INTERVIU Dragoş Muşat, creatorul lui Tetelu: „În ’90, am devenit monarhist, că aşa era cool printre tineri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Muşat, satirist şi om serios  Fotografii: Marian Vilău, Arhiva personală Dragoş Muşat
Dragoş Muşat, satirist şi om serios  Fotografii: Marian Vilău, Arhiva personală Dragoş Muşat

Dragoş Muşat, creatorul nemilosului personaj Tetelu, povesteşte cum l-a ajutat umorul să traverseze cele mai grele perioade – comunismul, guvernarea din 2017 şi pandemia –, dar şi care erau preferinţele lui politice în adolescenţă, când a devenit adept al monarhiei. Mărturie stătea un portret al regelui Mihai, agăţat pe peretele din dormitor.

Activitatea profesională a lui Dragoş Muşat (45 de ani) este ca un labirint: a lucrat în presa scrisă, în publicitate şi a făcut şi actorie. A publicat un jurnal la Humanitas şi a avut emisiuni la radio. Tetelu, însă, l-a apropiat cel mai mult de public. A construit personajul în 2003, când a aflat, dintr-un dosar de corupţie, despre însemnările unui consilier din Guvernul Năstase, care îşi spunea chiar Tetelu. Nu se ştie al cui era pseudonimul, dar Dragoş Muşat şi-a folosit imaginaţia şi l-a conturat pe consilier în paginile „Academiei Caţavencu“. În 2014, a strâns file din jurnalul lui Tetelu într-un volum şi i-a îndemnat pe oameni să nu-l citească: „Nu recomandăm deloc lectura acestei lucrări pline de venin, umor pervers, sexualitate deşănţată şi batjocură la adresa lui Dumnezeu“. Ne-am întâlnit cu Dragoş Muşat pe Skype, într-o după-amiază de vară. De data aceasta, a povestit mai multe despre el decât despre Tetelu. Are un fiu de 14 ani şi, ca mulţi părinţi de adolescenţi, îl sfătuieşte să se informeze despre relaţii şi despre educaţia sexuală. Îl preocupă de ceva timp legăturile dintre parteneri, motiv pentru care are şi o emisiune la Radio Guerrilla, „Minunatele aventuri vesele şi triste ale lui Tetelu în lumea relaţiilor de iubire“.


   

„Weekend Adevărul“: Tetelu, tu ai permis de conducere? Te enervezi în trafic în Bucureşti?

Dragoş Muşat: Am permis şi am început să-l folosesc mai des în pandemie. Am revenit la maşină; eram un adept al bicicletelor, al autobuzelor şi metrourilor – descoperisem un Bucureşti nou, în care te poţi uita la oameni sau poţi citi. Atunci câştigam timp. Bucureştiul mi se pare normal de aglomerat şi de câte ori văd aglomeraţie mă bucur – pentru că e un semn că ar merge bine economia, chiar dacă nu e o regulă. Mă enervez la greşelile celorlalţi, dar încerc să mă abţin. Mă enervează cei care parchează aiurea. Eu nu parchez niciodată pe trotuar, nu contează cât mă învârt. Nu ştiu dacă e cinstit să zic asta, pentru că mie mi-e mai simplu, dacă ceilalţi parchează pe trotuar, să mai găsesc câte un loc.

Eşti bucureştean?

Nu, sunt din frumosul oraş Brăila şi deţin mândria pe care o au toţi brăilenii, care spun că oraşul lor e unul de intelectuali. În general, oamenii din localităţi mai mici tind să zică că au un trecut glorios în spate. Oraşul are în continuare zona veche, Dunărea, are şi Teatrul „Maria Filotti“, unde se montează piese de calitate. Dacă ar fi fost administrat cum trebuie, ar fi putut să fie un orăşel de turism. În rest, eu mă consider cetăţean al Uniunii Europene, nu mai cred în ţări şi graniţe. Avem această diferenţă de civilizaţie, dar ca oameni suntem cam la fel. Portughezii în vârstă pe care i-am cunoscut anul trecut, când am fost la surfing în Portugalia, mi s-au părut ca bătrânii şi bunicii noştri: aveau acelaşi mod de a vorbi, aceleaşi sacoşe cu care se duc la piaţă. Mă refer la Portugalia rurală. Am simţit că sunt într-un sat din Buzău, doar că acolo era oceanul. Vorbesc despre Buzău pentru că ai mei au o casă acolo.

dragos musat

O stare de urgenţă la nivel emoţional 

De ce tocmai la Buzău?

Pur şi simplu! N-avem nicio filiaţie cu Buzăul. O gaşcă de actori din Brăila a cumpărat nişte pământuri în zona aceasta, către Întorsura Buzăului, pe drumul Buzău-Braşov, şi s-au luat unii după alţii, până s-a creat o comunitate de brăileni. Am fost de curând în tristul sat Ruşavăţ, care acum este aproape părăsit, şi o doamnă care mă ţinea minte din perioada liceului mi-a zis că au început să vină acolo bucureşteni. În schimb, nu mai sunt buzoieni, au plecat mulţi. Am văzut foarte mulţi bătrâni şi doar câţiva tineri. Sunt case ridicate de bucureşteni, de brăileni şi de alţi oameni care au descoperit locul. Am fost şi eu în perioada izolării, am găsit o justificare în declaraţia pe proprie răspundere. M-am retras acolo şi m-am simţit foarte bine în mijlocul naturii, în perioada aceea care ne ridica nişte semne de întrebare. Dincolo de greutăţile de zi cu zi – dispariţia joburilor, lipsa de socializare –, cred că a fost un sentiment mai profund de lipsă de conexiune cu lumea. Brusc s-au tăiat nişte legături şi ne-am simţit mai mici în raport cu universul. Casa aceea mi-a oferit un confort, dar înainte nu avea acest farmec. Era o căsuţă de vacanţă, unde mai veneau şi bunicii, dar n-o vedeam ca pe un refugiu în faţa vieţii. Eram într-un fel de buzunar, în raport cu lumea din Bucureşti, cu poliţiştii care amendau. Eram cu familia, copilul, bunicii. Sentimentul de izolare la bloc este foarte trist. 

Am pus singur pe picioare platforma «Vocea carantinei», unde am adunat un număr semnificativ de artişti pe care am vrut să-i promovez şi să construim o comunitate care să rezolve această stare de urgenţă la nivel emoţional. Am vrut să-i adun ca să distreze comunitatea şi aşteptam ca agenţiile şi sponsorii să-i ajute. Din păcate, a fost un efort solitar.

Cum te-ai simţit, în general, în izolare?

M-am simţit vulnerabil. Aveam în fiecare zi câte o idee sau două şi nu se întâmpla nimic cu ele. A fost şi o cădere a legăturilor intelectuale dintre oameni. Când am văzut că nici ideile nu se mai fac, m-am panicat. Lumea începuse să vorbească despre lipsa banilor, multinaţionalele şi-au închis buzunarele. Degeaba eşti energic, ca mine, şi inepuizabil în ce priveşte ideile. Am pus singur pe picioare platforma „Vocea carantinei“, unde am adunat un număr semnificativ de artişti pe care am vrut să-i promovez şi să construim o comunitate care să rezolve această stare de urgenţă la nivel emoţional. Am vrut să-i adun ca să distreze comunitatea şi aşteptam ca agenţiile şi sponsorii să-i ajute. Din păcate, a fost un efort solitar. A funcţionat platforma, dar sponsorii n-au venit şi, până la urmă, am recalibrat programul pentru Pro TV PLUS. Autorităţile le spuneau oamenilor să stea liniştiţi, că au bani, dar ei vorbeau cu angajaţii de la stat, n-au vorbit cu cei care şi-au pierdut businessurile şi joburile. A fost un moment în care artiştii chiar au fost abandonaţi, nimic n-a funcţionat din punct de vedere comercial. 

„Vocea carantinei“ şi lupta împotriva deznădejdii

Stăteai bine cu umorul în acele luni?

Foarte bine, aveam energie încontinuu. A fost un mic moment aproape de depresie, când tot discutam cu artiştii pe care voiam să-i promovez pe platformă. Mai mulţi erau deprimaţi după ce s-au trezit fără mijloace de subzistenţă şi am simţit din tonul lor că nu erau în regulă. Ne-am motivat la „Vocea carantinei“, ne bucuram că ne aranjam frezele, că apăream în faţa publicului. Lucram pe platformă chiar şi patru sau cinci ore zilnic. Totul a durat în jur de o lună şi aşa am mai uitat de pandemie. Pe-atunci mi-am dat seama şi că ar putea fi nişte probleme pentru romi şi am sunat mai mulţi lideri ai comunităţii, romi sau neromi, ca Ciprian Necula şi Mircea Toma. Le-am zis că o să fie nasol şi că romii or să fie ţapi ispăşitori.

Cum au fost dialogurile?

Una dintre cele mai interesante dezbateri a fost cea în care au vorbit liderii aceştia şi câţiva dintre stand-up comedianţi, de exemplu Costel. A fost un dialog excelent, stand-up comedianţii au aflat lucruri pe care nu le ştiau. Se mirau că „a te îneca ca ţiganul la mal“ nu se referă la faptul că nu faci lucrurile cum trebuie şi la final devii leneş. Expresia vine de la romii care erau aruncaţi în râu, în ideea să nu treacă pe partea cealaltă, şi erau ţinuţi cu o sfoară, o pedeapsă care rezulta în moartea oamenilor respectivi. Comedianţii foloseau astfel de expresii în show-urile lor şi au înţeles că sunt înjositoare pentru comunitatea romilor. N-am uitat nici acolo de umor, am pus actori să citească etichete de produse, iar Paula Chirilă a avut o interpretare magistrală a unui adeziv de perete. 

„Duşmanul educaţiei sexuale nu sunt filmele porno“

dragos musat

Foto: Marian Vilău

Acum lucrezi full-time într-o agenţie de publicitate?

Sunt angajat în ceea ce-mi place să fac: advertising (n.r. – publicitate), divertisment, emisiunea de la Radio Guerrilla – „Minunatele aventuri vesele şi triste ale lui Tetelu în lumea relaţiilor de iubire“. Acum s-a schimbat frecvenţa cu care se vine la birou, în agenţie, ceea ce îţi dă sentimentul că eşti un fel de freelancer. În agenţie am trecut cu toţii printr-o stare mai complicată, pentru că cei mai mulţi au copii care au dat examene anul acesta şi nu voiau să le facă vreun rău celor mici. Ne-am întâlnit rar fizic. Mi s-a părut interesant să mă duc la birou, faptul că nu sunt obligat să stau până la o anumită oră îmi dă un sentiment plăcut de responsabilitate şi libertate. Acum nici nu mai simt nevoia să amân lucruri. 

Cum vezi dezbaterea despre predarea educaţiei sexuale în şcoli, apropo de emisiunea ta de la Radio Guerrilla şi de faptul că eşti tatăl unui adolescent?

Cred că educaţia sexuală este necesară în şcoli, în primul rând, pentru profesori, directori şi educatori, care nu ştiu cum s-o abordeze. Dar trebuie să existe şi pentru copii. Sunt de acord că n-ar trebui să se numească „educaţie sexuală pentru copii“, că asocierea asta sperie, dar educaţia emoţională ar trebui să se predea. La noi, statul favorizează bigotismul şi cei care sunt împotriva acestei educaţii au multă putere, de asta consider că este obligatorie educaţia sexuală. Să nu fie lăsată la latitudinea părinţilor. Şi Biserica trebuie să aibă o voce, însă nu una susţinută de stat. O să zic ceva şi din experienţa de părinte: copiii au cunoştinţe mai vaste decât credem noi, se uită pe Internet, iar discuţia că urmăresc filme porno e falsă, după mine. Duşmanul educaţiei sexuale nu sunt filmele porno. Băiatul meu s-a uitat la un filmuleţ despre educaţie sexuală, i-am zis şi eu să caute surse bune, am căpătat o mare încredere în el. Am fost la mare împreună şi am reiterat să aibă grijă. Mi-a zis: „Ştiu, nu mă mai bate la cap“. Voiam să fiu eu sigur că i-am spus. Pe ei îi pasionează şi lucruri mai inteligente decât credem noi legate de relaţiile dintre oameni.

dragos musat

Luni seara, în redacţia „Academia Caţavencu“

„Mulţi bărbaţi care se cred puternici sunt slabi“

Ce-ai observat la discuţiile publice despre educaţie sexuală din România?

E o lipsă de logică la nivelul discursului politic şi de masă. De fapt, nu există o preocupare pentru sensul cuvintelor. De multe ori discută oamenii nepregătiţi. Dacă ar formula corect: că e vorba despre educaţie şi relaţii, nu despre sex, ar fi altfel. Emisiunea de la Guerrilla e despre relaţii, înşelat şi cum te desparţi corect de cineva. Vreau să aflu cât mai multe de la oameni relevanţi şi găsesc că este necesar ca acestă emisiune să se vândă, ca vocile de acolo să aibă o putere mai mare când vorbesc despre lucrurile acestea. Vloggerul sexist Colo (n.r. – Alexandru Bălan, aflat sub control judiciar pentru instigare la violenţă sexuală împotriva adolescentelor) avea atâtea sponsorizări pe baza audienţei, în schimb, o emisiune unde am putea să promovăm oameni care au experienţe, nu. Fac eu, din pasiune, această emisiune.

   

Te-ar fi ajutat informaţiile despre relaţiile de dragoste în adolescenţă şi mai târziu?

Sigur aş fi fost mai deştept, mi-a luat mult timp să nu mai fiu prost. Noi am fost învăţaţi că bărbaţii trebuie să fie dispreţuitori faţă de femei şi aşa ne-am comportat toţi. Mulţi bărbaţi care se cred puternici, de fapt, sunt slabi. Adevărul l-am aflat după un număr de experienţe nefericite, care mi-au deschis mintea. Nu doar bărbaţii sunt vinovaţi, sunt şi femei care trăiesc în aceste clişee legate de relaţii. Din fericire, m-am trezit, pentru că am găsit această pasiune şi mi-am dorit să învăţ mai multe. Se vede şi din primele texte de la Tetelu ce anume îl interesa, care erau căutările lui. 

Asculta Europa Liberă pe sub uşă 

dragos musat

Te-a prins tranziţia de la comunism la democraţie chiar în adolescenţă. Cum au fost zilele Revoluţiei?

Au fost foarte distractive. Cred că aveam 13 ani şi eram într-o tabără de pionieri. Ştiam ce se întâmplă, pentru că eram pasionat de lucrurile acestea şi puneam Europa Liberă în casă. Aveam răbdarea să prind postul, după care mi se zicea că acum ascultă adulţii. Dar ascultam şi eu pe sub uşă. Despre 17 decembrie sigur am auzit, chiar am reascultat de curând emisiunea de atunci, că este disponibilă. Am plecat în tabără pe 19 sau 20 decembrie şi n-am mai ştiut nimic. Mă întrebam cum ar fi să cadă Ceauşescu. Pe 22 decembrie, a apărut o îngrijitoare din tabără şi ne-a zis să dăm drumul la televizor. Am început să privim transmisia şi eram foarte happy. Nu ştiam cum era treaba exact cu comunismul, n-aveam o educaţie politică, ştiam doar că în alte ţări există partide cu denumiri diferite. Nu-mi închipuiam că va cădea comunismul! Într-o seară, un bărbos, nu mai ştiu cine, a strigat: „Fără marxism-leninism!“ şi atunci mi-am dat seama că era posibil să cadă.

În tabără, a fost bucuria aceea imensă că nu mai este Ceauşescu, i-am mâzgălit portretele, după care ni s-a făcut frică şi le-am pus la loc. Ne întrebam şi dacă o să fie program la televizor după 22.00, era mai puţin important pentru noi că a căzut comunismul. Dacă dădeau desene animate era şi mai bine. După aceea, am aflat cea mai importantă veste: săptămâna de şcoală şi de lucru s-a făcut de cinci zile. 

Care era atmosfera în tabără?

Ne-am bătut capul toţi copiii cum se va numi România. La televizor vorbeau despre democraţie, noi n-am mai folosit cuvântul ăsta. Ne gândeam că ţara o să se numească Republica Democrată România, apoi, a fost declaraţia Consiliului FSN (n.r. – Frontului Salvării Naţionale) şi au zis că se va numi România. Ne-am mirat toţi cum de nu ne-am gândit la asta. Ţin minte că au căzut ierarhiile la nivel de angajaţi în sistem. A venit cineva în tabără să-şi ia copilul şi a întrebat de un domn director, dar i s-a răspuns că nu mai e niciun director. Am avut un moment de panică, pentru că tata era director la o întreprindere de stat. Aşteptam să văd ce se va întâmpla acasă. Tata mi-a povestit că a venit un fost angajat şi i-a zis că vrea să-i ia gâtul. El i-a explicat că a îndeplinit o funcţie economică, nu de partid. A fost director în continuare şi în capitalism, a preluat o altă întreprindere. În tabără, a fost bucuria aceea imensă că nu mai este Ceauşescu, i-am mâzgălit portretele, după care ni s-a făcut frică şi le-am pus la loc. Ne întrebam: „Dacă se întoarce? De unde ştim că a picat?“. Pentru că noi n-am trăit acasă Revoluţia, ci într-un grup, era alta energia. Ne întrebam şi dacă o să fie program la televizor după 22.00, era mai puţin important pentru noi că a căzut comunismul. Dacă dădeau desene animate era şi mai bine. După aceea, am aflat cea mai importantă veste: săptămâna de şcoală şi de lucru s-a făcut de cinci zile.

„La protestele din 2017 am simţit că avem încă un Ceauşescu“

dragos musat

Primul intervievator al lui Miron Cozma, după prima încarcerare a acestuia

Ce-ţi mai aminteşti despre începutul anilor ’90?

Când ne-am întors din tabără, părinţii erau panicaţi. Ştiam că nu trebuie să stăm la geam, că se trage, dar, când am ajuns în gară, făceam toţi copiii semnul victoriei şi eram pe jumătate scoşi pe geam. Părinţii tot strigau să ne dăm de-acolo. Ni se transmisese chestia asta: „Am învins!“. Mi s-a tăiat cu această victorie, pe care o arătam, într-o zi, când mă duceam spre şcoală. A trecut un camion de armată şi am arătat semnul victoriei, iar militarii s-au uitat la mine ca la ultimul prost. Apoi, a urmat procesul de deşteptare anti-FSN. La Brăila era mai complicat să fii împotriva lor. Am mai ascultat Europa Liberă, am mai citit, familia mi-a explicat că FSN sunt nişte comunişti şi m-am radicalizat. M-am apucat de caricaturi cu FSN şi Iliescu. Până la Mineriadă, când am trecut câteva zile de partea cealaltă. Nu s-a dat la televizor că minerii au bătut oamenii, nu ştiam care era energia din Bucureşti. Mă uit acum la pozele de pe 13-14 iunie şi văd nişte intelectuali cu serviete, care aruncă cu pietre în poliţişti. Oamenii aceia chiar aveau o disperare. Atâţia oameni lucizi au plecat atunci din ţară... Chiar dacă citeam ziare, nu-mi era clar că ăştia din FSN nu erau buni; acum îmi dau seama ce şansă s-a pierdut atunci pentru a obţine schimbarea. Eu am devenit monarhist rapid, pentru că aşa era mai cool printre ăştia mai tineri. Aveam o poză cu regele în cameră şi cu tricolorul. Dacă regele ar fi obţinut o poziţie de conducere, după Revoluţie, îmi închipui unde ar fi fost România acum! La înmormântarea din 2017 a fost o organizare impecabilă! Aş fi vrut să văd eleganţă în comunicarea instituţională, în loc să-l văd pe Iliescu. Ştiam de rege cu mult înainte să vină în ţară, îmi povestise bunica mea. Lumea n-a văzut atunci dincolo de faptul că vine să-şi ia pământurile.

dragos musat

Înconjurat de cei mai buni prieteni, fetele din clasă

Tu cum ai perceput, după ce te-ai maturizat, regimul comunist?

Am trăit două absurduri: dictatura lui Ceauşescu şi armata. Pe prima am resimţit-o mai uşor, că eram copil. Făcusem o caricatură cu Ceauşescu şi am ascuns-o în bibliotecă, am scos-o după Revoluţie. M-au certat ai mei, dacă ne prindea cineva? Erau el şi ea, sub formă de scheleţi, într-un car alegoric, tras de oameni foarte slabi. Aveau şi nişte câini poliţişti – securiştii care îi mânau pe oameni să tragă la car. Când a venit Ceauşescu la noi, la Brăila, am strigat, în mulţime, cu alţi colegi: „Ceauşescu şi toporul!“ – în loc de „Ceauşescu şi poporul“ – şi „Ceauşescu tace!“ – în loc de „Ceauşescu, pace“.

„Ceauşescu era un măscărici cu mitralieră“

De ce?

Dictatura, pentru mine, a fost un fel de Disneyland cu Ceauşescu, tocmai pentru că era absurdă. Dictatura este un sistem politic absurd, pentru că nu te duci de bunăvoie să aplauzi conducătorul, nu mănânci de bunăvoie resturi şi zici că îţi este bine. Era o comicărie cu dictatori reali, aşa tratez comunismul trăit când eram copil, atunci nu m-a afectat aşa de tare. Cei care au trăit în dictatură lucizi au simţit o fugăreală care avea comicul ei – cu excepţia celor care au suferit represiunea. Dincolo de tragedia vieţii în care nu faci ceea ce vrei, lumea găsea refugii, iar umorul a fost unul dintre ele. Vreau să cred că lumea nu-l lua în serios pe Ceauşescu, care era un măscărici cu mitralieră. Mie îmi era frică de el, dar nu puteam să-l iau în serios. Cum a rezistat acel sistem atâţia ani? Aici este tragedia. Aşa ceva n-aş vrea să mai trăiesc.

dragos musat

Rockeri în liceu, trăgând la rame pe Lacu Sărat din Brăila
 

Ai amintit de valurile de plecări din 1990. Ai vrut să te muţi din România în perioada 2017-2018, când au emigrat din nou mulţi români?

Aş fi vrut să plec. Atunci am simţit o teroare mai grea decât la pandemie. Am simţit că e o dictatură şi am şi înţeles ce înseamnă când o parte dintre cetăţeni aprobă sau nu fac nimic împotriva actelor statului. Din fericire, au funcţionat nişte instituţii, altfel oamenii care au ieşit în stradă nu ar fi fost în stare să intre peste Guvern. Noi nu dăm foc instituţiilor, că nu e stilul nostru. Dacă Dragnea îşi impunea voinţa în perioada res-pectivă şi nu era blocat de câteva acţiuni ale unor instituţii şi persoane, ar fi mers înainte. Atunci am trăit furia şi neputinţa. La protestele din 2017 am simţit că avem încă un Ceauşescu. Nu cred în teoria că Dragnea era deştept, era fâşneţ şi devenea din ce în ce mai bun în ce făcea, pentru că alţii credeau în el. Nu este o fantezie că politica prost făcută schimbă destinele oamenilor şi e o păcăleală că oamenii judecă independent. Dacă nu pica PSD la alegeri şi nu se făcea de râs, nu ştiu dacă era aşa de simplu să-l condamni pe Dragnea.

„Nu-mi mai ardea de râs“

Dar ai lucrat bine cu umorul, chiar şi în condiţiile de-atunci.

Am râs atât timp, am lucrat la „Academia Caţavencu“ şi la „Kamikaze“, toată viaţa am făcut umor, dar nu-mi mai ardea de râs. Am făcut poante cu Dragnea şi ce succes au avut filmuleţele lui Tetelu! O perioadă am lucrat şi cu Toni Grecu, îi spuneam că nu pot să râd, dar în faţa camerei eram volubil şi comic, aşa cum e personajul. Am mai trăit sentimentul ăsta neplăcut şi în 2012, când s-a organizat referendumul pentru demiterea lui Băsescu. Eram într-o excursie în Bulgaria fix când se vota suspendarea, eram în apa mării şi mă întrebam de ce nu mă bucur. Aveam un nod în gât şi nervi din cauza unor indivizi care decideau peste voinţa mea. Dacă Băsescu ar fi căzut prin alegerea oamenilor, nu era nicio problemă, dar se făceau nişte jocuri. În 2012 şi în 2017, ni se pregătea o frumoasă dictatură, în democraţie, cu participarea poporului. Când a intrat Dragnea la puşcărie, ce haz am mai făcut! Mi-a fost dat jos un filmuleţ de pe Facebook, raportat pentru că era destul de violent. Mai există doar pe pagina Tetelu. Am simţit că filmuleţul ăla a fost un fel de răzbunare din partea cetăţenilor care îl urau. 

   

CV

Premiat pentru reclame virale

Numele: Dragoş Muşat

Data şi locul naşterii: 10 aprilie 1975, Brăila

Studiile şi cariera:

- Absolvent de Drept, Dragoş Muşat a lucrat 15 ani la „Academia Caţavencu“, unde s-a angajat la 19 ani. În paginile acestei publicaţii a prins aripi şi personajul Tetelu.

- A scris şi pentru revista „Kamikaze“ şi a prezentat ştiri umoristice la Radio Guerrilla. În prezent, la acest post de radio are emisiunea „Minunatele aventuri vesele şi triste ale lui Tetelu în lumea relaţiilor de iubire“.

- În 2014, a publicat „File din Jurnalul lui Tetelu“, la Editura Humanitas, după care şi-a făcut şi emisiunea online Tetelejurnal.

- Pe lângă brandul Tetelu, a mai pus pe picioare Beepfashion (site underground) şi Happyfish.ro (televiziune online).

- Nu l-a intimidat nici lumea actoriei. A jucat în producţiile „Serviciului Român de Comedie“ şi în două lungmetraje, unul dintre ele, american: „The Necessary Death of Charlie Countryman“.

- Printre agenţiile de publicitate în care a lucrat se numără Propaganda şi Publicis Romania. A luat premii pentru unele reclame virale ale anului.

Locuieşte în: Bucureşti 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite