Primele manevre militare comune realizate de către cele două state au avut loc în 2009, însumând aproximativ 30 nave iraniene şi ruse. O flotilă iraniană „formată din nave fabricate de tinerii specialişti iranieni” a fost trimisă în portul rusesc Astrahan. Adjunctul comandantului flotei militare ruse în Marea Caspică, Nikolay Yabukovsky, a declarat că „aceste exerciţii militare sunt planificate pentru cea de-a doua jumătate a acestui an”.

Deosebit de interesantă a fost declaraţia ataşatului militar iranian la Moscova, colonelul Soleiman Adeli: „Iran şi Rusia doresc ca statele riverane din Marea Caspică să-şi asigure propria securitate, fără intervenţia puterilor străine a căror prezenţă în zonă poate provoca tensiuni”.

Desigur că atunci când Iranul vorbeşte de „influenţa străină” la Marea Caspică are în vedere Statele Unite, iar blocarea influenţei americane în zona Mării Caspice reprezintă un obiectiv strategic atât al Moscovei, cât şi al Teheranului.

Referitor la acest aspect, pe portalul Tsentr Asia a fost publicată o analiză destul de interesantă care subliniază faptul că din toate rutele de tranzit ale trupelor americane retrase din Afganistan, cea mai problematică este cea „vestică”, deoarece prezenţa U.S. Navy în portul kazah Aktau ar răsturna balanţa de putere în bazinul Caspic, în Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) şi Kazahstan – prin ifluenţa asupra vectorului de integrare a acestei ţări în Uniunea Eurasiatică.

Aşadar, apariţia în zonă a unei terţe părţi ar accelera o cursă a înarmărilor deja în proces de desfăşurare. „Problema militarizării zonei caspice trebuie să fie reglementată cu participarea celor cinci state riverane, acestea urmând să semneze un acord de securitate”, consideră şeful Institutului pentru Cooperare Caspică, Serghei Mikheev.

Problema e că fiecare din cele cinci state riverane Mării Caspice doresc să pună în aplicare propriul program de dezvoltare a zonei. De exemplu, Kazahstanul doreşte să transforme portul Aktau într-un punct de tranzit militar pentru trupele americane, în speranţa că va reuşi apoi să-l modernizeze şi transforme într-un hub comercial caspic. Momentan este programat ca transportul militar să ajungă în Aktau pe cale ferată prin Uzbekistan, după care pe cale maritimă până la Baku, urmând să ajungă în Europa prin Georgia. Odată cu „moartea” proiectului Nabucco şi stoparea discuţiilor asupra conductei trans-caspice Turkmenistan-Azerbaidjan, se pare că va avea loc o diminuare a interesului strategic (şi aşa scăzut) occidental pentru Zona Mării Caspice. Totuşi, se pare că Axa Moscova-Teheran nu ezită să-şi manifeste temerile asupra „prezenţei americane” ori de câte ori apare ocazia.

Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN).