„Fabrica de sfinţi“ de la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, şeful departamentului care decide beatificările, obligat să demisioneze

„Fabrica de sfinţi“ de la Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, şeful departamentului care decide beatificările, obligat să demisioneze

Cardinalul  Angelo Becciu

Un foarte important cardinal, Angelo Becciu, şeful departamentului care decide beatificările, unul dintre cei care decid cine va fi propus şi acceptat ca sfânt, a fost obligat să demisioneze din cauza unor afaceri bancare dubioase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre cardinalii cei mai influenţi ai Vaticanului, italianul Angelo Becciu, a demisionat joi din funcţia sa în guvernul Sfântului Scaun, fără a oferi vreo explicaţie, notează AFP.
 
„Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la funcţia de prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi la drepturile legate de poziţia de cardinal prezentată de Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Angelo Becciu”, a anunţat joi seara Sfântul Scaun într-comunicat laconic.
 
După o carieră de nunţiu apostolic (ambasador), prelatul italian a ocupat timp de şapte ani funcţia de substitut la secţia Afacerilor Generale din cadrul Secretariatului de Stat, echivalentul unui ministru de interne, în contact permanent cu papa Benedict, iar apoi cu papa Francisc.
 
În vara lui 2018 a primit pălăria de cardinal de la papa Francisc şi după aceea a preluat conducerea administraţiei Sfântului Scaun însărcinată cu anchetarea şi decizia asupra beatificărilor şi canonizărilor.
 
Demisia sa la 72 de ani, prematură în practica Bisericii Romano-Catolice, are toate caracteristicile unei sancţiuni. Scurtul comunicat de presă al Vaticanului precizează că el rămâne cardinal, dar îşi pierde toate drepturile legate de această funcţie, în special posibilitatea de a alege un nou papă în timpul unui conclav sau de a fi consilier al actualului suveran pontif.
 
Potrivit unor dezvăluiri publicate de La Repubblica, el pare şi să fi deturnat fonduri în folosul fraţilor săi. Papa i-a acceptat demisia, iar de acum înainte Becciu este ex-cardinal, după ce el fusese cel prin mâna căruia treceau toate propunerile de beatificare (şeful „fabricii de sfinţi”, Congregazione delle Cause dei Santi).
 
Becciu se află în centrul anchetei în legătură cu ancheta în jurul unui imobil de lux cumpărat de Vatican la Londra, pentru un preţ de 200 milioane de euro. Condiţiile achiziţionării şi semnării contractului nu sunt deloc clare. În urmă cu un an, în octombrie 2019, jandarmeria Vaticanului a percheziţionat birourile agenţiei pontificale care se ocupă de achiziţionarea de imobile şi care nu e alta decât Secretariatul de Stat, acea branşă a birocraţiei Vaticanului care combină rolul de birou al primului ministru cu cel de minister de externe.
 
În cadrul acestei anchete, cinci angajaţi ai Secretariatului de Stat se află în special în vizorul justiţiei Vaticanului. Un om de afaceri italian a fost arestat în iunie anul trecut sub suspiciunea de extorcare împotriva Sfântului Scaun în cadrul achiziţiei clădirii londoneze, înainte de a fi pus în libertate provizorie.
 
Potrivit dezvăluirilor din numărul care va apărea duminică al revistei italiene L’Espresso, cardinalul ar fi dirijat în repetate rânduri sute de mii de euro ai episcopatului italian şi Sfântului Scaun către o cooperativă din Sardinia administrată de fratele său, ocupându-se de inserţia socială sub egida unei dioceze.
 
Ancheta, dezvăluită parţial vineri în cotidianul italian La Repubblica şi care ar fi putut precipita decizia bruscă de joi seară a cardinalului, afirmă că prelatul a mai favorizat în timpul carierei sale activităţile altor doi fraţi. Fonduri au fost reinvestite de familia sa în activităţi financiare, printre care fonduri offshore, potrivit sursei.
 
Nu demisia în sine este şocantă, ci faptul că Becciu, care are 72 de ani, a putut renunţa, lepădând purpura de cardinal, la dreptul de a participa la alegerea unui Papă. Ultima dată când s-a întâmplat aşa ceva a fost în 2013, când cardinalul Keith O'Brien al Scoţiei a demisionat din pricina acuzaţiilor de pedofilie.
 
Săptămânalul britanic The Economist pune întrebarea dacă Vaticanul s-a înhămat într-adevăr la sarcina dură de curăţare a contabilităţii sale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările