Preşedintele Turciei, Recept Erdogan: Acolo unde alţii nu reuşesc să acţioneze, Turcia intervine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Recept Erdogan, explică, într-un edttoorial apărut în publicaţia „The Wall Street Journal“ , de ce a fost nevoită Ankara să intervină în Siria.

Încă de la începutul războiului civil din Siria în anul 2011, nicio altă ţară nu a resimţit mai mult decât Turcia suferinţa provocată de criza umanitară care a urmat. Am preluat 3,6 milioane de refugiaţi sirieni – mai mult decât oricare altă ţară – şi am cheltuit 40 de miliarde de dolari pentru a le oferi educaţie, asistenţă medicală şi locuinţe. Cultura noastră ospitalieră ne-a obligat să purtăm pe umerii noştri povara găzduirii a milioane de victime de război, cu un mic ajutor din partea comunităţii internaţionale.

Cu toate acestea, la un moment dat, Turcia şi-a atins limitele. Administraţia noastră a avertizat în mod repetat că, fără sprijin financiar internaţional, nu vom fi în măsură să oprim refugiaţii din afluxul lor înspre Vest. Aceste avertismente care pur şi simplu reflectau realitatea, nu au fost luate în seamă, iar guvernele, dorind să evite responsabilitatea, le-au interpretat ca pe o ameninţare.

Odată ce administraţia noastră a ajuns la concluzia că, la nivelul comunităţii internaţionale, nu se va acţiona, am pus la punct un plan pentru nordul Siriei. Am împărtăşit acest plan cu liderii mondiali la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care a avut loc luna trecută. În conformitate cu acest plan, Turcia a lansat săptămâna trecută Operaţiunea Izvorul Păcii, pentru a pune capăt crizei umanitare şi pentru a rezolva problema violenţei şi a instabilităţii, ca surse ale migraţiei ilegale în regiunea noastră. În absenţa unui plan alternativ de rezolvare a crizei refugiaţilor, comunitatea internaţională ar trebui fie să participe la eforturile noastre, fie să înceapă să primească refugiaţi.

În cadrul Operaţiunii Izvorul Păcii, armata turcă, împreună cu armata naţională siriană, va elimina toate elementele teroriste din nord-estul Siriei. Aceşti militanţi împiedică refugiaţii sirieni, printre care aproximativ 300.000 de kurzi, să se întoarcă acasă. Misiunea noastră este de a combate simultan Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizaţia teroristă cunoscută sub numele de PKK şi filialele sale siriene, precum şi DAESH. Turcia nu are nicio dispută cu vreun grup etnic sau religios.

 Din punctul nostru de vedere, toţi cetăţenii Republicii Arabe Siriene care nu aparţin grupurilor teroriste sunt egali. În mod special, ne opunem echivalării PKK-ului cu kurzii sirieni.

La fel, Turcia se opune şi echivalării DAESH, care a ucis mii de oameni nevinovaţi, cu islamul. Ne vom asigura că niciun luptător DAESH nu va părăsi nord-estul Siriei. Suntem gata să cooperăm cu ţările de origine şi cu organizaţiile internaţionale pentru reabilitarea soţiilor şi a copiilor luptătorilor terorişti străini.

Aceleaşi ţări care acum dau lecţii Turciei despre virtuţile luptei împotriva DAESH nu au reuşit să împiedice afluxul de luptători terorişti străini între anii 2014 şi 2015. Poate că guvernul unei ţări europene pe care nu am să o numesc acum ar vrea să explice lumii cum de un cetăţean al său a putut urca într-un avion cu destinaţia Istanbul în anul 2014, cu valiza încarcată cu amuniţie. La fel, Franţa a blocat vânzările de arme către Turcia, dar de ce a ignorat avertismentele noastre repetate asupra atacurilor teroriste iminente?

Membrii Ligii Arabe, care au calificat operaţiunea Turciei în nordul Siriei drept invazie, ar trebui să răspundă la câteva întrebări. Dacă tot sunt atât de nemulţumiţi de eforturile Turciei de a readuce refugiaţii sirieni pe pământurile lor strămoşeşti, câte victime de război au primit în ţările lor? Cât au contribuit la încercările de oprire a crizei umanitare din Siria? Ce fel de iniţiative politice au luat pentru a pune capăt războiului intern? Liga Arabă, ale cărei declaraţii nu reflectă adevăratele viziuni şi considerente ale poporului arab, nu are nicio legitimitate.

Comunitatea internaţională şi-a ratat şansa de a împiedica criza siriană să atragă întreaga regiune într-un vârtej de instabilitate. Multe ţări au fost nevoite să facă faţă efectelor secundare negative ale războiului, cum ar fi migraţia neregulată şi atacurile teroriste crescute. Operaţiunea Izvorul Păcii reprezintă o a doua şansă de a ajuta Turcia să încheie războaiele proxy din Siria şi să aducă pacea şi stabilitatea în regiune. Uniunea Europeană şi lumea întreagă ar trebui să sprijine ceea ce Turcia încearcă să facă. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite