Cum arată primul număr al revistei „Playboy“ fără imagini nud: strănepoata scriitorului Ernest Hemingway, printre modele FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul Sarah McDaniel apare pe coperta primului număr al revistei fără fotografii nud FOTO Playboy
Modelul Sarah McDaniel apare pe coperta primului număr al revistei fără fotografii nud FOTO Playboy

Editorii „Playboy“ au publicat primele imagini din următorul număr al revistei, primul în care nu vor mai fi publicate fotografii nud.

În luna octombrie a anului trecut, directorul executiv al grupului Playboy Enterprises a anunţat că nu vor mai fi publicate pictoriale cu femei complet goale, punând astfel capăt unei tradiţii de peste 60 de ani. 

Editorii şi-au dorit să dezvăluie publicului larg modul în care au transformat celebra revistă pentru bărbaţi, motiv pentru care au făcut publice câteva imagini din următorul număr, care va apărea săptămâna viitoare la chioşcurile de ziare din SUA. 

Totodată, a fost dezvăluită şi coperta revistei, pe care apare modelul Sarah McDaniel, în vârstă de 20 de ani (aici puteţi vedea mai multe imagini). „Aşa cum puteţi vedea, culoarea ochilor ei diferă, anomalie cunoscută sub numele de heterocromie, ceea ce îi dă un aspect unic, care o face să iasă în evidenţă în lumea modei“, explică reprezentanţii „Playboy“.

image

Coperta primului număr fără imagini nud FOTO Playboy 

De asemenea, revista va mai conţine pictoriale cu Dree Hemingway, fiica actriţei Mariel Hemingway şi strănepoata scriitorului Ernest Hemingway, şi cu modelul Myla Dalbesio

Schimbarea este una majoră având în vedere că numele revistei a devenit cunoscut la nivel global tocmai datorită faptului că a fost sinonim cu nuditatea. Pe de altă parte, site-ul revistei a renunţat la nuditate în luna august, iar reprezentanţii companiei au dezvăluit că traficul a crescut de patru ori, ajungând la 16 milioane de vizitatori. 

image

Modelul Sarah McDaniel este protagonista viitorului număr al revistei pentru bărbaţi FOTO Playboy

„Playboy“, revista care a avut-o pe Marilyn Monroe pe coperta numărului său de debut din 1953, a optat pentru aceste modificări după ce tirajul său a scăzut de la 5,6 milioane de exemplare în 1975 la aproximativ 800.000 în zilele noastre.

După succesul iniţial, revista a fost criticată de simpatizanţii filosofiei de dreapta, din cauza nudităţii afişate, dar şi de către simpatizanţii filosofiei de stânga, mai ales de către feministe, care au spus că publicaţia le reduce pe femei la rolul unor obiecte sexuale.

image

Dree Hemingway, strănepoata lui Ernest Hemingway FOTO Playboy

Anumite modificări sunt încă în dezbatere, inclusiv chestiunea publicării unui pictorial în centrul revistei. Editorialistul revistei „Playboy“ la rubrica de sexologie va fi o femeie, care va scrie cu entuziasm despre sex, a dezvăluit Cory Jones pentru „The New York Times“.

image

Dree Hemingway, strănepoata lui Ernest Hemingway FOTO Playboy

Revista a avut însă întotdeauna şi o bază de clienţi cu pretenţii intelectuale, graţie articolelor publicate în paginile sale de scriitori de top precum Kurt Vonnegut, Joyce Carol Oates, Vladimir Nabokov, James Baldwin şi Alex Haley, iar acei clienţi au spus întotdeauna că nu au cumpărat revista doar pentru fotografiile sale. Interviuri ample cu personalităţi istorice, precum Fidel Castro, Martin Luther King Jr., Malcolm X şi John Lennon, au apărut de asemenea, cu regularitate, în paginile revistei „Playboy“.

„Acum, cititorii Playboy, o revistă glossy pentru bărbaţi, celebră pentru pictorialele sale nud, pot spune cu sinceritate că au cumpărat revista pentru articolele sale“, se afirmă într-o analiză publicată de agenţia de presă Reuters.

   

image

Modelul Myla Dalbesio FOTO Playboy

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite