Conchita Wurst, primul travestit care va urca pe scena legendarului cabaret parizian Crazy Horse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conchita Wurst, „femeia cu barbă“ care a cunoscut faima datorită câştigării ediţiei din acest an a concursului internaţional Eurovision, este primul travestit care va susţine o serie de show-uri pe scena celebrului cabaret parizian Crazy Horse, considerat un veritabil „templu“ dedicat nudităţii feminine, scrie Mediafax.

 „Un spirit liber ce redă graţie, pasiune şi umor“, după cum a fost descrisă de managerii de la Crazy Horse, Conchita Wurst, primul travestit care va susţine reprezentaţii pe faimoasa scenă a cabaretului parizian, va încânta publicu cu „o voce extraordinară, o barbă şi fluturări ale genelor false“.

Conchita Wurst va fi protagonista a trei momente realizate special pentru ea, bazate pe repertoriul muzical, inclusiv piesa „Rise Like a Phoenix“ care i-a adus trofeul Eurovision 2014 şi îi va avea alături pe celebrii dansatori de la Crazy House într-o adaptare a piesei finale, „Glamazones“.

Încă de la lansare, din 1951, Crazy Horse s-a remarcat prin artiştii săi şi extravaganţă, show-urile fiind descrise drept „unice, inovatoare şi fascinante“. Printre personalităţile care au acceptat invitaţia de a urca pe scena cabaretului se numără actriţa franceză de comedie Clotilde Courau, starleta Dita von Teese şi cântăreaţa Arielle Dombasle, mai notează Mediafax

Directorul artistic al cabaretului, Andrée Deissenberg, crede că prezenţa Conchitei Wurst, pe care o descrie ca fiind curajoasă şi frumoasă, pe scena Crazy Horse reprezintă revenirea la esenţa a ceea ce înseamnă acest cabaret. „Conchita Wurst a creat un nou gen: este o adevărată doamnă cu barbă, cu toate atributele masculinităţii, dar în acelaşi timp foarte feminină. Această combinaţie este deopotrivă explozivă şi fascinantă. Conchita este curajoasă şi frumoasă şi transmite un mesaj tuturor: să-şi trăiască viaţa aşa cum îşi doresc. Prezenţa Conchitei Wurst, cu aspectul ei androgin, pe această scenă este o modalitate de a reveni la adevărata esenţă a Crazy Horse“, este declaraţia lui Deissenberg de pe pagina oficială a cabaretului.

Totodată, Conchita Wurst a mărturisit că reprezentaţia de pe scena legendarului cabaret este „un vis devenit realitatea“: „Pentru mine Parisul este oraşul iubirii, al senzualităţii şi al femeilor puternice. Sunt încântată să fac parte din acest spectacol, să confer putere actului feminin şi erotic şi de a fi parte dintr-un lucru atât de frumos şi strălucitor. Să urc pe această scenă este un vis devenit realitate. Sunt mândră să fiu primul travestit invitat în acest loc faimos şi sunt entuziasmată de această ocazie de a lucra cu o echipă de creaţie excepţională“, a declarat Wurst. 

Celebrul cabaret parizian a fost înfiinţat de Alain Bernardin, inventatorul conceptului „nud şic“, bazat pe spectacole care celebrează femeia „îmbrăcând“ corpurile goale ale dansatoarelor prin proiecţii luminoase de motive geometrice, diferenţiindu-se astfel de marile cabarete „cu pene“ din Paris, precum Lido şi Moulin Rouge, mai notează Mediafax. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite