Documente declasificate. Cum ar fi vrut administraţia Clinton să-i ajute pe sârbi în timpul războiului din Bosnia, în pofida masacrului de la Srebreniţa

Documente declasificate. Cum ar fi vrut administraţia Clinton să-i ajute pe sârbi în timpul războiului din Bosnia, în pofida masacrului de la Srebreniţa

Pietre funerare ale victimelor masacrului de la Srebreniţa FOTO EPA-EFE

Documente declasificate ale administraţiei Clinton publicate de The Guardian au scos la iveală faptul că fostul preşedinte american a încercat să convingă guvernul musulman al Bosniei şi Herţegovinei să ofere concesii teritoriale sârbilor în pofida masacrului de la Srebreniţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o serie de convorbiri cu alţi lideri ai lumii, Clinton spunea că armata bosniacă a eşuat în apărarea Srebreniţei.
 
3.000 de soldaţi bosniaci au plecat „fără a lupta”, explica Clinton, care a adăugat că se va consulta cu consilieri militari, dar aceştia sunt sceptici cu privire la o intervenţie în regiune „mai ales dacă „bosniacii nu sunt dispuşi să lupte. Nu putem apăra valorile democratice în abstract”.
 
Clinton nu părea să fie conştient de dimensiunile masacrului. La 14 iulie 1995, el îi spunea premierului britanic de atunci că „rata victimelor a scăzut mult şi că Bosnia centrală e liniştită din cauza contribuţiilor forţelor de pace ONU UNPROFOR. Telespectatorul mediu ...crede că nu e nici mai bine, nici mai rău decât în 1992” şi că de aceeaşi părere este şi Congresul american. De aceea administraţia nu are cum să le spună că lucrurile stau diferit.
 
Potrivit documentelor, aşa-numita strategie de ieşire a SUA din criza bosniacă a fost iniţiată de consilierul de securitate Anthony Lake cu câteva săptămâni înainte de masacrul la Srebreniţa şi prevedea impunerea unui acord de împărţire a Bosniei şi Herţegovinei pe principii de relativă egalitate. În eventualitatea că acest pica, planul avea în vedere retragerea forţelor de menţinere a păcii, ridicarea embargoului de arme impus Bosniei şi acordarea unui sprijin aerian Federaţiei Musulmane Croate. Aceasta trebuia să devină capabilă să lupte singură cu sârbii, în timp ce bosniacii trebuiau să facă mai multe concesii teritoriale.
 
Potrivit primei anexe, ideea era să aibă loc discuţii deschise cu bosniacii care să înţeleagă că în lumina uciderilor din Srebreniţa trebuie să gândească „mai realist despre forma unei înţelegeri”.
 
SUA lua în considerare „să preseze bosniacii să fie de acord cu un referendum al sârbilor asupra secesiunii în doi-trei ani. Dacă bosniacii nu îi pot convinge pe sârbi că cel mai bun viitor constă în reintegrare, atunci nu are niciun sens blocarea unei separări paşnice a Uniunii pe modelul Cehoslovaciei”, potrivit anexei detaliind planul depăşirii impasului diplomatic.
 
Unii membrii ai administraţiei prezidenţiale americane, între care David Scheffer, consilier al ambasadorului american la ONU Madeleine Albright a descris o pantă extrem de alunecoasă.
 
„Sârbii au preluat controlul asupra unor teritorii enorme prin epurare etnică, iar apoi noi ţinem un referendumul democratic şi confirmăm o atare agresiune? Un act extrem de transparent de împăciuire”, spunea acesta.

Planul de joc nu a mai ajuns să fie implementat după o ofensivă croată în vestul Bosniei, în august 1995, care a însemnat că până la urmă nu a mai fost nevoie de un compromis de acest fel.
 
Masacrul din Srebeniţa, un oraş sârb din apropierea graniţei cu Serbia, pus la cale de armata bosniacilor sârbi în iulie 1995, s-a soldat cu moartea a peste 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani, fiind considerat cel mai mare masacru din Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
 
Tribunalul internaţional din fosta Iugoslavie şi Curtea penală internaţională a declarat masacrul de la Srebreniţa genocid.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările