Amal şi George Clooney, donaţie către fundaţii libaneze care oferă ajutor locuitorilor capitalei Beirut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amal şi George Clooney au făcut o donaţie către trei fundaţii libaneze care oferă ajutor locuitorilor capitalei Beirut, devastată marţi de o masivă explozie.

Cei doi au oferit 100.000 de dolari fundaţiilor Lebanese Red Cross, Impact Lebanon şi Baytna Baytak şi speră ca gestul lor să îi impulsioneze şi pe alţii să facă donaţii, scrie news.ro

„Amândoi suntem foarte îngrijoraţi de situaţia oamenilor din Beirut şi cu privire la dezastrul cu care s-au confruntat în ultimele zile”, citează Variety. „Trei organizaţii caritabile pe care le-am găsit oferă ajutor esenţial în teren: Lebanese Red Cross, Impact Lebanon şi Baytna Baytak. Le vom dona 100.000 de dolari şi sperăm că alţii vor ajuta cum pot”, au mai transmis ei într-un comunicat.

Amal Clooney, născută în Liban, avocat specializat în drept internaţional, este căsătorită cu actorul George Clooney din 2014. Cuplul a donat la începutul acestui an 1 milion de dolari pentru diverse organizaţii care fac eforturi de soluţionare a crizei provocate de coronavirus.

Explozia care a avut loc în portul oraşului marţi seară a ucis cel puţin 137 de oameni şi aproximativ 5.000 de au fost răniţi. Sute de mii de oameni au rămas fără locuinţe, iar echipele de salvare continuă căutările.

Explozia a avut loc la un depozit unde erau stocate necorespunzător 2.750 de tone de nitrat de amoniu.

Guvernul libanez a decretat două săptămâni de stare de urgenţă, astfel că armata va avea puteri depline. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite