INTERVIU Anca Sigartău: Lumea aplauda şi striga „bravo“ după spectacol, iar eu mă duceam acasă ştiind că nu reuşeam să mă ajung cu banii VIDEO

INTERVIU Anca Sigartău: Lumea aplauda şi striga „bravo“ după spectacol, iar eu mă duceam acasă ştiind că nu reuşeam să mă ajung cu banii VIDEO

Anca Sigartău poate fi văzută în prezent la Antena 1, unde concurează alături de fiul ei în show-ul „Asia Express“

Actriţa Anca Sigartău (51 ani) este una dintre cele mai iubite actriţe din România şi este des asociată cu starea de bucurie, dar, dincolo de scenă, viaţa a purtat-o prin încercări dintre cele mai dificile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Invitată la rubrica „Pastila de Motivaţie“, îndrăgita actriţă a povestit trăirile pe care le-a avut atunci când vedea sinuciderea drept o soluţie a problemelor din care nu găsea ieşire, despre viaţa de actor şi ziua în care medicii i-au spus că mai are doar un an de trăit.

„Adevărul“: Spunei într-un interviu că te-ai crezut un ciob de sticlă, ai descoperit diamantul Anca Sigartău?
Anca Sigartău: Nu ştiu dacă m-am crezut un diamant sau un ciob de sticlă. Dacă te vinzi ca un ciob de sticlă, rămâi un ciob de sticlă. Numai în faţa lui Dumnezeu vei fi mereu un diamant.

Ai mărturisit că în primele spectacole aveai tendinţa să-ţi ascunzi mâinile. De ce această jenă?
Mâinile nu mi le ascundeam de jenă, ci pentru că erau crăpate de la atâta frecat de scutece şi rufe. Din rândul întâi mi s-ar fi văzut mâinile atât de urâte. Mă gândeam: „Doamne, sper să nu mi se vadă mâinile!“ Am această timiditate chiar şi acum, după atâţia ani de profesie. O timiditate care mă împiedică să mă deschid.
 
Urmărind interviurile tale, am văzut o evoluţie a modului în care te raportezi la tine. Dacă înainte vorbeai de kilograme în plus, în ultima vreme ai pus mai mult accentul pe ce se reflectă din interior.
În momentul în care am intrat în profesie şi am văzut că eşti judecat de foarte multe ori după modul în care arăţi, a fost o tendinţă a mea de a mă justifica şi de a oferi oamenilor ce voiau. Îţi doreşti să fii iubit, mai ales când ai profesia pe care o am eu. Toată lumea îşi doreşte să fie iubită, de aceea şi facem atâtea eforturi. Nu toată lumea poate să te iubească, am înţeles şi am acceptat foarte greu acest lucru.
 
Ai simţit vreodată că trăieşti în minciună doar ca să fii acceptată de societate?
Nu, nici n-am avut timp să mă raportez la societate la cum a venit viaţa peste mine. Am simţit undeva un soi de minciună în momentele în care eram pe scenă. Lumea aplauda şi striga „bravo“ la sfârşitul spectacolului, iar eu mă duceam acasă ştiind că cei care conduc sistemul nu respecă cu adevărat profesia mea. Aş fi vrut să le spun oamenilor: da, sunt sus, mă aplaudaţi, dar adevărul este că salariile sunt foarte mici. Eu nu reuşeam să mă ajung cu banii, doar gazele pe o lună costau cât tot salariul meu. La fiecare pas mă gândeam oare ce o să fac. Mi se părea că trăiesc într-o minciună.
 
Cu toate acestea este uşor să o vezi pe Anca Sigartău fericită tot timpul pe scenă şi la TV. 
Aici este momentul în care spun că oamenii nu vor adevărul. Oamenii o vor pe Anca Sigartău aia de pe scenă. Nici nu cred că le pasă cu adevărat, fiecare are viaţa şi problemele lui. Când ai stins televizorul ai aceleaşi probleme. Vreau să învăţaţi din viaţa personală. Este important să vă trăiţi viaţa dincolo de reţelele sociale, dincolo de ceilalţi
 
La un moment dat, medicii ţi-au pus un diagnostic crunt şi ţi-au spus că mai ai maxim un an de trăit. Ce gânduri apar în mintea unui om pus în faţa morţii?
M-am gândit că nu este drept, că am doi copii mici şi nu ştiam ce o să se întâmple cu ei. Apoi m-am gândit că binele omului nu este întotdeauna binele adevărat. Sunt o grămadă de cazuri în care părinţii au fost lângă copii şi s-a ales praful şi au fost momente în care părinţii nu au fost, iar copiii s-au dezvoltat extraordinar. Mi-am dat seama că trebuie să iau viaţa aşa cum este, că va fi extraordinar atât cât pot să fiu. 

Ce înseamnă pentru tine libertatea? La ce te gândeşti prima dată când auzi „om liber“?
Eu am făcut lucrarea de doctorat despre libertate. Am fost obsedată de libertate, un om care şi-a dorit mai mult decât orice să fie liber. Dar, de multe ori, libertatea o înţelegem ca libertinaj. Nu avem noţiunea libertăţii cu adevărat pentru că adevărata libertate nu există pe orizontală. Libertatea este doar pe verticală. Pe orizontală suntem condiţionaţi de libertatea celuilalt. 

Ce înseamnă exprimarea libertăţii pe verticală?
Pe verticală este singura modalitate de exprimare a libertăţii. Este raportarea corectă la Dumnezeire. Acolo libertatea este infinită, poţi să te deschizi, să te exprimi şi să funcţionezi extraordinar.
 
Care a fost momentul în care ai descoperit libertatea?
Momentul în care mă confruntam cu această minciună acută din viaţa mea şi mă gândeam: Doamne, eu cresc trei copii, îi educ să intre într-un sistem care îi va obliga să accepte minciuni şi să se piardă pe sine ca individualităţi. Eram într-o criză acută. Şi, într-o zi, eram la cursul doamnei Ludmila Patlanjoglu şi auzeam lucruri atât de frumoase despre cultură şi civilizaţie, acela a fost momentul. Eu atunci nu aveam bani nici să-mi plătesc întreţinerea. Era atât de greu cu cei trei copii şi mi se părea totul de netrăit. Ce aş fi putut să fac, cât aş fi putut să muncesc mai mult? Cât aş fi putut să trag mai mult? Nu puteam să schimb lucrurile. Nu aveam decât varianta să mă închid, să mor, să mă sting. Mă îndreptam clar spre un lucru, îmi doream să mor şi era foarte aproape momentul în care probabil aş fi renuţat la viaţă. Mă gândeam că celor mici le-ar fi fost mult mai bine cu tatăl lor, ar fi avut o situaţie financiară mult mai bună. Voiam să închei socotelile pentru ei, să le fie mai bine. Sinucigaşii sunt oameni care poate doresc să le facă un bine celorlalţi. Dar atât spun: dacă te-ai gândi o secundă la suferinţa pe care o laşi în urmă, n-ai mai face-o. În timpul acelui curs, când auzeam câte lucruiri extraordinare se întâmplă în lumea asta, am conştientizat acele secunde pe care le trăiesc pe scenă, în care oamenii vin şi se simt bine. Pentru momentele acelea îmi dădeam seama că merită să trăiesc şi că acela este rostul meu. Există acele secunde în care te duci un pic deasupra existenţei. Atunci realizezi că nu mai sunt importante kilogramele în plus, nici vârsta. Educaţia şi cultura sunt lucrurile cu adevărat importante.  
 
În 2004 ai vrut să candidezi la Primăria Sectorului 4. Ce ţi-ai fi dorit să schimbi pentru ca România să fie ţara care să le ofere copiilor tăi posibilitatea de a se dezvolta?
Oamenii fac şi prostii în viaţă. Un pas scurt şi prost făcut după ce am mers acasă şi copiii mi-au spus că trebuie să mă implic dacă vreau să schimb ceva. Dar nu, revoluţia ţi-o faci pe bucăţica ta de profesie şi pe bucăţica pentru care eşti pregătit. În rest, probabil că trăiesc o dezamăgire, aşa cum trăiesc foarte mulţi români. Eu cred că putem schimba lucrurile făcându-ne foarte bine treaba. Vedem emisiuni pline de oameni care vin şi îşi dau cu părerea. Cred că societatea civilă ar trebui să se implice mult mai mult, dincolo de reţelele de socializare. S-a demonstrat că în momentul în care trec la fapte, mai rămân doar 10%. Avem o perioadă în care lucrurile se mişcă extrem de greu. Dar avem două variante: te opreşti şi mori sau mergi mai departe, aşa greu cum este. Altfel, dacă rămâi în acelaşi loc, înjurând şi fără să faci ceva, sapi o groapă sub tine.
   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările