O organizaţie care luptă pentru mai bine în lume a ajuns în atenţia presei. Din nou. Anul acesta s-a aflat că la conducerea Amnesty International au loc modificări. Secretarul general al organizaţiei, Kumi Naidoo, a anunţat că cinci din cei şapte membri ai Direcţiei Generale se vor retrage. La baza deciziei stă o analiză independentă, comandată de către organizaţia pentru drepturile omului cu sediul la Londra, după ce doi angajaţi s-au sinucis în ultimul an.

În mai 2018 un angajat cu experienţă în cadrul organizaţiei s-a sinucis la biroul Amnesty din Paris. În scrisoarea de adio, bărbatul făcea referire la presiuni insuportabile la locul de muncă. Câteva săptămâni mai târziu, o angajată tânără, de la biroul din Geneva, şi-a pus capăt zilelor. Secretarul general Kumi Naidoo a anunţat consecinţe încă din luna februarie a acestui an, înaintea publicării raportului.

În document se vorbeşte despre un climat de lucru „toxic“, despre stres, neîncredere, „strategii de conducere bazate pe mobbing şi umilire în public a angajaţilor“, stimă scăzută şi o dinamică „noi contra ei“ între management şi restul personalului. Angajaţii chestionaţi au mai relatat despre abuzuri şi discriminare. Aproape 40% din cele 475 de persoane intervievate susţin că au ajuns să sufere de afecţiuni psihice sau fizice în urma activităţii lor în cadrul organizaţiei. Eforturile Amnesty International de îmbunătăţire a condiţiilor pentru angajaţi au fost „ad-hoc, selective“, se mai spune în raport.

Problemele interne în centrul atenţiei

Problemele interne ale organizaţiei Amnesty International s-ar putea sa fie grave, însă şi alte ONG-uri sunt criticate. Într-un raport independent, publicat în luna ianuarie, privind activitatea organizaţiei britanice Oxfam, era menţionat un climat de lucru toxic. Între altele, angajaţii se plângeau de discriminare rasială, elitism, mobbing şi ierarhii rigide.

În octombrie 2018, a fost dat publicităţii un raport independent referitor la raporturile de muncă în sânul organizaţiei umanitare Save The Children. 28% din angajaţii chestionaţi au declarat că, în ultimii 3 ani, au fost hărţuiţi sau discriminaţi. „M-a şocat discrepanţa între imaginea organizaţiilor cu care am colaborat şi atmosfera otrăvită din interiorul acestora“, declara, în 2018, în paginile publicaţiei „The Guardian“, jurnalista britanică Shaista Aziz. Experienţei sale ca voluntar în cadrul multor acţiuni umanitare i s-au adăugat „unele dintre cele mai cumplite forme de rasism, sexism şi hărţuire sexuală“. 

Preţul ororilor văzute

Mediul problematic tocmai în organizaţiile care se ocupă de binele semenilor poate avea la bază multe motive. Cine este confruntat constant cu atrocităţi riscă „traume secundare“, se menţionează în raportul realizat la cererea Amnesty International. „Când vezi zilnic răul pe care şi-l fac oamenii unii altora, plăteşti un preţ mare“, declară în raport unul dintre angajaţii chestionaţi. „Am început să am coşmaruri. Visez că mi-e frică, că sunt torturat sau chiar ucis“.

Proteste organizate de Amnesty International

Chiar dacă această formă de stres ţine de riscul meseriei practicate, angajatul confruntat cu situaţii greu de îndurat are nevoie de sprijin social afirmă Maggie Schauer, coordonatoarea Centrului de Psihotraumatologie de pe lângă Universitatea Konstanz. Voluntarii misiunilor umanitare nu vor să-şi arate vulnerabilitatea şi au încredere mai degrabă în colegii cu care lucrează în mod direct decât în şefi. De aceea experta recomandă un mediu de lucru bazat pe sprijin reciproc şi o mare doză de apreciere.

„Cultul martirilor“ sau „Overcommitment“?

Stresul masiv ar putea fi şi consecinţa idealismului care îi îndeamnă pe mulţi voluntari să devină parte a misiunilor umanitare, afirmă Heine Spielmans, directoare a Asociaţiei pentru politică de dezvoltare şi ajutor umanitar (VENRO), uniune ce reprezintă interesele a aproximativ 140 de ONG-uri în Germania.

Astfel, în analiza pentru Amnesty International, un membru al echipei vorbeşte despre „cultul martirilor” în organizaţie. Or, cei care îşi pratică meseria cu absolută convingere, adaugă Spielmans, uneori „trebuie apăraţi de ei înşişi“. Iar aceasta este misiunea factorilor de conducere.

În mod similar vede situaţia şi psihologul Vladislav Rivkin de la universitatea Aston din Birmingham. Specialistul face trimitere la fenomenul „Overcommitment“ - un ataşament neobişnuit faţă de organizaţie şi o motivaţie exagerată care pot avea efecte negative asupra sănătăţii psihice a individului.

Mereu puterea

Termenul comun menţionat în analiza raporturilor de muncă la Amnesty, Oxfam şi Save The Children este „putere“. „Abuz de putere“, „raporturi de putere“, „dinamici negative ale puterii“ sunt fenomene a căror existenţă este cunoscută de multă vreme în Biserică, politică, economie şi organizaţii. Faptul că, prin natura activităţii lor, ONG-urile trec drept instanţe morale, nu le face imune la asemenea probleme.

Oxfam este criticat

În context, răspunderea îi revine conducerii fiecărei organizaţii, subliniază şefa VENRO, Heine Spielmans: „o cultură a organizării bazată pe atenţie nu se naşte de la sine nici măcar în ONG-uri“. Problematic mai este şi faptul că dependenţa de donaţii obligă organizaţiile să ţină costurile administrative la un nivel scăzut aşa încât bani de investit în formarea şi perfecţionarea angajaţilor nu prea sunt.

Un pas înainte

Totuşi, prin comandarea unor analize independente, ONG-urile au făcut un prim pas pentru mai multă transparenţă. În 2018, VENRO a elaborat pentru unul dintre membrii săi un cod de conduită. Între altele se recomandă implicarea unui expert independent căruia angajaţii să i se poată adresa la nevoie pentru eliminarea neîncrederii în organizaţie.

Şi firma de consiliere la care Amnesty International a apelat pentru realizarea raportului recomandă măsuri în vederea îmbunătăţirii raporturilor de muncă. „Bunăstarea echipei noastre este principala noastră prioritate şi va constitui nucleul viitoarelor noastre preocupări“, anunţa la începutul acestui an secretarul general al Amnesty International, Kumi Naidoo. Dacă, într-adevăr, aşa vor sta lucrurile de-acum încolo, şi multe companii din sectorul economic ar avea ceva de învăţat de la ONG-uri.  

Helena Kaschel - Deutsche Welle