Adunarea Naţională din Franţa va analiza marţi restituirea a 15 opere de artă furate de nazişti

Adunarea Naţională din Franţa va analiza marţi restituirea a 15 opere de artă furate de nazişti

Un proiect de lege privind restituirea a 15 opere de artă, între care un tablou de Gustave Klimt şi un altul de Marc Chagall, către moştenitorii familiilor evreieşti care au fost jefuite de nazişti, va fi analizat, marţi, de Adunarea Naţională, scrie Le Figaro.

Intrate legal în colecţiile publice naţionale franceze prin achiziţie, ele fac parte din domeniul public mobil protejat de principiul imprescriptibilităţii şi inalienabilităţii. Restituirea lor necesită deci o lege, spre deosebire de lucrările încredinţate muzeelor ​​naţionale („MNR”), care se restituie prin simplu decret.
 
Printre cele 15 opere se află „Rosiers sous les arbres” de Gustav Klimt, păstrat la Musée d'Orsay, şi singura operă a pictorului austriac care apare în colecţiile naţionale franceze. Tabloul a fost achiziţionat în 1980 de stat de la un negustor. Cercetări minuţioase au stabilit că aparţine austriacei Éléonore Stiasny care l-a cedat în timpul unei vânzări forţate la Viena în 1938, în timpul anexării Austriei de către Gemania, înainte de a fi deportată şi asasinată. 
 
Unsprezece desene şi o lucrare de ceară păstrate în Muzeul Luvru, Muzeul Orsay şi Muzeul Château de Compiègne, precum şi un tablou de Utrillo de la Muzeul Utrillo-Valadon („Carrefour à Sannois”) fac parte din restituirile avute în vedere. 
 
Un amendament din 13 ianuarie a adăugat pe această listă un tablou de Chagall, intitulat „Le Père”, care este păstrat la Centre Pompidou şi care a intrat în colecţiile naţionale în 1988. Artistul l-a pictat în 1911 sau 1912, şi ar fi renunţat la el înainte de al Doilea Război Mondial, apoi tabloul ar fi circulat până în Polonia în timpul transferului evreilor în ghetoul din Lodz în 1940. A fost recunoscut proprietatea lui David Cender, muzician şi lutier polonez evreu, imigrat în Franţa în 1958. 
 
Moştenitorii de drept au fost identificaţi de Comisia pentru despăgubirea victimelor jafurilor (CIVS), creată în 1999. Proiectul de lege a fost adoptat cu unanimitate în Comisia de Afaceri culturale. Dacă va fi adoptat de Parlament, „va fi prima etapă importantă pentru viitoare restituiri şi eventualitatea unei legi-cadru”, a precizat raportorul Fabienne Colboc (LREM).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările