Este, poate, actul cel mai important şi care-i va marca de acum întreaga carieră politică dovedită, în acest sens foarte special şi precis, novatoare şi sprijinind principii europene cu un curaj al credinţei aproape neobişnuit într-o Românie unde mare parte a populaţie are cu totul alte păreri reacţii de faţă de problematica respectivă şi reprezentanţii săi.

Ce ştia domnul Cioloş? Că aveau să urmeze noi şi noi acţiuni legislative în occidentul european - absolut spectaculoase - care să ducă cu mult, mult mai departe zona de acceptabilitate  legală pentru comunitatea respectivă, în paralel cu inevitabile sancţiuni pentru Polonia, reclamată la Curtea Europeană de Justiţie şi la cea pentru Drepturile Omului pentru înălcarea gravă a drepturilor omului prin acceptarea formării pe teritoriul său a acelor „zone libere de LGBT“ de care am vorbit în numeroase rânduri. Plus scandalul cu legea anti-LGBT din Ungaria.

Ok, dar aceea era Polonia, aceea era Ungaria, parte a enigmei pe care o reprezintă încă viaţa spirituală din ţările din centrul şi estul Europei, acolo unde populaţia nu pare să urmeze trendul ateist ascendent din Occident, chiar şi în statele unde a existat o tradiţie seculară care pune biserica în centrul vieţii sociale. Acum lucrurile par să meargă rapid în sensul demolarării edificiului şi al constituirii, solid şi rapid, a unui nou sistem de valori, printr-o acţiune coerentă care priveşte în primul rând sectorul drepturilor de care beneficiază LGBT. Dar nu numai.

În 2017, nota La Croix, numărul ateilor din Irlanda era în creştere, iar a celor care se identificau drept catolici era în scdere. În Franţa, ţara numită odinioară de papi drept „fiica cea mai mare a Bisericii“, număra în 2018 doar 32% catolici, dintre care 19% se declarau non-practicanţi. În Spania, 66,3% dintre locuitori se declară catolici, dar numai 22,7% merg regulat la biserică. La nivel naţional, 8,5% dintre spanioli se declară agnostici, cei care spun că nu au niciun fel de credinţă religioasă sau sunt indiferenţi reprezintă 8,3% din populaţie şi ateii reprezintă un procent de 13,3% din totalul populaţiei. Conform unui studiu realizat de Centrul spaniol de cercetări sociologice (CIS) şi preluat de El Diario (2 august 2019), pentru prima oară în istoriei, populaţia numără mai mulţi atei, agnostici sau neinteresaţi de religie decât numărul de catolici practicanţi.

De ce datele privind Spania sunt într-atât de interesante şi semnificative? Pus şi simplu deoarece această ţară a fost considerată drept etalon european al forţei de persuasiune şi indice de forţă pentru prezenţa bisericii şi capacitatea de de a influenţa în mod decisiv procesele sociale şi, de ce nu, legislaţiile corespunzătoare.

Iată însă că, în continuarea logică a iniţiativelor din Parlamentul European care, fără niciun fel de dubiu, au ca scop stabilirea primul cadrul legal de acceptabilitate, cât mai largă, pentru Comunitatea LGBT şi doleanţele sale, vin acum legislaţii naţonale dintre cele mai impresionante deoarece arată că acesta este sensul în care vor merge lucrurile la nivelul UE. Şi, mereu, întrebarea a fost „ce vor face spaniolii?“, tocmai pentru că acolo era posibil să se înregistreze cea mai mare opoziţie din partea Bisericii, importantă în cazul în care simbolistica de putere din trecut ar fi rămas cumva actuală.

Din acel moment, orice proiect legislativ care venea să sfideze tradiţia multiseculară a Bisericii era văzută ca o rază de speranţă pentru începerea unor schimbări de mare profunzime. Şi nu numai în cazul LGBT.

Prima schimbare cu pondere enormă a fost reprezentată de adoptare de către Parlamentul spaniol, în acest an pe 18 iunie, a legii care permite eutanasia. Spania devenea astfel a patra ţară în Europa şi a şasea în lume care permite pacienţilor afectaţi de o maladie incurabilă să poată decide să pună capăt suferinţelor.

Lovitura este enormă şi, din acest moment, devine şi cel mai puternic precedent care va fi invocat de adepţii legiferării eutanasiei în Statele Membre, dar de data asta susţinând o iniţiativă legislativă care să fie discutată şi supusă la vot în Parlamentul European pentru ca, în caz de reuşită, să intre în mod obligatoriu în legislaţiile naţionale ale Statelor Membre. În ciuda oricăror obiecţii exprimate de Biserică.

Dacă nu aţi auzit de câteva dintre acest categorii, de acum cred că va trebui să vă obişnuiţi cu apariţia lor în viitoarele dezbateri publice, Asta tot în urma unui impuls legislativ spaniol, de departe cel care va stârni cele mai teribil de aprinse dezbateri. Este vorba despre textul unei propuneri legislative aprobate acum două zile de Guvernul spaniol în primă lectură. Textul respectiv a fost pregătit de Ministrul pentru Egalitate (condus de partidul Podemos) şi, în termenii căreia, orice tânăr peste 16 ani îşi poate schimba liber şi numele şi să-şi aleagă genul, depunând o simplă declaraţie la notar. Şi copiii de 14 ani vor fi liberi să procedeze la fel, dar beneficiind de un acord parental. Dacă textul legii va rămâne astfel şi după a două lectură şi va fi aprobat de Parlament, atunci cei de peste 16 ani vor putea să ia singuri deciziile de a începe tratamentele hormonale necesare.

Prin această lege, facem un pas gigantic înainte în ce priveşte drepturile persoanelor transgen şi ale comunităţii LGBT. Este o zi istorică după 15 ani în care nu s-a înregistrat niciun fel de progres legislativ“ - a spus doamna ministru Irene Montero, adăugând faptul că votarea acestei legi va plasa Spania „în fruntea Europei în contextul în care unele ţări sunt profund împotriva drepturilor celor din LGBT“.

Ce va face România? Dacă se va mai repeta genul de dezbatere din cazul adoptării primului cadru legal de recunoaştere a drepturilor comunităţii gay, atunci lucrurile vor fi simple, mai ales că există principiul supremaţiei legislaţiei europene care trebuie adoptată în cea naţională. Întrebarea este dacă, de atunci, gradul de acceptabilitate al societăţii a evoluat şi va fi deci normal ca atitudini progresist-europene ca ale domului Cioloş să prevaleze. Sau, dimpotrivă, va urma o revoltă reală şi de profunzime susţinută de Biserică care va uita că slujitorii ei sunt în continuare salariaţi plătiţi din bugetul statului care, astfel, s-ar putea trezi prins la mijloc.

Ce vor decide ai noştri? Dar ce veţi zice dvs prima oară când veţi auzi o dezbatere despre problema foarte gravă a „sexului fluid“ la adolescenţi?