Autorul atacului jihadist din Viena a acţionat singur, potrivit numeroaselor imagini filmate de martori cu telefoanele
0Autorul atacului jihadist din Viena, produs luni, în care au fost ucişi patru oameni, a acţionat singur, arată numeroasele imagini filmate de martori cu telefoanele, dar Austria a primit informaţii din Slovacia referitoare la acesta, a declarat miercuri ministrul de Interne Karl Nehammer, transmite Reuters.
Austria a arestat 14 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, în legătură cu acest atac şi le investighează sub suspiciunea că aparţin unei organizaţii teroriste, a spus ministrul, adăugând că trebuie investigate şi acţiunile atacatorului.
”Înainte de începerea atacului, unele lucruri nu au funcţionat bine, potrivit informaţiilor disponibile”, a spus Nehammer într-o conferinţă de presă.
În luna iulie, serviciul de informaţii slovac a transmis Austriei informaţii care sugerau că atacatorul a încercat fără succes să cumpere muniţie din Slovacia, au spus Nehammer şi directorul general pentru Securitate Publică, Franz Ruf.
”În următorii paşi, în mod evident ceva nu a mers bine în privinţa comunicaţiilor”, a arătat Nehammer, care a cerut înfiinţarea unei comisii independente care să analizeze erorile produse.
După primirea informaţiilor din Slovacia, agenţiile austriece de informaţii de la nivel federal şi provincial au făcut verificările necesare şi au trimis întrebări Slovaciei, a spus Ruf.
”Depinde de comisie să clarifce dacă procesul a decurs optim şi în conformitate cu legea”, a precizat ministrul, presat să spună ce nu a funcţionat bine.
Autorul atacului armat, care a fost ucis de poliţie la câteva minute după ce a deschis focul în direcţia unor baruri aglomerate, era un tânăr de 20 de ani, cu cetăţenie austriacă şi macedoneană. Născut şi crescut la Viena, el fusese condamnat şi făcuse închisoare pentru că încercase să ajungă în Siria pentru a se alătura organizaţiei Stat Islamic.
Toţi cei arestaţi în acest caz au ”un trecut de migranţi”, a mai spus Nehammer.
Şeful poliţiei din Viena, Gerhard Puerstl, a declarat că aceştia au cetăţenie dublă, austriacă şi din partea statelor Bangladesh, Macedonia de Nord, Turcia sau Rusia.
Martorii atacului au predat autorităţilor peste 20.000 de filmări cu telefonul mobil, pe care autorităţile le-au analizat înainte de a ajunge la concluzia că a fost un singur trăgător, a precizat Nehammer, punând capăt confuziei în această privinţă.
Elveţia a arestat la rândul ei doi bărbaţi, prieteni cu trăgătorul, în legătură cu acest atac.