Să facem o comparaţie plecând de la un joc: în acest text, "Claritatea sau revolta, Hollande trebuie să aleagă", publicat ieri de Presseurop.eu, preluat de pe site-ul Slate.fr.  Am încercat să înlocuiesc numele lui François Hollande cu cel al primului ministru român, Victor Ponta. Am fost forţată să constat că a mers: enunţurile făcute se potrivesc şi "noului Machiavelli", cum îl numea nu demult "Qmagazine".

Am ajuns şi aici. Acesta este momentul-cheie în mişcarea strategică în care s-a angajat François Hollande. El se află sub bătaia focurilor încrucişate din partea atât a propriei sale tabere cât şi a dreptei. Poate el scăpa? Cred că lui François Hollande îi revine sarcina de a duce la capăt în sfârşit conversia socialismului francez către social-democraţie. Trebuie să demarxizeze stânga. Ori el a moştenit un partid care – din vina tuturor liderilor socialişti, el-însuşi inclus – face o analiză inversă a crizei: cheamă la o întoarcere a luptei de clasă! Munca "împotriva" capitalului! Partidul Socialist (PS) nu s-a îndreptat către secolul al XXI-lea, ci s-a refugiat în secolul al XIX-lea. Întrebarea centrală este, pentru acesta, cea a inegalităţilor: bogaţii trebuie impozitaţi. Alesul Hollande se împiedică pretutindeni de consilierii şi miniştri care gândesc astfel. El are un Parlament în care mulţi deputaţi gândesc aşa. Hollande, pe când era candidat, a înţeles că această criză este probabil mult mai complexă decât aceste raţionamente lenevoase. El promite puţine. Îndrăzneşte să spună că începutul cincinalului va fi greu şi că roadele nu vor fi distribuite decât după, în a doua parte. Este prudent, dar unii ar spune că ezită.

Dar nu peste tot, la paragraful în care apare sintagma „Hollande nu este un intelectual”, sunt forţată să mă opresc: cred că Victor Ponta este un intelectual, şi chiar cred că are şi viziune. Doar că, din varii motive, fie nu şi le foloseşte, fie le-a pus în slujba cui nu trebuie.

Citim mai departe:

Virajul va fi fost total în trei ani, prea mult timp. François Hollande va ajunge în cele din urmă la o linie de politică economică sănătoasă: competitivitate şi reduceri de cheltuieli structurale. Dar "ambiguitatea" va fi durat prea multă vreme şi "pedagogia" va fi fost absentă. Avem, pe de o parte, o majoritate care sfârâie şi cârâie de dimineaţa până seara pe canalele de televiziune împotriva unui preşedinte social-democrat, şi pe de cealaltă parte un climat de saturaţie aflat la limita insurecţiei. Ce poate face François Hollande? Chiar dacă a supărat PS-ul şi majoritatea sa, ar trebui să accelereze în direcţia nou-luată. Competitivitatea franceză nu este restaurată, nici pe departe, trebuie mers şi mai înainte. Reducerea cheltuielilor ar trebui să fie o ocazie de a creşte eficienţa în serviciile publice. El vroia să fie social-democrat? Păi să fie făţiş. Relaţia cu lumea politică şi cea a contribuabililor este o rană deschisă.

Cu alte cuvinte, totul nu este încă pierdut în România, şi nici în Franţa, nici pentru Hollande, nici pentru Victor Ponta. Aş îndrăzni chiar să spun că, din acest punct de vedere, România stă mai bine.

Cert este că Franţa, ca şi România, a votat cu stânga din răzbunare pe un preşedinte (Sarkozy, Băsescu) sau pentru că a crezut că un alt tip de conducere ar fi mai bun. Dar niciuna din populaţii nu a citit cu atenţie programele mişcărilor şi acum ambele sunt dezamăgite (Roşia Montana, regiunea Bretagne, împotriva ecotaxei) când, de fapt, nu ar trebui foarte mult să fie (săracii, nu fac decât să-şi aplice programul).

Diferenţa este dată de situaţia strict logistică - François Hollande este preşedinte, Victor Ponta este premier - şi de avantajul vârstei, al viziunii în acelaşi timp. Şi de carură. Nu l-am întâlnit niciodată pe Victor Ponta, dar cred că are carură. Este bine văzut (în Occident), este multilingv, este inteligent, ce îi lipseşte este doar curajul de a le pune în practică şi de a ieşi din umbră. Vom avea, poate, alegeri prezidenţiale interesante.