Apoi, din senin, în martie 2019, conducătorul autoritar al Turciei îşi anunţă intenţia de a reconferi capodoperei bizantine statutul de moschee stabilit de Mahomed Cuceritorul şi anulat de Ataturk din bunăvoinţă pentru Europa. 
 
Ce s-a întâmplat, oare, în iarna anului 2019, astfel încât Erdogan să se aventureze pe un teren atât de periculos? Analizele au vorbit, în general, despre criza politică a islamiştilor în Istanbul, care impunea recurgerea la un gest disperat. Dar această explicaţie e parţială. Erdogan a fost întotdeauna un supravieţuitor politic de ultim moment; ca şi Netanyahu, mereu a scos din joben încă un 1% la urne care să îl salveze de la prăbuşire. Şi-a condus partidul numai cu ochii la sondaje – şi a recurs la orice artificiu care îl putea salva. Ideea că Erdogan a aşteptat până în anul 2019 ca să arunce în luptă Hagia Sophia e o naivitate. Altceva îl oprea pe fondatorul AKP. 
 
Iar acest ”altceva” era Rusia. În condiţiile în care Putin a reluat retorica ţaristă privind protectoratul rus asupra spaţiului ortodox (a se vedea doctrina Dughin), Erdogan l-ar fi sfidat deschis – făcând din nou moschee din Sfânta Sofia – pe noul său partener în domeniul tehnologiei militare, căruia crede că îi datorează viaţa şi puterea în contextul puciului militar din iulie 2016 (când Putin i-a oferit informaţii vitale). Fără un OK discret din partea Moscovei, Erdogan nu s-ar fi atins niciodată de Hagia Sophia. 
 
Să ne întoarcem la date. 
 
În ianurie 2019, cu două luni înainte ca Erdogan să deschidă subiectul Sfânta Sofia, avea loc un eveniment major pentru lumea ortodoxă:  Bisericii Ortodoxe din Ucraina îi era recunoscut oficial (prin primirea tomos-ului)  statutul autocefal (de sine stătător) de către patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu. Putin avertizase împotriva acestui pas, pe care îl considera menit să „separe poporul rus de cel ucrainean”. Kiril, patriarhul Moscovei, fusese mult mai vehement, acuzându-l pe Bartolomeu că şi-a pierdut statutul de lider ecumenic al ortodoxiei prin încurajarea acestei mişcări „schismatice”.
 
Gâlceava începuse, e drept, de ani buni, de la Sinodul Pan-Ortodox din Creta (2016), când spaţiul ortodox s-a divizat într-o tabără pro-Bartolomeu şi pro-Ucraina (cu grecii, românii, Ierusalimul) şi o alta pro-Kiril şi pro-Rusia (sârbii, bulgarii, Moldova). Din acel moment, strategia Rusiei a fost să submineze autoritatea lui Bartolomeu, inclusiv prin boicotarea Sinodului. Era inevitabil ca Kievul să se despartă religios de Moscova după războiul din Ucraina – şi Putin înţelegea asta. Obiectivul lui a devenit, în aceste condiţii, să îl transforme pe cel care urma să valideze această ruptură, adică pe patriarhul de Constantinopol, într-un personaj slab, irelevant, lipsit de putere. Sinodul Pan-Ortodox a fost, din acest motiv, un semieşec. Dar adevărata umilire a lui Bartolomeu putea avea loc doar dacă acesta pierdea, simbolic, bijuteria absolută a patriarhatului său şi a întregii lumi ortodoxe: Sfânta Sofia. 
 
Faptul că Putin i-a dat lui Erdogan unda verde pentru transformarea Hagiei Sophia în moschee putea fi ghicit din reacţia Moscovei. Care s-a limitat să observe că aceasta e o problemă internă a Turciei. Ruşii nu pe Erdogan l-au atacat cu această ocazie, ci pe Bartolomeu al Constantinopolului. ”Unii spun că Bartolomeu ar fi putut să împiedice transformarea Sfintei Sofia în moschee, dar nu a făcut-o”, a comentat atunci reprezentantul Bisericii Ruse, adăugând că ”autorităţile turce îl ignoră pe patriarhul Bartolomeu.”
 
Prin această delegitimare a centrului de putere simbolică din Constantinopol, Moscova îşi pregăteşte ofensiva pentru preluarea conducerii lumii ortodoxe – la care a visat, de altfel, dintotdeauna. Putin ştie că locul lui Bartolomeu va fi preluat, la momentul potrivit, de un actor bisericesc ieşit din comun, dinamic şi hotărât, Elpidofor al Americii, apropiat de Joe Biden, participant la o demonstraţie Black Lives Matters, care nu va fi deloc un amic geopolitic al Rusiei. Şi trebuie să golească patriarhatul de Constantinopol de conţinut până atunci, pentru a face din Kiril un concurent real pentru harisma lui Elpidofor.  
 
Protestele împotriva transformării catedralei Hagia Sophia în moschee au, fireşte, sensul lor. Dar adevărul este că întotdeauna – şi în 1453, şi în 2020 – creştinii şi-au pierdut cel mai de preţ monument spiritual pe mână propriului realpolitik.