Turcia susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Turcia susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

FOTO Shutterstock

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat, marţi, că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea comună a Finlandei şi Suediei la NATO, în prima zi a summitului Alianţei Nord-Atlantice din capitala spaniolă, Madrid, relatează Reuters.

Liderul finlandez Niinisto a spus că decizia a venit după ce cele trei ţări au semnat un memorandum comun care subliniază angajamentul ”de a-şi extinde sprijinul deplin împotriva ameninţărilor la adresa securităţii celeilalte (n.r. ţări)”.

”Paşii concreţi ai aderării noastre la NATO vor fi conveniţi de aliaţii NATO în următoarele două zile, dar această decizie este acum iminentă”, a conchis el.

„Ca rezultat al întâlnirii, miniştrii noştri de externe au semnat un memorandum trilateral care confirmă că, la summitul (NATO) de la Madrid din această săptămână, Turcia va sprijini invitarea Finlandei şi Suediei deveni membre NATO”, a declarat preşedintele Sauli Niinisto, potrivit unui comunicat al preşedinţiei finlandeze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările