Vara, când apa se oferă soarelui, ca o oglindă leneşă, dar atentă, gândurile bune sunt deja numeroase, se întrepătrund într-o ţesătură densă, care coboară încet pe fundul mării, căutând liniştea şi răcoarea de acolo.

Toamna, covorul de gânduri bune, acum bine ţesut, leneveşte la suprafaţa mării, scufundându-se uşor doar în serile mai reci. Este sezonul filigranelor, ultimele gânduri bune, încălzite de soarele încă prezent, se aştern discret, colorând vesel covorul.

Iarna, gândurile bune se ridică deasupra mării şi iau locul soarelui. Acesta se retrage în spatele lor, iar lumina lui, astfel filtrată, face, încă o dată, posibilă viaţa, în aşteptarea primăverii.

Aşa apar norii superbi care, iarna, luminează cerul deasupra oceanului.

De când auzise această poveste, spusă de un pescar de aici, de la capătul de Nord al lumii, privea altfel cerul şi marea. Indiferent de anotimp. Jocurile de lumină care îi încântau ochii şi mintea aveau o frumuseţe în plus.

- Mi-ar plăcea ca această poveste să fie adevărată. Iarna, până şi vinul are o culoare specială. E un roşu maroniu de la cuişoare, nucşoară şi scorţişoară. Ele se fierb încet la foc mic în vinul roşu care capătă reflexele maronii şi miroase divin.

Îşi privi tânărul prieten cu simpatie. Poate că el, care a crescut aici, va înţelege aceasta poezie metereologică.

- Da, şi mie mi-ar plăcea. Să îţi spun o altă poveste, pe care o cunosc bine. Mai avem nevoie de încă o cană mare de vin fiert pentru asta.

Acum nu foarte mult timp, undeva aproape de ocean un gând bun îşi începea călătoria cu un colind. Venise iarna iarna şi ningea. Era o ninsoare din aceea de poveste pe care am trăit-o toţi odată în copilărie. Copiii se dădeau pe gheaţă râzând fericiţi. Făcuseră o mică pârtie pe un deal lin din parc, îşi luau avânt şi porneau pe gheaţă unul câte unul.

Din vârful dealului salutau oceanul care era liniştit. Gândul bun se aşeză într-un tufiş ca să-i privească şi să-i asculte pe îndelete. Unul dintre ei era preferatul lui, bruneţel, cu ochi mari şi verzi, foarte îmbujorat. Râdea în hohote, învelit în haina cam lărguţă, probabil de la un frate mai mare. Era îmbrăcat sărăcăcios şi nu părea bine hrănit. De la atâta dat pe gheaţă, pantalonul uşor tăiat îi era în cizmă la un picior şi îi atârna pe deasupra cizmei la celălalt. Încălţările erau vechi, zgâriate, dar cel mai grav era că nu erau bine încheiate la şireturi. Un şiret mov şi unul negru, unul prea scurt ca să lase o fundiţă să îl încheie, unul atât de lung că indiferent de cât de bine ar fi fost prins se desfăcea întruna. Îl văzu încercând de câteva ori să îşi încheie şiretul care vizibil îl deranja, pentru că uneori călca pe el şi se împiedica înainte de a porni în viteză pe micuţa pârtie pe care prietenii săi o lustruiseră bine. Căzuse de câteva ori, urcând dealul, dar se ridicase cu uşurinţă. Odată ajuns în vârf, avea un zâmbet atât de larg şi un râs atât de cristalin încât era clar că ignoră complet orice cusur al îmbrăcăminţii.

Gândul bun oftă. Făcu popas vreo două ore într-un tufiş. Ascultând râsul cristalin, mereu intensificându-se la coborârea de pe pârtie, aproape că adormi vesel.

Îl treziră ţipetele copilului care, de data aceasta, căzuse rău pe o mână. Ceilalţi copii încercau să-l ridice, dar el plângea de durere şi nu se putea mişca. Panicat, gândul bun alergă şi prinse de mână un adult din parc. Îl duse acolo şi îl luară pe copil la spital. Mâna era luxată, lacrimi de durere şiroiau pe obrazul lui îmbujorat. Dar gândul bun i se băgă în ureche şi îi şopti să nu îi fie teamă, pentru că durerea va trece. Să fi fost vreo oră de când micuţul adormise pe patul de spital, iar el îl ţinuse de mână în tot acest timp şi îi cântase în ureche, în surdină, un colind.

Adultul pe care îl adusese în parc fusese la magazin şi îi cumpărase nişte cizmuliţe albastre noi cu şireturi nou-nouţe şi egale. Îi mai cumpărase şi un cojocel tocmai bun de el ca să nu îi mai atârne mânecile. Şi îi aruncase pantalonii tăiaţi şi îl îmbrăcase cu o salopetă verde. Ochii copilului erau la fel de frumoşi ca gândul bun.

După o zi atât de lungă şi grea de mers prin zăpada pufoasă şi prin spital cu băieţelul cu ochi verzi, gândul bun adormi pe fruntea albă a copilului. Nu ştia cât a dormit, dar când s-a trezit, era într-o casă frumoasă cu un brad mare împodobit. Adultul pe care îl alesese stătea liniştit în fotoliu şi bea o cană de vin roşu cu un miros superb de scorţişoară.

Băieţelul dormea liniştit pe canapea, învelit într-o pătură groasă, cu un ceai de scorţişoară şi biscuiţi cu ghimbir la capul patului. Îl aştepta sub brad deja un pachet mare cu jucării. Se vede treaba că visa că este din nou pe pârtie pentru că râdea în somn.

Gândul bun trase cu bucurie în piept mirosul dulce de scorţişoară al vinului fiert. Un gând întotdeauna aduce cu el un om care să îi semene.

Răsuflă uşurat şi ieşi tiptil din casă ca să fugă la ocean şi să ia locul soarelui. Dincolo de lumina lui filtrată se va întoarce din când în când să-l vadă pe băieţel cum învaţă să citească alături de noul lui părinte. Cum învaţă matematică sau geografie la şcoală, cum descoperă lumea încă o dată, mai frumoasă, mai curată, cu şireturi îngrijite la cizmuliţe. Colindele se vor fi oprit în spatele luminii iernii, dar gândul bun îşi va continua călătoria în aşteptarea primăverii.

- Am terminat vinul fără să îmi dau seama, ascultându-te. Sper să îmi rămână acest miros de scorţişoară ca reper între gândurile mele. Voi fi mai atent la ele. Îţi mulţumesc mult pentru aceasta istorie.

Ochii mari şi verzi ai povestitorului râdeau încântaţi. Dacă dăm mai departe un gând bun, altul se va întoarce la noi. Dacă iarna ştim să ne alegem vinul potrivit, nu vom vedea niciodată griul de afară. Suntem ceea ce gândim despre alţii, dar şi ceea ce gândesc alţii despre noi. Iar scorţişoara este un ingredient atât de uşor de găsit.

- Să ne bucurăm unii pe alţii. Iată un gând pe care merită să îl dăm mai departe.

Citiţi şi:

Cafeaua cu zâmbete. Poveste de primăvară


Poveste scrisă la patru mâini, împreună cu Arleen Ionescu, profesor de literatură engleză şi teoria critcii la UPG Ploieşti. Firul narativ s-a împletit străbătând, electronic, drumul dintre Republica Franceză şi cea de la Ploieşti.