Hoţii de fier vechi din Cercetare

În urmă cu câteva zile, am fost şocat de imaginile difuzate la jurnalul de ştiri despre furturile hoţilor de fier vechi; puşi pe fapte mari, aceştia nu s-au mai mulţumit cu deşeurile feroase adunate de pe marginea drumului ci s-au apucat să demonteze sistemele de susţinere ale stâlpilor de înaltă tensiune de pe o linie magistrală.

Rezultatul: 3 stâlpi la pământ, reţeaua de transport prin care exportăm curent în Bulgaria oprită, a fost necesară o intervenţie de urgenţă pentru a nu rezulta o avarie şi mai importantă la nivelul Sistemului Energetic Naţional.

Ce mă şochează, recunosc, nu e atât lentoarea cu care autorităţile reacţionează, sau lipsa de prevedere a celor puşi să administreze aceste resurse prădate într-un mod atât de barbar ci barbaria însăşi, uşurinţa cu care hoţii, pentru un beneficiu de câteva sute de lei, provoacă, fără discernământ, un dezastru de amploare, prejudicii de milioane de lei. La fel ca acei şobolani scăpaţi în silozul cu cereale care, după ce se îndestulează, strică restul recoltei.

Acest tip de interventie, în care un grup mic, cu o agendă fără legatură cu domeniul pe care îl afectează, provoacă o perturbaţie importantă, pentru beneficii derizorii, are loc acum în Cercetare. Amenajarea de dată recentă, în care evaluatori străini selectau, după criterii obiective, ţinând de performanţă, proiectele ce trebuie finanţate din fonduri publice, a fost sabotată nu în interesul cercetătorilor, care aveau numai de profitat de pe urma acestui sistem meritocratic, ci în numele intereselor unui clan marginal, gerontocrat şi iresponsabil.

Nu contează că agenţii acestei barbarii sunt nişte tinerei veniţi de niciunde şi care par cu totul lipsiti de discernământ (la fel cum, dacă vor fi prinşi, hoţii de fier care au pus la pământ magistrala de energie electrică, se vor dovedi a fi nişte bieţi copii romi, care primesc pentru fierul furat câteva linguri de mâncare de la bulibaşa), efectul actului lor iresponsabil este mult mai amplu decât cel imediat, măsurat în pierderea finanţărilor de către cei în drept să beneficieze de ele.

Ce contează este semnalul că perspectiva, pozitivă, în sensul schimbărilor spre instituirea unui sistem de finanţare obiectiv şi stabil, s-a schimbat. Adică un semnal clar pentru toţi cercetătorii veritabili că trebuie să-şi caute din nou, la fel ca în anii ‘90, un loc de muncă pe alte meleaguri.

Gabriel Preda

Autorul a obţinut doctoratul în inginerie electrică la Universitatea 'Politehnica' din Bucureşti, după care a susţinut un stagiu postdoctoral de 2 ani  la Universitatea din Tokyo, lucrând apoi mai mulţi ani în cercetarea privată în Japonia. În prezent este şef de lucrări la Universitatea 'Politehnica' din Bucureşti.

Cu exceptia textelor semnate cu numele asociatiei, articolele individuale nu reprezinta punctul de vedere al Ad Astra, ci reflecta opiniile personale ale bloggerului care semneaza textul.