Butoiul cu pulbere din Odesa. În port sunt depozitate circa 10.000 de tone de nitrat de amoniu, substanţă care a provocat explozia din Beirut

Butoiul cu pulbere din Odesa. În port sunt depozitate circa 10.000 de tone de nitrat de amoniu, substanţă care a provocat explozia din Beirut

Portul Odesa

În portul ucrainean din Odesa sunt depozitate 9.600 de tone de nitrat de amoniu, substanţă care a provocat explozia din Beirut. Potrivit Interfax, administraţia portului a precizat că aceasta este păstrată în condiţii corespunzătoare şi nu există riscul unei deflagraţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia portului susţine că substanţa este păstrată în ambalaje speciale, care corespund tehnicii securităţii. Iar transportarea ei se face conform normelor internaţionale ale transportului maritim.
 
Două explozii care a zguduit oraşul Beirut pe 4 august au fost provocate de o încărcătură de nitrat de amoniu care a sărit în aer.
 
Nitratul de amoniu a fost substanţa care a provocat o tragedie şi în România, în 2004, la Mihăileşti.
 
Nitratul de amoniu (cunoscut şi ca azotat de amoniu), substanţa care a produs explozia uriaşă din Beirut, este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor. Se obţine prin reacţia de neutralizare a acidului azotic cu amoniac şi face parte din îngrăşămintele naturale azotate, deoarece este o sursă excelentă de azot pentru plante. Este, de asemenea, o componentă a unor explozivi ca faimosul TNT, dar şi ANFO, nitrat de glicerină, TORPEX etc.
 
Nitratul de amoniu poate exploda dacă se supraîncălzeşte, de aceea este şi folosit la producerea substanţelor explozibile – iar ca îngrăşământ, e utilizat numai sub formă de amestec cu alte substanţe.
 
Proprietăţile sale explozive sunt amplificate însă în combinaţie cu substanţe ca petrolul şi derivaţii săi – aşa cum s-a întâmplat în cazul deflagraţiei din Beirut.
 
Un dezastru similar s-a produs acum 5 ani în oraşul Tiajin din China, după explozia unui depozit de substanţe chimice conţinând mii de tone de nitrat de amoniu şi potasiu, dar şi cianuri. Peste 170 de oameni au murit atunci, iar numărul răniţilor a fost de ordinul sutelor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: