4 mai 1980, ziua în care mareşalul Tito a murit după o lungă agonie. O moştenire controversată

4 mai 1980, ziua în care mareşalul Tito a murit după o lungă agonie. O moştenire controversată

Funeraliile lui Tito FOTO AFP

Pe 4 mai 1980, mareşalul Tito, preşedintele Iugoslaviei, deceda după o lungă agonie, la vârsta de 87 de ani. La 40 de ani distanţă, moştenirea sa are deopotrivă admiratori şi critici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acum 40 de ani, moartea liderului comunist care a refuzat tutela Uniunii Sovietice şi a reuşit să păstreze într-o federaţie mozaicul de popoare şi religii din Balcani (excluzând Albania, Bulgaria şi Grecia) suscita atât emoţie, cât şi îngrijorare.

În dimineaţa acelei zile de duminică, buletinele de ştiri descriau starea sa ca fiind „foarte gravă”, în „fază critică”. Iosip Broz Tito era spitalizat de patru luni la Ljubljana, astăzi în Slovenia.

Vestea decesului a căzut seara. „Camaradul Tito a murit”, anunţa un comunicat al Comitetului Central al Ligii Comuniştilor şi al preşedinţiei adresat „clasei muncitoare, muncitorilor şi cetăţenilor, popoarelor şi naţionalităţilor Republicii Socialiste Federative a Iugoslaviei”.

Bătrânul mareşal cântărea doar 40 de kilograme în clipa morţii. Spitalizat din ianuarie pentru tulburări circulatorii cauzate de diabet, el s-a trezit cu gamba stângă amputată, apoi cu multiple complicaţii.

„Blocaj renal”, „pneumonie repetată”, „septicemie”, „hemoragie internă”, „leziuni hepatice”, „stare comatoasă”, enumera un comunicat al medicilor, potrivit AFP.

Şapte zile de doliu

Televiziunea a început să difuzeze un lung omagiu pentru fostul şef al rezistenţei iugoslave comuniste în faţa invadatorului german, fondator în 1945 al Republicii Populare.

Pseudonimul Tito l-a adoptat în anii 1930, după cinci ani de închisoare pentru militantism în cadrul PC iugoslav, pe atunci interzis. Instruit la Moscova, a devenit la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial conducătorul unei ţări deşirate de ură interetnică, a cărei unitate o va păstra cu o mână de fier.

În 1948, s-a distanţat de dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin şi  a cofondat Mişcarea de Nealiniere.

Îi plăcea să se înconjoare de lideri internaţionali din Vest şi de vedete de la Hollywood în vilele sale de pe Arhipelagul Brioni (Croaţia) sau pe iahtul său în Marea Adriatică.

Un doliu naţional de şapte zile a fost decretat la moartea sa, interval de timp în care radioul a transmis numai cântece şi simfonii funebre.

A doua zi de la deces, trupul său neînsufleţit a fost adus cu trenul de la Ljubljana la Belgrad sub veghea celor doi fii ai săi, Zarko şi Misa. Trenul a făcut o oprire la Zagreb, în Croaţia natală.

Iosip Broz Tito FOTO AFP

Timp de trei zile, cetăţenii au defilat zi şi noapte la sicriul său, acoperit cu drapelul iugoslav. Unii au venit din admiraţie, alţii au fost aduşi din întreprinderi, din cartiere şi din alte locuri desemnate anticipat. „Tito, numele tău este libertate”, se putea citi pe afişele care împânzeau în acele zile Belgradul.

Lideri din ambele tabere - capitalistă şi comunistă - au venit la funeralii, care au avut loc joi, 8 mai 1980, între care sovieticul Leonid Brejnev, vest-germanul Helmut Schmidt, est-germanul Erich Honecker sau britanica Margaret Thatcher. Tito a ales să fie înmormântat în fosta sa reşedinţă privată de pe strada Uzice.

Iugoslavii, dar şi vizitatorii străini, se întrebau atunci dacă ţara va reuşi să îşi menţină unitatea internă şi independenţa.

Unii se temeau de un expansionism al Uniunii Sovietice, care invadase cu câteva luni mai devreme Afganistanul. De fapt, regimurile comuniste europene au căzut unul după altul în 1989.

Iugoslavia - constituită din şase republici (Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru şi Macedonia) şi două provincii autonome în cadrul Serbiei (Voivodina şi Kosovo) s-au prăbuşit într-o criză economică şi politică care a renăscut naţionalismele. Naţionalismele au dus la rândul lor la războaie, întorcând astfel definitiv pagina „titoismului”.

La 40 de ani de la moartea lui Tito, moştenirea sa încă nu este tranşată într-o regiune măcinată de stigmatele conflictelor din anii 1990, soldate cu peste 130.000 de morţi. A fost un unificator binefăcător sau un autocrat ahtiat după putere? Întrebarea rămâne deschisă.

O moştenire controversată

Nicio ceremonie oficială nu este prevăzută pentru luni în memoria sa. Totuşi, câţiva dintre admiratori sunt aştepaţi pentru un omagiu în satul său natal din Croaţia, precum şi la Belgrad.

Popularitatea sa a scăzut însă în Croaţia, precum şi în Serbia, unde naţionalismul este în plin elan.

Dar „iugo-nostalgia” nu a dispărut într-o regiune cu o economie stagnantă. Unii regretă o epocă de aur în care locul de muncă şi educaţia erau accesibile pentru toţi.

„Eram o copilă pe atunci şi îmi amintesc de o epocă paşnică, de părinţii mei care nu erau niciodată nervoşi, de vacanţele noastre pe coastă”, spune pentru AFP Dragana Krstici, o funcţionară bancară din Belgrad în vârstă de 46 de ani.

Iugoslavia „era bine organizată şi respectată. Asociez asta cu Tito”, adaugă Aleksandra, o muntengreană în vârstă de 48 de ani.

Patronul federaţiei era un om al contrastelor. Născut dintr-o mamă slovenă şi un tată croat, Tito părea o încarnare a „fraternităţii” între popoare. Cea de-a treia soţie a sa era o sârboaică din Croaţia.

FOTO AFP

„Nu era un democrat, dar pentru cetăţeanul obişnuit oferea o viaţă mai liberă decât în celelalte ţări comuniste din Europa”, subliniază pentru AFP, de la Zagreb, Vedran, un economist în vârstă de 57 de ani.

Totuşi, această libertarte nu era pentru toţi, mai ales pentru opozanţii politici de dreapta. Mii dintre ei au fost aruncaţi în închisori, iar sute au murit. Bilanţul total al victimelor încă nu este cunoscut.

Gordana, o pensionară din Belgrad în vârstă de 77 de ani, mărturiseşte că nu i-a plăcut niciodată de Tito şi de „comuniştii săi”. „Regimul său ne-a confiscat proprietatea privată şi i-a închis pe toţi cei care gândeau diferit”, explică ea pentru AFP.

Imaginea lui Tito era omniprezentă. În fiecare din cele şase republici şi cele două provincii, un oraş trebuia să-i poarte numele. Între timp, sute de străzi şi locuri au fost redenumite, iar monumentele ridicate în gloria sa au fost distruse. Cărţile de istorie îl descriu acum în ton neutru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările