Vicepreşedintele CE avertizează: Italia riscă sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valdis Dombrovskis FOTO Arhivă
Valdis Dombrovskis FOTO Arhivă

Proiectul de buget pentru 2019 propus de coaliţia aflată în prezent la putere în Italia se îndepărtează „sensibil“ de angajamentele asumate de guvernele anterioare de la Roma, apreciază vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-un interviu acordat cotidianului italian „Il Sole 24“. El avertizează asupra posibilităţii impunerii unor sancţiuni împotriva Italiei.

Guvernul condus de formaţiunea antisistem Mişcarea Cinci Stele şi partidul de extremă-dreapta Liga a transmis miercuri la Bruxelles un nou proiect de buget pentru 2019. Acest proiect păstrează previziunile de creştere şi deficit incluse în propunerea iniţială, care a fost respinsă luna trecută de Executivul european.

Bruxellesul îşi va anunţa până la 21 noiembrie decizia în cazul propunerii actuale şi poate angaja o procedură disciplinară contra Romei.

Guvernul italian sfidează „deschis“ normele bugetare acceptate de toate statele din zona euro şi politica sa este „contraproductivă“, întrucât îngrijorează pieţele, a spus Dombrovskis, potrivit Reuters.

În opinia sa, o procedură disciplinară împotriva Italia „va avea justificare“, deoarece bugetul propus nu respectă Pactul de Stabilitate.

Refuzând să-şi modifice bugetul, Roma se expune deschiderii unei „proceduri pentru deficit excesiv“, care ar putea antrena sancţiuni financiare corespunzând la 0,2% din PIB (adică aproximativ 3,4 miliarde de euro).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite