Şase zile din iunie 1967 care au schimbat Orientul Mijlociu

Şase zile din iunie 1967 care au schimbat Orientul Mijlociu

Iunie 1967 - tancuri ale armatei israeliene avansează în Platoul Golan FOTO Biroul de presă al Guvernului statului Israel

Armata israeliană a început la 5 iunie 1967 unul dintre cele mai importante războaie din istoria sa. În doar şase zile, a învins temuta armată a Egiptului şi a provocat pierderi umane şi teritoriale ample vecinilor arabi. La 50 de ani distanţă, Orientul Mijlociu şi lumea arabă încă se resimt după acest episod sângeros.

Ştiri pe aceeaşi temă

Războiul de Şase Zile (5-10 iunie 1967) reprezintă un moment de referinţă pentru Orientul Mijlociu şi nu numai. Aflat în căutarea securităţii, tânărul stat Israel a atacat preventiv şi şi-a zdrobit vecinii. Rând pe rând, Cisiordania, Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai şi Platoul Golan s-au transformat în trofee ale israelienilor şi în răni ale palestinienilor, iordanienilor, egiptenilor, sirienilor şi întregii lumi arabe. Cei mai şifonaţi au ieşit egiptenii, a căror armată, considerată cea mai puternică din lumea arabă la acea vreme, a fost pur şi simplu zdrobită. După cinci decenii, Egiptul încă încearcă să-şi regăsească rolul de lider al lumii arabe şi să depăşească această traumă transmisă din generaţie în generaţie.

Înfrângerea a fost atât de grea încât preşedintele egiptean Gamal Abdel Nasser, marele mesager al naţionalismului arab, s-a văzut nevoit să demisioneze în faţa camerelor de filmat, cu o zi înainte de încheierea ostilităţilor. Milioane de egipteni au ieşit imediat în stradă şi i-au cerut să renunţe la această decizie. În cele din urmă, foarte carismaticul Nasser, un „protector“ umilit, a cedat presiunii mulţimii. Însă a murit trei ani mai târziu, la numai 52 de ani, vădit slăbit.

Gamal Abdel Nasser FOTO Alchetron

„Popoarele arabe ţineau cu Nasser. Era un simbol, un erou într-o perioadă în care (arabii, n. red.) îşi căutau o identitate după sfârşitul colonizării“, explică pentru AFP Sherif Younis, profesor de istorie la Universitatea Helwan (Egipt).

„Dar, după războiul din 1967, nici el şi nici Egiptul nu au mai putut să-şi asume rolul de lider. Ţara (Egiptul, n. red.) a avut chiar nevoie de ajutor pentru a-şi reface armata“, adaugă profesorul Younis.

Springfield Republican anunţă încheierea Războiului de Şae Zile şi victoria totală a Israelului FOTO mondoweiss.net

Lovitură dură pentru panarabism

„După (Războiul de Şase Zile din, n. red.) 1967, rolul Egiptului a scăzut puternic, iar naţionalismul arab a primit o lovitură foarte dură“, confirmă pentru AFP Tewfik Aclimandos, profesor de istorie la Universitatea Franceză din Egipt.

Odată cu pierderea Sinaiului, politica externă a Egiptului a cunoscut o turnură. Puterea de la Cairo şi-a moderat poziţiile faţă de Israel şi şi-a concentrat eforturile asupra recuperării acestei peninsule triunghiulare de aproximativ 60.000 de kilometri pătraţi situate între Marea Mediterană (la nord) şi Marea Roşie (la sud).


Armata israeliană intră în Gaza în timpul Războiului de Şase Zile FOTO Biroul de presă al Guvernului statului Israel

Nasser „şi-a trasat obiective realiste şi şi-a revizuit în jos solicitările“, subliniază Sherif Younis.

„Nu a mai cerut eliberarea Palestinei, dar a adoptat sloganul «ştergerea urmelor agresiunii»“, adică reluarea controlului asupra teritoriilor pierdute în faţa Israelului, precizează acest istoric egiptean.

După un război de uzură (1968-1970) şi un altul de Yom Kippur (1973), Cairo şi Tel Avivul au semnat în 1979 un tratat de pace istoric care a deschis calea retragerii armatei israeliene din Sinai şi restituirii acestui teritoriu Egiptului. Doi ani mai târziu, succesorul lui Nasser, Anwar Sadat, a plătit cu viaţa pentru acest tratat de pace, primul de acest fel semnat între o ţară arabă şi statul evreu.

26 martie 1979 - preşedintele egiptean Anwar Sadat (stânga), preşedintele american Jimmy Carter (centru) şi premierul israelian Menachem Begin îşi strâng mîinile în semn de pace în faţa Casei Albe FOTO The Atlantic

Imbold pentru mişcările islamiste

Câmpul liber rămas în urma declinului panarabismului a fost ocupat imediat. Mişcările islamiste au captat noul val de nemulţumiri şi s-au erijat în adevărate forţe.

„Ideea (ca o ţară, n. red.) să preia poziţia de lider a dispărut. Astăzi, ordinea arabă este construită pe jocul echilibrelor şi alianţelor între ţări cu puncte de vedere diferite“, semnalează Sherif Younis.

„Războiul din 1967 a fost un factor, printre mulţi alţii, care a contribuit la ascensiunea islamismului în lumea arabă. Regimurile revoluţionare au fost considerate responsabile de marea înfrângere“, apreciază la rândul său Henry Laurens, un istoric specializat în Orientul Mijlociu.

Înfrângerea din 1967  a arătat totodată şi slăbiciunile regimului Nasser, mai ales în rândul armatei sale - conduse la acea vreme de mareşalul Abdel Hakim Amer -, care reprezenta la acea vreme un adevărat stat în stat, un „guvern ascuns“, spune Khaled Fahmy, profesor de istorie la Universitatea Americană din Cairo.

„Aşa cum a recunoscut mai târziu chiar Nasser, intervenţiile armatei în treburile ţării a dus la dezintegrarea ei“, scrie acest istoric egiptean pe blogul său.

Această conştientizare a fost de-a dreptul dureroasă, mai ales că înainte de Războiul de Şase Zile Nasser nu pierduse nicio ocazie în a-şi elogia armata, mai scrie Khaled Fahmy.

„Fratele său de arme, mareşalul Amer, dădea asigurări că era cea mai mare din Orientul Mijlociu“, aminteşte el.

„Dar, în numai câteva zile, această armată s-a prăbuşit şi 10.000 dintre bărbaţii săi au căzut martiri, adică o zecime din forţele sale“, conchide pentru AFP istoricul Khaled Fahmy.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările