Angi Varga, mama elevei care s-a luat la trântă cu sistemul de învăţământ: Mi-am învăţat copiii ca la sfârşitul fiecărei zile de şcoală să vină să îmi povestească totul

Angi Varga, mama elevei care s-a luat la trântă cu sistemul de învăţământ: Mi-am învăţat copiii ca la sfârşitul fiecărei zile de şcoală să vină să îmi povestească totul

Angi Varga

Angi Varga, mama Andreei (Andy) Varga, a povestit pentru Adevărul de unde moşteneşte fiica ei spiritul justiţiar, dar şi cum vede provocarea acestui an şcolar care pe cel de-al doilea copil al ei în prinde în clasa a VIII-a.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Fiica dvs este cunoscută mai ales pentru mişcarea de protest #foaia goală. De unde a moştenit spiritul contestatar? Ce s-a ales de această mişcare?
 
Angi Varga: Mişcarea #foaiagoală a fost – să zicem - scânteia care a aprins revolta adunată în fiica mea de-a lungul anilor de şcoală, faţă de sistemul de învăţământ, de actul educaţional, de atitudinea unor profesori şi - mai ales - de schimbările nenumărate, bruşte şi fără sens intervenite în acest sistem bolnav. Pentru ea, această mişcare a reprezentat momentul perfect să îşi deşerte sacul cu nemulţumiri legate de tot ceea ce am enumerat mai sus. Spiritul nu neapărat contestatar, ci mai degrabă justiţiar al fiicei mele este moştenire de la tatăl meu, pe care l-am pierdut acum mai bine de trei ani şi care a fost prietenul cel mai bun şi model al copiilor mei. De fapt, atât eu, cât şi soţul meu provenim din familii cu principii sănătoase de viaţă, deşi suntem produse ale s.s.m.d. (dacă mai ţineţi minte această prescurtare pentru societatea socialistă multilateral dezvoltată), ”decreţei” chiar aş putea spune, dar am fost binecuvântaţi cu părinţi care au fost (doar mama soţului meu mai este în viaţă) cei mai buni ”dascăli”/”antrenori” de viaţă pe care ni i-am fi putut dori. În ce priveşte, ce s-a ales de această mişcare, cred că acolo unde trebuia să se „mişte” ceva, nu s-a mişcat nimic, am rămas la vechile şi proastele obiceiuri. S-au făcut modificări pe hârtie şi atât. Din varii motive, „nu se poate” (a se înţelege/citi nu se vrea) implementarea acestor modificări şi ne ascundem după diverse scuze stupide.
 
Începe un nou an şcolar la 14 septembrie. Ca părinte, care aţi simţit că sunt problemele cele mai acute ale sistemului de educaţie? Credeţi că s-au rezolvat? Dvs ce soluţii vedeţi? 
 
Am mai mari emoţii la acest început de an şcolar, decât atunci când au început copiii mei clasa întâi. Şi nu neapărat pentru că fiica mea pleacă în Anglia la studii, pentru că mă consolează ideea că este vorba totuşi de o ţară mult mai civilizată, evoluată, dotată pentru situaţia actuală, ci – mai ales – pentru că fiul meu intră în clasa a VIII-a şi nu prea ştiu la ce să mă aştept din mai multe puncte de vedere. Şcoala la care învaţă, aceeaşi pe care a absolvit-o şi Andy, este încă cel mai bun colegiu din judeţ (spun ”încă”, pentru că încep să îl devanseze alte colegii din oraş – nu intru în amănunte de ce, ajunge să spun că se vede o mai bună comunicare între copii, părinţi şi mai ales profesori cu mai mult har pentru dăscălie) şi nu mă confrunt cu probleme privind infrastructura, care constituie un „călcâi al lui Ahile” pentru atâtea unităţi de învăţământ. Tot ce pot să vă spun este că, Andy în calitate de preşedinte atât al consiliului şcolar al elevilor colegiului, cât şi al consiliului judeţean al elevilor, a verificat şi impus ca măcar toaletele şcolilor să fie dotate cu săpun şi hărtie igienică. Dacă vorbim despre probleme legate de calitatea actului educaţional, părerea mea este că aceasta (calitatea) „este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” – ca să cităm din clasici, sau – ca să nu fim atât de duri în exprimare – este în cădere liberă. Programa este nepermis de încărcată, complex, neadaptată şi inaccesibilă copiilor, copiii stau prea mult la şcoală şi după şcoală tot şcoală fac (avem opţionale cu titluri pompoase, care - în final - se reduc tot la aceleaşi materii plictisitoare pentru evaluare, olimpiade, concursuri, sau pur şi simplu pe principiul „nu-mi ajung orele să-mi predau materia” mă ascund în spatele opţionalului-obligatoriu să mai fac o oră din cine ştie ce materie). Soluţii sunt şi ministerul ar fi avut timpul şi momentul perfect să le pună în practică: reformarea în totalitate a programei, dar şi a cadrelor didactice, pregătirea şi adaptarea lor la orice situaţie ar interveni.
 
Este vocea elevului ascultată? Sunt elevii parteneri ai educaţiei? De ce?
 
Ne prefacem că sunt ascultaţi, când de fapt venim cu bine cunoscutul argument că ei sunt doar copii şi sunt încă mici şi nu trebuie ei să se implice în astfel de probleme. Bineînţeles, tot noi îi criticăm apoi că nu au preocupări mai mature. Cu alte cuvinte, nicicum nu e bine şi la orice avem mereu de comentat. Problema asta poate fi remediată numai de la firul ierbii, adică de la mentalitatea pe care o are părintele sau profesorul sau orice altă persoană care se află în poziţia în care poate influenţa sistemul de învăţământ. Avem nevoie de elevi care să se implice şi să ceară o îmbunătăţire, fără a li se pune pumnul în gură de fiecare dată. Să nu uităm că aceşti elevi, pe care îi descurajăm, sunt cei despre care ne place să spunem că "ne vor plăti pensiile".
 
Fosta preşedintă a Consiliului Naţional al Elevilor – Antonia Pup, studentă la Timişoara acum, acuză presiuni care s-au făcut şi se fac asupra părinţilor ei, angajaţi la stat, pentru ca ea să-şi modifice luările de poziţie. Dvs aţi simţit astfel de presiuni?
 
Nu am avut cunoştinţă despre presiunile făcute asupra Antoniei Pup şi familiei ei, dar noi nu am fost supuşi unor astfel de presiuni. Dimpotrivă, Andy a avut susţinerea atât a profesorilor colegiului, cât şi a inspectorului general din acea perioadă. 
 
De multe ori uităm că educaţia se face mai ales în familie şi apoi la şcoală. Ce ar trebui să facă părinţii pentru ca faţa şcolii să se schimbe? 
 
Fără doar şi poate, primul educator al copilului este părintele. Copilul imită, iar mai apoi aplică tot ce a văzut de mic, deci este absolut necesar ca noi adulţii să fim modele pozitive pentru copiii noştri. Şi încă ceva foarte important, nu doar în relaţia părinţi-copii, ci pur şi simplu în relaţiile interumane, este comunicarea şi transparenţa. În casa noastră vorbim, ascultăm, analizăm, dezbatem şi argumentăm. Nu sunt de principiul: eu vorbesc şi ei ascultă şi mă ascultă (”Când vorbesc cu tine, tu să taci!”), pentru că risc să nu mă audă, sau - şi mai trist - să nu înţeleagă ce vreau să le comunic. Cred că de aici a pornit totul. Mi-am învăţat copiii ca la sfârşitul fiecărei zile de şcoală să vină să îmi povestească totul despre interacţiunea lor cu profesorii, colegii, dar şi cu materia predată. Aşa am ajuns să cunosc cel puţin o parte din neajunsurile acestui sistem de înăţământ. Schimbarea vine din şi de la noi toţi. Dacă vrem schimbare, trebuie să acceptăm şi noi ca părinţi, că aceşti copii nu sunt cum am fost noi şi ar trebui să învăţăm şi noi de la ei, să le înţelegem nevoile adaptate acestor vremuri, acestor tehnologii, acestor informaţii la care au ei acces. Această schimbare de care tot vorbim şi pe care doar unii ne-o dorim, ar trebui să fie rezultatul unui efort conjugat al copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice (care, ”culmea ironiei” – nu?!, unii dintre ei sunt şi părinţi), dar - din păcate, sau cel puţin eu nu am cunoştinţă de aşa ceva – încă nu am văzut o organizaţie care să adune toţi ”actorii implicaţi în actul educaţional” (că tare ne mai place să folosim această sintagmă), deşi – până la urmă – toţi suntem implicaţi în educaţie. Am văzut asociaţii/grupuri civice/organizaţii de părinţi; am văzut asociaţii de elevi, consiliu al elevilor; avem Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care, citez: ”Strategia noastră se axează şi pe interesele elevilor şi părinţilor, partenerii noştri.” şi care sar ca arşi, când vine vorba de reducerea orelor sau scoaterea unor materii. De unde schimbare?! ”Câinii latră, caravana trece.”, dar fiecare pe limba lui, niciodată la unison.
 
Există o lege votată în toamna anului trecut în baza căreia numărul de ore de şcoală ar trebui redus şi planurile-cadru modificate. La minister se discută despre tăieri de ore precum muzica, desenul, educaţia tehnologică sau chiar matematica şi fizica. Care este poziţia dvs? Ar trebui renunţat la desen sau la muzică? La latină? Sau problema este, de fapt, în altă parte? Unde? 
 
Cu aceste întrebări m-aţi cam provocat. Din nou vorbim despre nişte modificări făcute din pix şi fără un fundament bine gândit, fără o strategie pe termen lung. Da, trebuie redus numărul de ore, deoarece copiii nu sunt nişte roboţei şi puterea lor de concentrare, respectiv randamentul, scade pe oră ce trece, dar pentru a putea realiza această reducere, este necesară o regândire în totalitate a programei şcolare, care trebuie ”aerisită” (că tot ne place să folosim termenul). De-a lungul anilor s-a încărcat programa cu noţiuni prea specifice, în loc să lăsăm acest lucru pe seama ciclului universitar (a se vedea manualele de biologie şi de geografie sufocate de termeni al căror înţeles îl caută adulţii ca să îl poată explica apoi copiilor). Ne-am făcut o ”datorie de onoare” din a arăta altor ţări, la ce nivel se învaţă matematica la noi, fără a ne întreba la câţi ne foloseşte în viaţă că ştim să rezolvăm logaritmi, integrale, limite şi derivate, care - chiar dacă şi-ar găsi aplicabilitate practică - se pot învăţa la facultate, la specialitatea în care sunt utilizate. Sunt profesori buni de matematică şi fizică, din garda veche, care predau după manuale din anii `80, pentru că sunt mai bine structurate, deoarece azi editurile se întrec în a fi mai ”creative” şi chiar nu îmi explic de unde ies manuale atât de neadaptate, inaccesibile şi greoaie. Totodată, numărul de ore ar trebui redus, dar nu în detrimentul orelor care stimulează creativitatea, sau care ţin de cultura generală, sau care au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Singura materie pe care nu neapărat aş scoate-o, ci mai degrabă aş transforma-o este religia care s-ar putea deveni ”istoria religiilor”, introdusă ca materie pentru clasele cu profil socio-umanist, deci la liceu, când elevul- adolescent deja - devine conştient de conceptul de religie. Muzică şi desen trebuie, dar până la liceu - în funcţie de profil; educaţia tehnologică, educaţia socială şi educaţia economică, sunt materii din care se învaţă noţiuni ce îi pregătesc pe elevi pentru viaţă; latina ţine de bun simţ şi de cultură generală, până la urmă suntem un popor latin şi nu cred că a putea citi sau cita un proverb latin, este o chestiune atât de suprasolicitantă. Dar, ajungem din nou la problema cu programa prea încărcată coroborată cu problema cadrelor didactice care, uşor-uşor, şi-au cam uitat menirea de dascăl. Este nevoie de mai mulţi profesori ”Carmen Ion”, care să ştie să abordeze interactiv materia pe care o predau şi cred că atunci şi elevii ar deveni mai receptivi. Avem nevoie de pedagogi, nu de profesori-doctori în materia lor. Un doctorat nu garantează reuşita unui cadru didactic la clasă, aşa cum nu conferă harul de a fi dascăl. Aş evalua cadrele didactice cel puţin o dată la doi ani, atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor din materia lor, dar la noi îşi obţin titularizarea, care echivalează cu imunitatea, şi devin infailibili şi intangibili în poziţia aceea.
 
 
Unde a învăţat fiica dvs să fie creativă? Consideraţi că şcoala românească pune preţ pe creativitate?
 
Părerea mea este că, creativitatea nu se învaţă, ci o ai sau nu. Eventual, poţi să o stimulezi, dar – din nefericire – nu şcoala românească. Tatăl meu a cântat la acordeon (în tinereţe), a jucat şi predat şah şi a jucat ping pong până la nefericitul accident care a dus la decesul său, adică până la aproape 83 de ani. De asemenea, fratele meu a cântat la chitară şi a fost actor. Se ştie că muzica şi sportul, atât cel fizic cât şi cel al minţii, dezvoltă gândirea şi creativitatea. Se pare că, Andy a moştenit această genă, dovadă că şi ea cântă la chitară, cochetează cu fotografia şi – cel mai important – va studia teatru şi artă dramatică. Şi revin la afirmaţia anterioară, nu – şcoala românească nu pune preţ pe creativitate, dimpotrivă – Andy a avut de suferit de pe urma faptului că nu s-a conformat unor ”canoane”. Cum putem vorbi despre creativitate, când la orele de limba şi literatura română, vine profesorul şi îţi dictează ce opinie ai tu despre cine ştie ce operă literară, chit că ai citit-o sau nu. Şcoala românească este închistată între nişte limite, tipare, sau cum mai doriţi să le spuneţi, pe care nu doreşte să le depăşească, fiind ”condusă” (pe ultimul drum, îmi permit să spun) de către o mulţime de ”specialişti” care au făcut cârpeli peste cârpeli, adăugiri, completări, iar acum şcoala românească arată ca un drum cândva asfaltat, dar din care au rămas doar resturi de asfalt, crăpături, denivelări şi foarte, foarte multe plombe.
 
Ce sfaturi aveţi pentru părinnţii care-şi trimit copiii la şcoală pe 14 septembrie? 
 
Nu sunt în măsură să dau sfaturi şi în conjunctura actuală, nici nu îmi permit. Fiecare părinte este conştient de situaţia lui familială şi ştie exact ce i-ar conferi lui şi familiei sale siguranţă, aşa încât nu pot decât să subliniez faptul că, familia elevului – şi numai ea - este în măsură să decidă asupra formei de învăţământ pe care elevul să o urmeze. Constrângerile de ordin politic nu-şi au locul, în situaţia de faţă. Până la urmă, este vorba de viaţa tuturor: copii, părinţi, cadre didactice. Tot ce pot să vă spun, este ce voi face eu în calitate de părinte de copil de clasa a VIII-a, care este obligat să meargă la şcoală în orice ”culoare de scenariu” – ca să fiu în trend – ne-am încadra, adică ne vom conforma regulilor de distanţare socială care se impun şi vom respecta măsurile igienico-sanitare, cu menţiunea că – în momentul în care voi simţi sub orice formă că, este periclitată sănătatea copilului meu sau a familiei mele, copilul meu va rămâne acasă, până când mă voi simţi din nou în siguranţă. Concret: prima zi de şcoală va fi ... acasă, iar după alegerile care sunt atât de ”importante”, copilul va sta acasă vreo... câte zile decid eu – ştiut fiind faptul că şcolile sunt secţii de votare şi nu prea îmi dau seama cum le vor dezinfecta în doar câteva ore, până la începerea cursurilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: