că Rusia nu a acceptat deloc că e forţă de ocupaţie şi nu trebuie să militarizeze Crimeea. În fapt, peninsula a devenit un adevărat port-avion terestru cu multiple baze militare pe tot cuprinsul său. Numărul de militari a crescut de la 12.500 în februarie 2014 la 31.500 în 2020 – potrivit Maidanului pentru Afaceri Externe. Numărul acestora urmează să crească de 1,5 ori până în 2025. În plus, toate cele trei componente sunt vizate – forţe terestre, maritime şi aeriene.

Crimeea nu are trupe şi armamente destinate apărării împotriva unui atac NATO, nici măcar pentru a contracara capabilităţile statelor litorale Mării Negre. Capabilităţile din Crimeea sunt mult, mult mai importante, depăşesc cu mult tot ce deţin celelalte state în regiune, şi vizează proiecţia forţei în estul Mediteranei şi dincolo, către Oceanul planetar. În plus, referinţa cea mai importantă este la capacitatea de apărare antiaeriană în faţa oricărui atac, celebra A2AD – Anti Area and Aircraft Denial - o zonă de interdicţie de acces care se doreşte un scut inexpugnabil împotriva oricărui inamic - dar şi cu capabilităţi ofensive importante.

Acum trebuie spus că A2AD e un sistem care, la momentul implementării originare, presupunea pierderea a 50% din avioane în cazul unui atac, în primele ore – când se presupune că ar fi eliminate suficiente din capabilităţile antiaeriene terestre încât rata pierderilor să scadă dramatic spre nivelul unei apărări antiaeriene teritoriale uzuale. Rusia s-a bazat, atunci când a construit aceste arii A2AD în Crimeea, Kaliningrad sau Estul Ucrainei – Donetk şi Luhansk – pe lipsa de voinţă a oricărui stat democratic de a-şi asuma asemenea pierderi militare la începutul unei conflagraţii. Pe de altă parte, trebuie spus că A2AD nu e atât de speriat şi că NATO a învăţat să lupte şi cu asemenea sisteme. Totuşi e vorba depre o forţă de luptă extrem de importantă, care reclamă un obiectiv relevant pentru a genera un atac pe o asemenea arie.

Sistemul anti-rachetă şi anti-aerian creat pe multiple niveluri de Rusia în Crimeea – pentru a o face apărabilă şi a descuraja orice atac, se bazează pe regimente sol-aer de apărare antiaeriană S400 TRIUMF, pe sisteme de unităţi de rachete cu rază medie de tipul BUK-2, TOR-2 şi PANTSÎR. Capabilitatea este atingerea ţintelor la distanţe de 300-400 km de Crimeea. Din decembrie 2018, au apărut şi sisteme de rachete anti-navă BASTION-P 3K55 şi sisteme de rachete de croazieră anti-navă BAL 3K60. Ele sunt staţionate la 10 km de linia de demarcaţie cu restul Ucrainei şi sunt desfăşurate în jurul strâmtorii Kerci şi în jurul podului rusesc construit ilegal care leagă malul rus, insula Tuzla, de peninsula Crimeea ocupată.


FOTO Shutterstock

Imagine indisponibilă

Rachete tactice şi arme purtătoare de încărcături nucleare prezente în Crimeea

Documentele colegilor de la Maidanul Afacerilor Externe de la Kiev vin şi prezintă suma de componente şi rachete purtătoare, facilităţi de stocare şi de depozitare, pregătirea tuturor instrumentelor necesare pentru purtătoarele de rachete nucleare, chiar dacă nu e probată până la această oră prezenţa armelor nucleare ruse în Crimeea. Argumentele privind aceste intenţii şi aducerea oricând a acestor capabilităţi sunt importante, dacă nu copleşitoare.

Sistemele tactice de rachete ISKANDER şi rachetele anti-navă KALIBR SS-N-27 ca şi rachetele de croazieră SS-N-27 cu raza de 1500 km sunt prezente în peninsulă. Navele şi submarinele de aici urmează să primească rachetele KALIBR până în 2025. De asemenea, sunt menţionate prezenţele unor „focoase speciale“ ale unor rachete purtătoare ce pot ajunge la raza de 2600 km.

În Crimeea au fost înfiinţate, de la ocupaţia din martie 2014, peste 96 unităţi şi forme de organizare militare ruse. În plus, potrivit Ministrului rus al Apărării Naţionale, Serghey Shoigu, a fost organizate nu numai forţele aeriene ale Crimeei, ci chiar un Grup Aerian pentru antrenament de luptă - Crimean Group Air Force, al cărui nivel operaţional şi putere a fost întărit dincolo de nevoile apărării aeriene a peninsulei. În plus, există în construcţie noi facilităţi militare în cel puţin 5 oraşe ale peninsulei.

Din triada nucleară, componentele aeriană şi navală de purtătoare de rachete nucleare sunt prezente în Crimeea, fiind mutate din Rusia. În plus, fostele depozite sovietice de stocare a armelor nucleare din Feodosiya şi Sevastopol au fost renovate şi pregătite, cu precădere facilităţile numite „Proprietatea 76“ (Feodosiya 13) şi „Proprietăţile“ - 100, 221 şi 825, ca şi aeroportul Baherove de lângă Kerci. De altfel, Federaţia Rusă a denunţat unilateral Acordul din 1997 cu Ucraina potrivit căruia – în cadrul Statutului Flotei Mării Negre – la Articolul 5 era menţionat că „Federaţia Rusă se angajează că nu va poseda arme nucleare în cadrul Flotei Mării Negre staţionată pe teritoriul Ucrainei“.

Seceta FOTO Shutterstock

Crimeea moare de sete

Problema cea mai importantă a Crimeei rămâne aprovizionarea cu apă curentă. Dacă folosind podul de peste strâmtoarea Kerci, Rusia a adus gaz şi curent electric, problema majoră a peninsulei rămâne apa potabilă. După ocuparea Crimeei, Kievul a oprit furnizarea apei către Crimeea până la dezocupare. Apa potabilă este un instrument foarte puternic, pe care Rusia îl constantă în acest an cu asupra de măsură.

Într-adevăr, după doi ani de secetă majoră şi ierni fără ploi şi fără zăpezi, resursele Crimeei sunt epuizate. În 2014, înainte de ocupaţie, 85% din apa potabilă a Crimeei venea din Canalul Crimeei de Nord, un canal artificial de 400 km construit în anii ‘60 cu apă luată din Nipru. După anexarea peninsulei, Ucraina a stopat aprovizionarea sau vânzarea de apă şi a obligat Rusia să se bazeze pe apa locală. E vorba despre 23 rezervoare cu o capacitate de 334,2 milioane metri cubi. Oricum e puţin faţă de nevoile Crimeei, dar nici această cantitate nu e, de fapt, disponibilă.

Majoritatea puţurilor şi rezervoarelor sunt complet secate, altele sunt la nivel critic. Potrivit datelor ucrainene, după seceta din 2018, resursele au rămas la două treimi, iar acum au scăzut la sub o treime din cantitate la începutul verii 2020. De altfel, în februarie anul acesta, capitala Crimeei, Simferopol, a anunţat că are rezerve doar pentru 100 de zile. Deja apa rece se dă dimineaţa şi seara în Crimeea iar cea caldă doar în weekend. Cum acum rezervoarele se umplu doar din râurile locale şi din puţuri nou săpate, nivelul a scăzut dramatic. În 2018, râul Biyuk-Karasu, unul dintre cele mai mari din peninsulă, a secat complet.

Soluţia a fost reconstrucţia unui rezervor din munţi, la nord de Simferopol, în care se investesc 25 miliarde de ruble – 390 milioane de dolari. În plus, în martie 2020, Rusia a anunţat investiţii de 3,5 miliarde de ruble – 45 milioane de dolari – în construcţia unei staţii de desalinizare a apei. Numai că necesarul de apă pentru Crimeea reclamă curent electric cât 10 reactoare nucleare pentru a putea produce desalinizarea apei mării necesare aprovizionării populaţiei Crimeei – 2,5 milioane de locuitori.

Cea mai probabilă evoluţie este către ceea ce a fost Crimeea înainte de Canalul din nordul Crimeei – un semi-deşert arid şi locuit doar pe malurile mării. Iar lipsa apei ameninţă şi aprovizionarea trupelor, a bazelor militare, a industriei militare şi a perspectivelor relaţiei ocupantului rus cu populaţia locală din Crimeea ocupată. Un joc de constrângere major, în care Ucraina are argumente pentru a-şi susţine recuperarea peninsulei. Dacă nu cumva Rusia recurge la o nouă anexare teritorială, mai la nord în Ucraina, pentru a-şi soluţiona problema aprovizionării cu apă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite