Zelenski anunţă că a discutat cu premierul israelian despre perspectivele unor negocieri pentru pace
0
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că a purtat discuţii cu premierul israelian Naftali Bennett pentru perspectivele unor negocieri de pace cu Rusia.
Zelenski a postat, sâmbătă, un mesaj pe Twitter prin care a anunţat că a discutat cu premierul israelian despre agresiunea rusă şi perspectivele unor negocieri pentru pace.
"Am discutat despre agresiunea rusă şi despre perspectivele unor negocieri pentru pace. Trebuie să oprim represiunea împotriva civililor", se arată în postarea lui Zelenski pe contul său de Twitter.
Acesta a mai precizat că l-a rugat pe Bennett să ajute la eliberarea primarului din Melitopol, capturat de către ruşi.
Conform declaraţiilor unui purtător de cuvânt al premierului israelian, discuţia dintre cei doi ar fi durat aproximativ o oră şi a vizat în special modalităţile de încetare a luptelor de pe teritoriul Ucrainei.