Grasu XXL este cercetat de Poliţie după ce a ameninţat un spectator la un concert în Bucureşti
0Grasu XXL a intrat în conflict cu un spectator la Festivalul Nostalgia, iar momentul a fost surprins de fanii prezenţi la concert. Imaginile au ajuns apoi pe internet şi, ulterior, în atenţia Poliţiei, artistul fiind în prezent cercetat de autorităţi.
Artistul a reacţionat extrem de agresiv după ce un tânăr din public l-a criticat pentru faptul că promovează jocurile de noroc online.
La acest moment, autorităţile fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţia a oferit şi un comunicat oficial în acest sens.