Guvernul Cehiei demisionează din cauza neînţelegerilor dintre premier şi ministrul de Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul ceh Bohuslav Sobotka FOTO Arhivă
Premierul ceh Bohuslav Sobotka FOTO Arhivă

Premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, a anunţat marţi că va demisiona în această săptămână împreună cu întreg guvernul, din cauza unei dispute cu ministrul de Finanţe Andrej Babis legată de afacerile din trecut ale acestuia, transmite Reuters.

Sobotka a spus că demisia ar putea permite guvernului susţinut de trei partide de a se regrupa fără Babis, un miliardar care a intrat în politică în 2011, sau ar putea duce la organizarea de alegeri anticipate, înainte de data planificată pentru 20-21 octombrie.

Premierul i-a cerut lui Babis să explice afacerile sale financiare, inclusiv folosirea unor lacune legislative pentru a emite obligaţiuni neimpozitate.

Babis a negat orice neregulă. Un purtător de cuvânt al mişcării sale politice, ANO, nu a fost disponibil pentru comentarii, iar un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a refuzat să facă declaraţii.

Conflictul are loc în condiţiile în care partidele se pregătesc pentru alegerile din octombrie, iar sondajele indică o victorie solidă a ANO.

„Nu pot, ca premier, să port responsabilitatea unei situaţii în care o  persoană cu un trecut neclar ocupă funcţia de ministru de Finanţe. Din acest motiv, adopt singura soluţie rezonabilă, care este ca guvernul să demisioneze“, a declarat Sobotka reporterilor.

Sobotka era aşteptat să îl demită pe Babis, dar să lase în funcţie restul guvernului, dar a explicat că acest lucru l-ar fi transformat pe acesta într-un „martir“.

Mişcarea ANO conduce în sondaje, faţă de social-democraţii lui Sobotka, cu peste 10 puncte procentuale.

Demisia îi oferă posibilitatea preşedintelui Milos Zeman să numească un nou premier.

Alegerile anticipate pot avea loc dacă partidele parlamentare vor conveni să devanseze scrutinul.

Sobotka a spus că se va întâlni cu Zeman pentru a conveni momentul demisiei guvernului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite