Cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume se lansează oficial pe platforma de la Măgurele, în România

Cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume se lansează oficial pe platforma de la Măgurele, în România

Construcţia se va finaliza în 2018    FOTO: ELI-NP

Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL) este primul laser de mare putere din România, cel mai puternic laser din Europa şi al doilea din lume, care va fi inaugurat marţi dimineaţă, la Măgurele.

Centrul care se inaugurează marţi constituie, de asemenea, un program de configurare şi pregătire a experimentelor de fizică nucleară care se vor desfăşura, începând cu 2018, în cadrul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), a anunţat Ministerul Educaţiei.

La inaugurarea centrului vor participa ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu şi premierul Victor Ponta.

Proiectul european ELI-NP va fi cel mai mare centru de cercetare nucleară din estul Europei, care urmează să se finalizeze în 2018. Recent, construcţia ELI-NP a fost amânată din cauza unui aviz al Apelor Române care a întârziat aproape un an de zile, motiv pentru care graficul lucrărilor va fi refăcut, potrivit directorului proiectului, prof. Nicolae Zamfir. Va fi vorba cel mai probabil de o întârziere cu o lună, fără a periclita angajamentele luate în faţa Comisiei Europene.

Proiect blocat de birocraţia românească

”Adevărul” a relatat în exclusivitate în august cum birocraţia din România a pus în pericol cel mai mare proiect ştiinţific din estul Europei: Laserul de la Măgurele. Construcţia centrului de cercetare ar putea suferi întârzieri, dar şi pierderi financiare foarte mari.

Proiectul laserului de la Măgurele, cel mai mare din estul Europei, risca să piardă cel puţin 100 de milioane de euro din cauza unui aviz aşteptat din octombrie 2013 de la Apele Române. Autorităţile române şi dezvoltatorul au aruncat vina unii asupra celorlalţi.

Practic, dezvoltatorul proiectului, Strabag SRL, a aşteptat un aviz de la „Apele Române“ pentru începerea forajelor necesare pentru 1.080 de pompe geotermale menite să asigure energia uriaşă de care are nevoie un astfel de centru de cercetare pentru a funcţiona.

Fără obţinerea acestui aviz, ei nu puteau să termine prima etapă de construcţie a infrastructurii decât dacă ar fi găsit „o altă soluţie tehnică“, aşa cum a spus ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu.

Dacă proiectul va întârzia foarte mult, Comisia Europeană ar putea reacţiona, atrăgea atenţia şi atunci directorul proiectului, Nicolae Zamfir. „S-ar putea să afecteze primirea fondurilor structurale pentru faza a doua a proiectului, adică peste 100 de milioane de euro, dar nu cred că se va ajunge acolo, ar fi absurd. E o dovadă de lipsă de responsabilitate din partea României“, a spus Zamfir pentru „Adevărul“.


Pe aceeaşi temă:

Laserul European s-a înecat în „Apele Române“

Proiectul Laserului de la Măgurele, împotmolit într-un aviz pe care Apele Române încă nu l-au dat

Adevărul Live: Despre cel mai mare proiect de cercetare din România - ELI-NP de la Măgurele: „Scopul este de a schimba ceva în societatea românească“

Contract de 66,8 mil. euro pentru Sistemul de Fascicul Gamma din cadrul proiectului ELI-NP. Aplicaţii: tratarea cancerului şi a deşeurilor radioactive

Directorul proiectului ELI-NP: Laserul de la Măgurele va aduce Premiul Nobel în România

VIDEO Birocraţie şi hârtoape pe drumul către Măgurele, proiectul de aproape 350 de milioane de euro

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: