Corupţie, coronavirus, şomaj – Protestele din Israel zdruncină scaunul de premier al lui Netanyahu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Sâmbătă noaptea, protestele din Israel împotriva premierului Benjamin Netanyahu au atins cel mai mare număr de participanţi în faţa reşedinţei din Ierusalim, a casei private din Caesarea, la malul Mediteranei, în Tel Aviv şi în principalele oraşe din Israel.

Peste 10.000 de persoane au fost numărate de către Poliţie la Ierusalim, la un miting împotriva premierului care gestionează ţara în paralel cu cele 4 dosare penale care au ajuns în instanţă, în condiţiile în care precedenţii premieri ajunşi în situaţia sa au demisionatItzak Rabin – sau chiar Benjamin Netanyahu le-a cerut demisia – cazul Ehud Olmert. Deşi sondajele nu arată să se fi clintit prea mult sprijinul politic, manifestaţiile continue încep să afecteze baza sa de dreapta şi capacitatea premierului de a se apăra pe multiple fronturi.

Nemulţumire generală pentru gestiunea crizelor de către Netanyahu

Dacă susţinerea politică pentru premier şi majoritatea creată pare să se menţină la cote relativ constante, nu acelaşi lucru se întâmplă cu opinia în privinţa gestionării crizelor a longevivului premier israelian, în vârstă de 70 de ani. Dacă varianta originară a susţinerii a crescut după ce Netanyahu a creat un nou cabinet pe o înţelegere ciudată cu rivalul său generalul Benny Gantz care a părăsit coaliţia Alb - Albastru, susţinerea a scăzut dramatic ulterior şi nici înţelegerea concretă cu partenerul de coaliţie nu e atât de avantajoasă.

Netanyahu a rămas premier, dar fără a controla Ministerul Justiţiei, iar procesele sale de corupţie au început în instanţă şi merg mai departe, în timp ce durata mandatului său este de doar un an şi jumătate, în timp ce Knessetul nu-i acordă nici o formă de imunitate. Şi după această perioadă, postul său va fi luat de către actualul ministru al Apărării, partenerul său de coaliţie care e mai mult un rival şi un duşman din interior decât un partener, Benny Gantz.

Dacă temele principale ale programului politic al noului guvern erau stoparea pandemiei de coronavirus şi relansarea economică, Netanyahu pare să fi eşuat în ambele direcţii în gestionarea crizelor. Pandemia a intrat într-un nou val periculos, iar situaţia economică este la fel de precară. Potrivit sondajelor de acum două săptămâni, dacă la primul val al pandemiei în jur de 70% din respondenţi erau mulţumiţi de modul cum premierul gestionează criza, acest procent a scăzut acum la 34%.

Nici la nivel economic lucrurile nu stau mai bine: conform ultimelor sondaje, 61% din respondenţi nu sunt mulţumiţi de modul în care premierul Netanyahu gestionează pandemia şi 75% sunt nemulţumiţi de modul cum gestionează relansarea economică. Nu e de mirare că peste 10.000 de oameni s-au reunit sâmbătă la Ierusalim protestând împotriva corupţiei şi pentru ca Netanyahu să plece din post, în cea mai mare şi activă manifestaţie de protest din 2011, de la protestele masive determinate de nivelul enorm al costurilor traiului în Israel.

Manifestaţii de protest cu cântec şi solicitări de demisie

Manifestaţiile de protest au astăzi trei ţinte distincte, dar combinaţia pare fatală pentru perspectivele electorale, de relansare politică ale actualului premier şi pentru cazurile sale din justiţie. Astfel, dacă o temă centrală este modul în care a gestionat pandemia care s-a relansat şi a atins un vârf în al doilea val pentru că premierul Benjamin Netanyahu a privilegiat situaţia economică în faţa stării de sănătate, nici în domeniul economic lucrurile nu sunt foarte roz: Israelul a depăşit 21% din populaţia activă trimisă în şomaj.

Protestatarii au strigat Bibi du-te acasă şi La puşcărie, Premierul penal şi au subliniat faptul că, preocupat de procesele penale, Netanyahu nu mai conduce nimic în Israel. Manifestanţii i-au cerut să se retragă din funcţie. O fac de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta, iar dacă poliţia permite mitingurile în zone restrânse, sâmbătă a fost nevoită să autorizeze un marş circular prin centrul Ierusalimului pentru a permite numărului mare de participanţi să respecte distanţarea. E adevărat că de fiecare dată grupări pro-guvernamentale de extremă dreapta susţinătoare ale lui Netanyahu intervin: în mulţime şi asupra mulţimii, atacând protestatarii de stânga sau strigând brusc sloganuri anti-arabe. Gruparea La Familia de extremă dreaptă şi părţi ale galeriilor de fotbal au pătruns în mulţime şi au atacat participanţii, iar două femei cu un copil în maşină au intrat pe trotuar încercând să forţeze trecerea prin mulţime.

În afara protestelor din piaţa Paris din Ierusalim, altele au vizat reşedinţa privată a premierului din Caesarea, acolo unde câteva mii de oameni au protestat pe poduri şi pe autostrada din apropiere cerându-i să revină acasă şi să lase reşedinţa oficială de premier. În plus, manifestaţia din Tel Aviv, din parcul Charles Clore, a vizat măsurile şi programul economic al lui Netanyahu, după protest manifestanţii înaintând în marş către Piaţa Rabin din oraş. Şi relaţiile cu poliţia au fost mai degrabă contondente, dar sâmbătă poliţia a intervenit doar la 1.30 noaptea după ce autorizase mitingul doar până la ora 23. De altfel, reţinerile i-au vizat pe toţi cei care au încercat să atace mulţimea de protestatari.

Şi susţinătorii lui Netanyahu au protestat la Tel Aviv, circa 100 de activişti de extremă dreapta au protestat în faţa casei procurorului şef Esther Hayut pentru a sancţiona decizia Curţii Supreme în cazul migranţilor africani care nu au fost expulzaţi. La 2 noaptea poliţia a intrat şi a arestat doi protestatari. La Haifa, a fost arestat un om care a tras cu o rachetă asupra protestatarilor, rănind o femeie.

4 dosare de corupţie şi nici o şansă de imunitate

Problema principală a premierului rămâne cea a dosarelor penale de corupţie care au început în justiţie. Aranjamentul său cu Benny Gantz exclude orice posibilitate de imunitate şi control asupra justiţiei. Mai mult, şi poziţia de premier va fi pierdută după un an şi jumătate de mandat, în caz contrar se merge în alegeri anticipate – o înţelegere para-constituţională între părţi, care arată încrâncenarea şi formula de compromis extrem între rivali şi nu parteneri de guvernare, care are drept scop doar eliminarea cât mai rapidă a lui Netanyahu de la conducerea statului. Dacă Gantz nu accepta varianta, se va confrunta cu un nou tur de scrutin, al patrulea succesiv fără a putea face un Guvern, fapt care-i eroda propria perspectivă de a-l trimite acasă pe Netanyahu.

Există trei cazuri trimise deja în justiţie:

În primul caz în care a fost pus sub acuzare se stipulează că a primit numeroase cadouri de la oamenii de afaceri Arnon Milchan şi de la un prieten al său, James Packer, daruri care au ajuns la aproape 200.000 USD, iar el, în calitate de ministru al comunicaţiilor, le-a făcut mai multe favoruri. Rezultatul procesului depinde de tipul favorurilor, de probe şi aprecierea instanţei.

Al doilea caz este legat de faptul că a încercat să-şi „cumpere” de la Arnon Mozes, directorul publicaţiei Yedioth Ahronoth, o imagine bună în articolele publicate. A oferit un pachet legislativ care ar fi dus la închiderea principalului competitor media, publicaţia Israel Hayom, iar la schimb, Mozes s-ar fi ferit să-l critice pe Netanyahu. Legislaţia nu a trecut de Knesset, însă acelaşi tip de schimb are relevanţă penală în continuare.

Al treilea caz în care a fost pus sub acuzare este tot despre cumpărarea unei imagini pozitive, numai că de data aceasta este vorba de agenţia de ştiri Bezeq, iar persoana cu care a făcut schimb de favoruri este Shaul Elovitch, acţionarul majoritar al acesteia. Aici sunt incluse posibile situaţii de fals în acte publice, cu relevanţă penală şi mai mare decât un schimb de favoruri sau corupţie pentru avantaje nemeritate.

Peste toate, mai există cel de-al patrulea caz, care se referă la un scandal de imagine major după ce, către finalul anului 2016, presa din Israel a descoperit că 5% din acţiunile firmei germane ce produce submarine cu care este dotată marina israeliană, ThyssenKrupp, sunt deţinute de investitori iranieni. Este vorba despre capabilităţile nucleare israeliene, niciodată recunoscute, care ar fi găzduite în afara teritoriului israelian şi sunt elementul de descurajare împotriva oricărei acţiuni împotriva statului Israel, venind cu precădere tocmai din partea principalului inamic, Iranul. Netanyahu însuşi a spus, referitor la submarine, că „ ... sunt arme strategice care asigură viitorul şi, credeţi-mă, chiar existenţa statului Israelian în următoarele decenii”.

Avocatul personal al lui Netanyahu, David Shimron, a fost reprezentantul legal al firmei ThyssenKrupp în Israel, ceea ce a determinat un conflict evident de interese. Netanyahu a afirmat că nu ştia aceste lucruri, dar scuza este greu de crezut. Mai mult, reprezentaţi ai armatei au afirmat că ultima achiziţie de astfel de submarine a fost făcută la preţuri foarte mari şi nu era neapărat necesară, Israelul având deja şase submarine germane  de ultimă generaţie. În acest caz premierul nu a primit un statut cert de suspect, dar investigaţiile sunt în desfăşurare.


FOTO EPA-EFE

Donald Trump şi Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE

Planul de pace al administraţiei Trump şi suveranitatea pe teritoriile din Cisiordania

Benjamin Netanyahu a mizat extrem de mult pe bunele relaţii cu administraţia Trump. Planul de pace realizat de către ginerele şi consilierul lui Trump, Jared Kushner, era făcut să conducă la o conciliere cu statele arabe şi la o soluţie în Orientul Mijlociu. Planul a introdus în premieră o componentă financiară pragmatică pentru dezvoltarea statului palestinian, dar abordarea şi shimburile de teritorii au făcut planul inoperant. La lansare, oricât ar fi insistat, nici un stat arab nu şi-a trimis reprezentantul la Casa Albă iar organizaţiile statelor arabe şi islamice au respins acordul.

Planul de pace reţine nişte condiţii speciale, respectiv obligaţia ca părţile – deci şi Autoritatea Palestiniană, care nu a fost consultată la realizarea ciornei de plan – să negocieze şi să cadă de acord în doi ani. Subţirimea planului şi perspectiva de a se schimba administraţia de la Casa Albă, dublată de reacţia generală şi de semnalele consistente trimise din Congresul American şi din Uniunea Europeană la Tel Aviv, au determinat o abandonare a fluturatului de steaguri chiar de către premier, chiar dacă a fost o campanie electorală în care subiectul a fost omniprezent.

Un alt subiect menit să-l relanseze pe Netanyahu şi partidul său Likud, ca şi coaliţia sa obişnuită a fost asumarea suveranităţii – extinderea suveranităţii statului Israel – asupra unor zone din Cisiordania. Anunţată de către premier şi salutată, ba chiar susţinută formal de către preşedintele Trump, mişcarea a întâmpinat blocaje şi semnale la fel de nervoase şi unanime pe toată linia, inclusiv de la celelalte componente ale puterii de la Washington – Congres, Partide, Departamentul de Stat. Nici Benjamin Netanyahu nu şi-a putut asuma actul unilateral de extindere a suveranităţii.

Fără instrumente majore de acţiune, cu o situaţie electorală precară, cu perspective incerte de a reveni la conducerea Executivului după încheierea perioadei sale actuale ca premier, cu probleme în a se menţine la conducerea statului pe fondul protestelor masive, ameninţat puternic de procesele de corupţie din instanţă, premierul Netanyahu este din nou, ca în ultimii doi ani, pe muchie de cuţit şi cu perspectiva nu numai a încheierii epocii sale, ci chiar a terminării carierei politice în închisoare. Totuşi, aşa cum a revenit nu o dată, Benjamin Netanyahu poate să inventeze o nouă soluţie ad hoc care să-l scape de multiplele belele care se aglomerează şi fac ca fotoliul său să se zdruncine puternic sub paşii hotărâţi ai manifestanţiilor ce scandează  împotriva sa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite