Acrobaţii pe canalele din Amsterdam: patinatori amatori sau profesionişti s-au prăbuşit în apele reci, pe gheaţa subţire VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olandezii au patinat pe canalele îngheţate din Amsterdam dar unii au ajuns în apele reci FOTO The Guardian
Olandezii au patinat pe canalele îngheţate din Amsterdam dar unii au ajuns în apele reci FOTO The Guardian

Un patinator olandez a devenit viral online după ce a căzut spectaculos pe gheaţa subţire din canalele din Amsterdam, relatează The Guardian.

Un bărbat purtând doar un slip a făcut senzaţie pe Twitter după ce a plonjat în apele reci ale canalului din Amsterdam spărgând în cădere stratul subţire de gheaţă. Internauţii au postat pe Twitter luni clipul aventurii patinatorului cu hashtagul „gheaţa nu e la fel de bună peste tot”.

Bărbatul a fost tras din apă cu o frânghie şi a primit ajutor şi de la conaţionalii de pe marginea „lacului”, şi ei pe patine,  care l-au ajutat să se ridice şi să alunece pe burtă. Redresându-se, bărbatul şi-a încheiat numărul cu o reverenţă şi a pornit în sprint în noi aventuri pe gheaţă. În clip se poate vedea cum bărbatul se îndreaptă intenţionat spre porţiunea subţire de gheaţă, se împiedică şi cade.

Olanda este traversată de un val de frig polar, cu temperaturi care au scăzut sub zero grade mai multe zile la rând, de aceea la Amsterdam administraţia a închis ecluzele, pentru ca apa să îngheţe şi oamenii să se bucure de patinaj pe canalele oraşului. 

Echipele de salvare olandeze au trebuit să scoată mai mulţi oameni îmbrăcaţi în haine de iarnă care s-au prăbuşit în apele reci pe gheaţa subţire.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite