Urmarea logică este că nu mai suntem prezenţi în formatele vizibile sau foarte discrete care, de ani şi ani de zile, în ciuda bătăliilor ideologice aparente, pun în relaţie marii jucători globali ajunşi, mai demult, la convingerea absolută că această linie de tranşee din zona noastră şi care merge departe, prin Marea Neagră, înspre Siria şi Irak, line de contact între interesele fundamentale ale NATO/UE şi Rusia trebuie stabilizată cât mai rapid impunând o soluţie care să nu poată fi refuzată sau contestată.

Pe fond, despre asta a fost vorba în acest acord între Rusia şi Turcia, urmare logică a deschiderii făcute în urgenţă de americani pentru a-şi putea extrage cât mai rapid trupele din zonă.

Începe acum, aşa cum vă anunţam ieri, un proces similar şi în Irak unde, deloc suprinzător, ministrul apărării Najah al-Shammad, chiar imediat după vizita noului Secretar de Stat american al apărării Esper, a declarat că trupele SUA aflate în retragere urgentă de la bazele siriene, nu au voie să rămână pe teritoriul Irakului, dându-le şi un termen-limită de patru săptămâni, definind totodată statutul acestora drept „trupe în transit“ şi se vor îndrepta fie spre Kuweit, fie spre Qatar sau se vor întorce în SUA.

Contextul e clar şi vedem cum Rusia generează acum nu numai o nouă hartă de putere şi influenţă, înlocuind pe cea precedentă din care Trump a ordonat retragerea ţării sale. Sigur că e important în măsura în care este extrem de uşor să părăseşti un spaţiu în care aveai controlul aproape absolut şi erai realmente recunoscut drept boker de putere, dar va fi foarte complicat de refăcut acest statut dacă şi când SUA vor mai dori vreodată acest lucru. Se punea (până la stabilizarea totală promisă de Moscova) încă se mai pune problema dacă, într-adevăr, Putin a reuşit să se impună ca noul power broker şi să impună tipul său de pace ca viabil, credibil şi funcţional, înlocuind pe cele propuse de americani sau/şi de Naţiunile Unite cu participarea unor alţi membri ai Consiliului de Securitate. Şi dacă, mai apoi, în imediat, majoritatea actorilor locali vor dori să se poziţioneze la viitoarea masă de negocieri în jurul proiectului respectiv, acceptând sprijinul şi garanţiile de securitate ruseşti.

Mai precis, se urmărea cu nespus de mare atenţie dacă, da sau nu şi în ce moment anume, marile puteri vor opta pentru a opera o translaţie către partea a doua, cea esenţială şi, pe fond, cea mai atractivă, a unei asemenea situaţii: toţi vor să ştie dacă a venit timpul şi sunt reunite condiţiile de securite ca garanţiile de tip "umbrelă" propuse de ruşi să funcţionze pentru a acoperi suficient de mult participarea statelor respective la vastele operaţiuni de refacere economică a insfrastructurilor distruse de anii de război. Îi Siria ca şi în Afganistan, de ce nu şi în Irak sau Liban, în orice caz mai departe în Africa, începând cu spaţiul care se eliberează în Libia, Siria, poate şi Algeria. Mi-aş fi dorit să aud că vreun politician român formulează dezideratul ca economia românească să fie pe pieţe respective.

E vorba de bani enormi şi de pieţe multiple care,sub prsiunea acestui proces de "peace enfocement", ar putea devini liniştite şi accesibile.

Asta presupunea această demonstraţie de acum din Siria să fie dusă de ruşi la bun sfârşit pe tipul specific de "pace enforcement": unităţi deplasate rapid, decisiv, în spaţiul a câteva zile şi, în opinia mea, cu deplinul acord al americanilor. Şi, ieri, la câteva ore de la semnarea Memorandumului de la Soci care urmează să devind acord de pace, trupele de grăniceri ruşi patrulau împreună cu cei sirieni pe linia de demarcaţie stabilită pe noua hartă a zonei de siguranţă, desenată cum a impus Putin şi nu cum arăta în visul iniţial al lui Erdogan.

Urmează acum testul decisiv de sustenabilitate şi credibilitate al metodei Putin de stabilizare a unei zone de criză şi relaţionarea sa cu susţinerile occidentale.

Şi nu va fi în Siria care, după cum vedeţi, cel puţin în acest moment, a devenit un subiect închis. Va fi în Ucraina.

Summitul G7 de la Biarriz a fost cadrul în care s-a invocat nevoia urgentă de relansare a negocierilor în "formatul Normandia" (Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina) pentru găsirea unei soluţii sustenabile în rezolvarea unei probleme deosebit de tensionate şi care a produs deja costuri tragice pe plan uman şi material. În consecinţă, Putin a produs foarte rapid o propunere-bază de negocieri pentru un Summit ce va avea loc curând la Paris, ideea esenţială fiind încetarea imediată a focului, retragerea armamanetului greu din Donbas şi pregătirea logistică pentru acordarea unui statut de autonomie avansată regiunii care să rămână însă parte componentă a statului ucrainea, totul garantat de un proces de "peace enforcement" în sarcina trupelor ruse şi ucrainene.

Dacă, pentru Siria, procesul de pace şi reglementare a frontierelor prelungeşte, în noile condiţii din teren, vechiul Acord Astana, aici garanţii generali ai procesului vor fi cele patru părţi semnatare, iar Rusiei îi va reveni responsabilitatea directă de broker zonal. Soluţie care a fost propusă şi R.Moldova, acolo unde partenerii de negocieri sunt puşi să analizeze oportunitatea aceluiaşi tip de opţiuni în cazul Transnistriei. Totul în contextul în care, cinstit vorbind, trebuie recunoscut blocajul total în care se află cele două procese lansate acum pentru regiune, adică cel de aplicare al Acordurilor de la Minsk şi negocierile pentru Transnistria sub egida OSCE în "formatul 5+7".

Urmează să vedem dacă o deblocare a Ucrainei va antrena, aşa cum se aşteaptă unii comentatori, şi un efect notabil asupra R.Moldova, mai ales dacă va fi vorba despre apariţia, exact ca în cazul Siriei, a unei zone de securitate cu caracter temporar (oarecât ar putea dura acest "temporar" nimeni nu vrea să spună acum) care să dea posibilitatea ca în teren să apară trupe de interpunere sau trupe comune de patrulare în misiuni definite de următorul Tratat de Pace şi cu participarea, fie şi numai la nivel de supervizare, a unor experţi din Franţa şi Germania. Soluţia care ar extinde în mod practic rolul UE la graniţa estică, situaţie pe care ruşii par să o accepte la schimb cu acordul europenilor pentru tipul lor de soluţie în zonă, poate valabil şi mai departe petru alte orizonturi şi dileme aflate în aşteptare.

Pe noi nu ne-a sunat nimeni să ne întrebe dacă am avea expertiza sau puterea de intervenţie, fie şi strict diplomatică, pentru a contribui la o soluţie în teren care, totuşi, prin reverberaţiile sale imediat, priveşte întru totul interesele noastre de securitate.

Şi, în următoarele săptămâni, veţi vedea cum negocierile intense demarează, cuprizând indicaţii precise şi pentru alte orizonturi. Totul bazat pe raţionamentul sirian: Rusia va oferi un climat securitar în care actorii locali cărora să li se recunoască din start deplina suveranitate statală să poată să-şi reia normalitatea unor relaţii de convieţuire, ceea ce, în mod logc, va aduce interse în zonă investiţii enorme, de la europeni în primul rând, dar şi neuitând de marii aliaţi chinezi şi vehiculul lor strategic uriaş, rutele "Noului Drum al Mătăsii".

Şi noi? Păi nouă ne pasă deoarece ne-am convins că putem să continuăm să dăm cu capul în gard dăm cu aceeaşi neasemuită precizie ca până acum. Ca probă, lipsa completă de reacţie a politicienilor români la reuniunea de la Soci privind soarta Siriei, prefaţată, măcar aşa să ştie şi ai noştri, de un telefon în care Macron îi solicita lui Putin, în termeni presanţi, să decidă o continuare a încetătii focului între Turcia şi Siria, şttind astfel că se deschidea drumul spre Ucraina şi alte zone.