VIDEO Solistul Judas Priest a lovit cu piciorul telefonul unui fan care îl filma. Trupa nu regretă şi a revenit cu un mesaj amuzant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rob Halford FOTO Dorin Constanda/Adevărul
Rob Halford FOTO Dorin Constanda/Adevărul

Se pare că Rob Halford, solistul trupei Judas Priest, nu este un fan al telefoanelor mobile, mai ales dacă sunt folosite pentru a-l filma în timpul unui concert. Cântăreţul a fost surprins într-o înregistrare video în timp ce loveşte violent cu piciorul telefonul unui fan.

La concertul susţinut de Judas Priest la Teatrul Rosemont, Illinois, pe 25 mai, în timp ce interpreta piesa „Judas Risign“, solistul Rob Halford a lovit cu piciorul telefonul unui fan care se afla în primul rând şi filma. Lovitura a fost atât de puternică încât telefonul a zburat câţiva metri. 

În mod ironic, momentul a fost filmat de alţi spectatori din toate unghiurile posibile. Ulterior, formaţia a revenit cu un mesaj pe Twitter în care face clar, într-o manieră amuzantă, faptul că nu regretă gestul. 

„Adevărul este că ne iubim fanii şi ne puteţi filma oricât de mult doriţi, puteţi să vedeţi show-urile noastre pe ecranele telefoanelor decât live, însă dacă interferaţi fizic cu interpretarea Zeului Metal-ului acum ştiţi ce se va întâmpla...“, se arată în mesajul transmis de membrii Judas Priest. 

Potrivit News.ro, anul trecut, Jack White şi-a exprimat acelaşi dezgust faţă de telefoanele mobile la concerte. Fostul solist al trupei White Stripes a decis să înterzică folosirea telefoanelor inteligente la o serie de concerte live pe care le-a susţinut. „Credem că astfel vă veţi bucura mai mult privind fără gadget-uri şi veţi experimenta muzica şi dragostea noastră împărtăşită ÎN PERSOANĂ“, se arăta într-o declaraţie a muzicianului. 

Înfiinţată în Birmingham, în 1969, de chitaristul K.K. Downing şi basistul Ian Hill, trupa Judas Priest a lansat albumul de debut - „Rocka Rolla“ - în 1974, după ce solistul Rob Halford, toboşarul John Hinch şi chitaristul Glenn Tipton s-au alăturat formaţiei. Grupul, considerat pionier al stilului heavy metal, a lansat 18 albume de studio, iar între cele mai cunoscute şi apreciate de critica de specialitate se numără „Sin after Sin“ (1977), „Killing Machine“ (1978), „British Steel“ (1980), „Turbo“ (1986) şi „Painkiller“ (1990).

Grupul a câştigat un premiu Grammy în 2010, la categoria „Best Metal Performance“, iar în 2017 a fost nominalizat pentru a fi inclus în Rock and Roll Hall of Fame 2018.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite